Europa – un vis pentru România

0
5

România se află în Europa doar din punct de vedere geografic. Cultural, economic şi politic suntem înrădăcinaţi în propriile noastre năravuri. Pentru câteva milioane de români mai exista o speranţă: fotbalul. Din nefericire, cusururile noastre precum şi nimicnicia ţării au făcut ca să lipsim de la Campionatul European de fotbal de anul viitor. Tricolorii au tratat unele jocuri din campania de calificare cu multă superficialitate, ca apoi, în final, când au jucat magistral să apară un arbitru elveţian care, efectiv, nu a dorit ca România să se califice.
În ultimele două partide din grupă aveam nevoie de 6 puncte. Sâmbătă, 6 septembrie am învins uşor echipa Luxemburgului, la Ploieşti, cu 4-0, după care toată suflarea fotbalistică românească a fost concentrată pentru meciul cu Danemarca de miercuri, 10 septembrie. Trebuia să-i învingem pe danezi cu orice preţ pentru a putea obţine calificarea. A fost un meci pe viaţă şi pe moarte, România jucând fantastic, oferind o lecţie de fotbal danezilor. Din păcate, cineva acolo nu a dorit ca România să meargă la europene. Au trimis un arbitru care să fie al 12-lea jucător danez. A distrus meciul şi visul a mili­oane de români. La 0-0 oferă un penalty gratuit gazdelor, ca apoi, în minutul 90, când România conducea cu 2-1 să arate 4 minute de prelungire, se sfârşesc, tricolori sunt în avantaj, evident calificaţi, numai că nu vrea să fluiere sfârşitul meciului. Aşteaptă până când danezii egalează şi apoi pune capât partidei. Un adevărat masacru din partea “fluieraşului”. Evident, vina necali­ficării nu ţine în întregime de acest individ care a arbitrat miercuri seara. Vina aparţine şi jucătorilor care la 2-1 au ratat 3 mari ocazii, aparţine antrenorului care a tratat celelalte meciuri deficitar, şi nu în ultimul rând conducătorilor fotbalului românesc prin faptul că au lăsat naţionala să joace acasă pe un teren acoperit de nisip. Astfel, Europa rămâne în continuare doar un vis.

România – Luxemburg 4-0
Au marcat: MUTU (min. 39), PANCU (min. 42), I. GANEA (min. 43), FL.BRATU (min. 85) Stadion: “Astra”; Spectatori: 4.000 ROM*NIA: Lobonţ – Stoican, Iencsi, Chivu (min. 46 Şoavă), Rat – Fl. Dumitru, Rădoi, Pancu (min. 81 Al.Stoica), Dorinel Munteanu – I. Ganea, Mutu (min. 46 Fl. Bratu).

Danemarca – Romania 2-2
Au marcat: TOMASSON (min. 35 – din penalty), LAURSEN (min. 95) / MUTU (min. 61), PANCU (min. 72) Stadion: “Parken” – Copenhaga; Spectatori: 42.000 ROM*NIA: Lobonţ – Stoican, Iencsi, Chivu, Rat – Fl. Dumitru (min. 69 Cernat), Rădoi, Pancu, D. Munteanu – Ganea (min. 66 Fl. Bratu), Mutu (min. 90 Şoavă).