Cu „Chef Cezar” în jurul lumii!

0
2
cezar m

cezar mGastronomia, arta culinară, este muza care îl inspiră neîncetat pe Cezar Munteanu, cunoscut publicului ca Chef Cezar”. Reţetele lui au încântat personalităţi ale vieţii culturale şi politice de pe toate meridianele lumii. “E o chestie interesantă.” spune Cezar Munteanu. “Pe vremea când ne-am cunoscut, erau în funcţii mici şi toţi au ajuns mari, foarte sus. Povestea cu Giorgio Napolitano … îmi aduc aminte cu mare drag de el, pe vremea când era ministrul Justiţiei în Italia. Acum este preşedintele Italiei. Un istoric al celor cu care am lucrat şi pentru care am gătit, pentru preşedinţi şi câti nu au trecut prin mana mea?… Şi uite că sunt încă în viaţă.”

Pentru Cezar este foarte important şi pentru cine pregăteşte o cină, de multe ori inspirându-se din personalitatea oaspeţilor. “Îmi aduc aminte cu drag că am gătit pentru Colin Powell. La finalul mesei era foarte impresionat fiindcă i-am pregătit o supă cremă de ţelină cu trufe albe. Prezentarea era pe măsură pentru că era într-o cupă de ţelină. La felul de bază am creat un fel special pentru el pe care l-am numit Temptation’, muşchi de vită cu un escalop de ficat de gâscă pe care am pus icre negre, icre roşii, un sos de ciocolată amară, un sos de busuioc dulce şi un sos de Hokkaido squash – un dovleac japonez care are o aromă a lui. M-a chemat şi a rămas şocat. Şi zice: Eşti român?’ Şi i-am zis: Da’ şi mi-a zis: Eşti extraordinar.’ Am lucrat cu St. Andrew’s Foundation pentru Embassy Series. Am avut o colaborare – să-i spunem foarte okay – unde am avut un dineu privat cu Hillary Clinton.”

Tot pe pământ american talentul i-a fost pus la încercare nu numai în prezenţa multor diplomaţi ci şi a comitetului olimpic şi a presei americane. Am gătit pentru Nadia Comăneci când a împlinit 40 de ani. Am avut piept de raţă cu nectar de cactus cu orez negru hawaiian. Am primit 10 de la Nadia. Am un autograf acasă: Nota 10 pentru Cezar de la Nadia’ şi de la Washington Post spuneau despre Nadia, despre performanţele ei, despre o ţară minunată încheiată cu un desert extraordinar care o reprezenta pe Nadia la aparatul care a consacrat-o. Era o figurină din ciocolată pe o bârnă.”

Reţetele şi poveştile lui Cezar pot continua la infinit. “Stând vreo 10 ore în bucătărie cu Florin Piersic, la final a zis: Ciocoflendere, vorbeşti mai mult decât mine. Eşti un pericol social.” Asta se întâmpla în Viena. A vrut să mănânce în bucătărie cu mine şi zice: Ştii ce aş vrea să mănânc, mă? Mi-ai face o bucurie dacă mi-ai da să mănânc numai burta, băi, ciocoflendere’, aşa că toată ziua am făcut numai produse din burtă mai puţin desertul.”

http://chefcezarm.com/

Articolul precedent„Clasicii repovestiti. Ateliere de lectura pentru copii isteti”
Articolul următorActorii și Fotograful
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com