Luând aminte la dezastrul programat al României postdecembriste (unul semnificativ în plan economico-financiar şi esenţial în plan spiritual-identitar), întru sfidătoarea prosperitate a tâlharilor interni şi externi, nu poţi să nu te întrebi care este câştigul efectiv al milioanelor de români, mulţi dintre ei mai săraci şi mai oropsiţi ca Iov, după aderarea ţării la NATO şi Uniunea Europeană.

 

Poate că unii (dacă nu cu totul convinşi, atunci sigur încrezători în scremutul democraţiei noastre originale şi în atrocele elan partinic al aleşilor de două parale) vor susţine că ţara a beneficiat de însemnate sume europene, cu toate astea sub nivelul cotizaţiilor anuale ale României, că Uniunea Europeană şi SUA sunt permanent cu ochii pe sforarii dâmboviţeni cu ştaif (vezi recenta nemulţumire a diplomaţiei americane vizavi de manevrele pesedisto-aldiste din justiţie) şi că fără avertismentele venite din partea acestora, fărădelegea ar huzuri pe meleagurile noastre, caz în care sintagma „stat paralel” s-ar dovedi de prisos.

 

Şi totuşi, cu ce-l încălzesc pe românul de rând (omul truditor-răbdător şi mult mai onest decât foştii şi actualii cârmuitori) aceste frecuşuri diplomatico-politrucianiste, când el vede prea bine că dreptatea la noi umblă în continuare cu capul spart şi când constată pe propria piele că, din pricina necinstei şi imposturii cu legea-n mână, traiul celor mulţi merge şi tot merge în jos, încât zisa românească „Numai mai rău să nu fie” a ajuns de râsul ciocoilor descurcăreţi şi de plânsul celorlalţi?!…

 

Fiind România integrată în Uniunea Europeană şi în structurile Nord-Atlantice, structuri care – potrivit unui edificator sondaj de opinie efectuat în Germania – n-ar sări în ajutorul nostru dacă, Doamne fereşte, situaţia militară ar cere acest lucru (NATO n-a mişcat un deget nici în tensiunile româno-ucrainene datorate canalului Bâstroe!), fireşte că noţiuni precum patriotismul şi naţionalismul sunt rău văzute într-un conglomerat politico-economic, a cărui ţintă politică o reprezintă globalizarea. Dar nu şi la nemţi sau francezi, unde politica suferă ajustări direct proporţionale cu viteza de rulare, respectiv cu prim rangul acestora în raport cu celelalte state membre, în mod deosebit cu statele din Est.

 

Aşadar, România atât de dezbinată din punct de vedere moral-spiritual (necinstea postdecembristă este ridicată la rangul de virtute politică), geografic (atâtea teritorii româneşti sunt în continuare despărţite de ţara-mamă) şi istoric (când va fi studiată în şcoli şi universităţi adevarata noastră istorie?), pe data de 1 Decembrie îşi sărbătoreşte Ziua naţională. Însă mă întreb până când o va face şi cu ce impact emoţional, având în vedere tensiunile interne şi internaţionale (politrucii dâmboviţeni pun interesele personale şi de grup mai presus de interesul naţional, iar ungurii, ruşii şi alţi neprieteni ne poartă sâmbetele), precum şi neîntrerupta înstrăinare a românilor de ţara lor, îndeosebi a tinerilor, potrivit hidosului materialism din spusa „Patria mea este acolo unde mi-e bine” (deja peste patru milioane au plecat, alţii pleacă sau sunt pregătiţi de plecare: cadre medicale, cercetători, ingineri, profesori, muncitori calificaţi şi necalificaţi).

————————–

George PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

30 noiembrie 2017

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here