Un californian, candva, dar vesnic roman – Emanuel Tanjala

0
256
0600-ManuFotograf-biserca_copy

0600-ManuFotograf-biserca_copyAm intiri despre Emanuel Tanjala

Ca suntem raspanditi  peste tot prin lume; ca azi suntem aici, maine cine stie unde; ca nu ne gasim linistea, ca ne tot re-creem radacini care sunt vesnic rupte si replantate, avem de fapt radacinile in aer, cautand sa respire, ca si noi, un aer de strainatate inecacios, chiar cand vine cu lux si libertate; … ca ne purtam dupa noi amintirile si dorul; ca nu mai stim unde ne este casa, ca poate nici nu avem un camin; ca suntem niste neintegrati si neadaptati, chiar cand suntem bine integrati in lumea noua unde ne-a fost dat sa existam; ca nu mai ne simtim bine nici in tara, nici departe de ea, si totusi ramanem optimisti, incercand sa gustam din viata tot ce ne da frumos … asta este ceea ce ne caracterizeaza pe multi dintre noi,  romanii emigranti. Si unul dintre noi este fotogratraful californian candva, si vesnic roman Emanuel Tanjala.

Pe Manu l-am cunoscut in mai multe fatete. Intai, prin anii 1980, la o expozitie a sculptorului Patriciu Mateescu in Los Angeles. Era nelipsit de la toate evenimentele romanesti din California de Sud, gazduind vesnic romani care apareau de undeva si tot mereu, venind din tara, sau calatorind prin America, fiind prietenii sau rudele unor prieteni de-ai prietenilor. Sarac in bogatia lui, darnic in saracia lui, ‘macaroanele erau de baza’. Si la o vorba si un pahar de vin, inconjurati de tarani romani, cruci, biserici, si peisaje romanesti, la fel de in alb/negru ca si atmosfera lasata de noi in urma, in tara comunista pe care am parasit-o, in casa din Beverly Hills eram in Romania; vorba era cand englezeasca cand neaosa … iar sufletul evident, la fel ca atmosfera, romanesc. Si nu trecea mult ca ‘ata il tragea’ pe Manu spre tara … sa mai se plimbe prin sate, sa mai faca niste fotografii pentru reviste, filmari, sa-si mai domoleasca dorul. Apoi, dupa niste ani, l-am regasit intr-o mica casuta la Snagov, aranjata cu gust, iarasi langa expresivele fotografii alb/negru de pe pereti, printre care doua copilite zglobii cu ochi de Tonitza umpleau aerul de bucurie si speranta. Si acolo Manu ducea dorul Americii cu care se obisnuise. De data aceasta isi cauta linistea traversand oceanul si continentele in sens invers, din timp in timp. Un du-te vino de suveica, dar prin care jurnalistul artist Emanuel Tanjala a tesut si continua sa teasa un covor minunat al Spatiului Mioritic prin imaginile incantatoare ale fotografiilor lui.

De o sensibilitate speciala, cand l-am vizitat pe Manu la Snagov, putin dupa moartea sotului meu, in 2000, Manu si-a luat de manuta fetita cea mare, de cativa anisori, si au cules  petale roz de trandafiri, pe care le-au presarat in curte de la poarta pana la intrarea in casa. Gest duios pentru Nic, cel cu care Manu se imprietenise la Los Angeles si care ne parasise.

In Februarie anul acesta Emanuel Tanjala a avut o expozitie in Lynchburg, Virginia, unde locuieste acum cu familia “intr-un loc de paradis, cu iarba verde, lac, cai, aer curat, ca in Vrancea”. N-am apucat sa vad expozitia, doar am citit lucrurile frumoase ce s-au scris despre ea. Dar mi-e bine cunoscuta aceasta lume a lui Manu, de pe peretii caselor din Beverly Hills si Sangov, din cartea “Muntele Iubirii” scrisa de Livia Grama si populata de persoanjele si subiectele expresivelor fotografii, color de data aceasta, ale lui Manu. Aceeasi lume de departe, din tara, pe care ne-a adus-o Manu la o expozitie de arta cand am organizat la facultatea la care predau, California State University, Northridge, un Congres al Academiei Americane de Arte si Stiinte (ARA) in 1992. Cativa ani mai tarziu am readus ‘Satul Romanesc’ al lui Manu la CSUN cu ocazia unui banchet cu tema romaneasca al Societatii de Oameni de Stiinta Internationali.

Arta lui Emanuel Tanjala ca fotograf este deosebita. Cu fotografiile taranilor si satelor romanesti el ne tine vie nostalgia frumusetii oamenilor si locurilor dragi de departe. Arta si documente istorice valoroase. Exista o simplitate prin extragerea esentei, un dramatism, o forta, care ridica fotografia alb negru a lui Manu la nivel de arta. Dar sa nu credeti ca Emanuel Tanjala are numai fotografii cu Romania. Are fotografii de peste tot prin lume, din Venetia, Italia, de mai peste tot in America pe care a strabatut-o in lung si in lat, si mai recent din Virginia, SUA unde locuieste acum. In alb/negru sau color atentia fotografului se indreapta spre expresia fetei umane, spre surprinderea unui moment gingas sau plin de tensiune, a unui peisaj incantaor, sau plin de drama (poze de la Rosia Montana), a unor raze de soare, a unui detaliu al naturii: o broscuta, o lacusta. Un portret al curcanului sau o floare privita de foarte aprope, de dedesubt si spre soare, firele metalice a unei masini pentru lucrul campului, totul este la fel de expresiv in fotografia lui Emanuel Tanjala ca si fata tarancii in varsta din fotografia alb/negru, pe care Manu imi va marturisi ca este fotografia lui preferata.

Ileana Costea de vorba cu Emanuel Tanjala

IC: Ce ai prezentat in recenta ta expozitie la Lynchburg, VA?
ET: Fotografii din satele romanesti, portrete, obiceiuri la camp, peisaj, viata la tara. 30 de fotografii alb negru de diferite marimi. Fotografii din Vrancea, Maramures, Tara Hategului, Oltenia, Mures, Gorj.

IC: Care este fotografia ta preferata din expozitie?

ET: Portretul unui batrane din Maramures.

IC: Ce te-a atras la lumea satului?

ET: Este o lume de care eu m-am legat de cand am inceput sa lucrez la “Satul” .Am cotrobait satele din Romania, de unde mi-am luat libertatea cu portie in perioada comunista. Cand m-am trezit in puscaria numita Romania, am zburat peste zidul puscariei in 1981 si in 1982 am ajuns in America. Satul romanesc, a fost locul in care ma refugiam, fofilandu-ma fara a fi observat. Mi-a placut sa ii surprind pe tarani in obisnuitele lor indeletniciri si a fost si locul care mi-a lipsit in noua mea tara de adoptie. Portretele cu tarani sunt piesele mele de rezistenta si scoala mea de presa in Romania, unde pana in ’89, nu a existat o facultate de jurnalistica.

IC: In timpul comunismului ai lucrat mult in Romania pentru revista Flacara.

ET: La Flacara mi-am pus pasiunea mea pentru imagini intr-un rost al meseriei de fotograf de presa. Revista Flacara a fost cosul de ghilotina a presei romane din perioada comunista; a adapostit cei mai de marca ziaristi ai momentului, terorizati de Adrian Paunescu si mai ales de conditiile de mers pe teren iarna. Pe mine lucrul pentru Flacara si mai tarziu pentru revista Cinema, m-a facut mai darz si mi-a dat un puternic imbold in a evolua in presa. La aceste reviste am fost coleg de redactie cu Radu Cosasu, Ecaterina Oproiu, Adina Darian, Rodica Lipati, Eva Sarbu, Nicolae Cristache, Nicolae Stoian, Emanuel Valeriu, turnatorul de serviciu al redactiei, cu Tudor Octavian, Dumitru Graur, Ovidiu Ioanitoaia, Horia Patrascu, scenaristul filmului “Reconstituirea”. A fost de fapt perioada mea de glorie in presa romaneasca.

IC: Stiu ca dupa 1999 ai lucrat pentru revista Formula AS niste ani.

ET: Dupa 1999 am colaborat cu Sanziana Pop la revista Formula AS si am predat fotografia de presa la Centrul pentru Jurnalism Independent din Bucuresti. La Formula AS am avut colegi o alta elita a presei romanesti de dupa ’90: Sorinm Preda, un scriitor de mare talent, Otilia Teposu, o ziarista de mare sensibilitate, Marius Petrescu, un foarte talentat jurnalist, Ion Longin Popescu, scriitor si jurnalist, Bogdan Lupescu, un tanar plin de talent. Perioada extraordinara care a durat aproape 10 ani.

IC: Cum a fost munca ta de fotograf dupa ’90 comparata cu cea din perioada comunista?

ET: Oricum nu este simplu sa lucrezi in Romania din pozitia de transfug. Nu este usors sa te re-integrezi intr-o lume pe care nu o mai intelegi. In Romania multe nu s-au schimbat si a fost o mare deziluzie pentru mine ca romanii s-au gudurat tot pe langa comunisti, dupa revolutia care le-a adus libertatea, dupa care eu tanjisem in perioada comunista. Cu tristete afirm ca am gasit o mare parte dintre romani, care pare ca nu-si doreste sa isi faca istorie, un popor care se lasa condus si acum de niste politicienni de placaj. Fuga de Dumnezeu este, refugiul pacatosului. Iov spunea ca: “Frica de Domnul, aceea inseamna intelepciune.” Dar tocmai aceasta lipsa de intelepciune ii tine in continuare pe majoritatea romanilor din tara, in ghiarele stangii comuniste!

IC: Ai mai lucrat si pentru alte ziare, reviste in tara sau strainatate?

ET: Din 2007 am avut sansa sa lucrez pentru revista: “Vacante la Tara”, revista
ANTREC-ului, condusa de doamna Marilena Stoian, un mare expert in turism. Mi-am redescoperit placerile mersului pe teren, alegandu-mi locul si subiectul, ceea ce mi-a dat o independenta de invidiat. Din Lynchburg, de unde traiesc acum cu familia, colaborez  la revista mea de suflet, “Vacante la Tara”, la “Romania Libera”, la o revista din Barcelona, ” Revista Maria” si cine imi cere fotografii nu prea imi vine sa ii refuz. De cateva saptamanii am un blog nou pe care scriu si pun fotrografi: www.pesteuluca.blogspot.com.

IC: Mai spune-mi cateva cuvinte despre expozitia de fotografii alb/negru care s-a tinut recent, in februarie 2011, la Lynchburg, Virginia.

ET: Voi repeta ce am spus si am simtit cu ocazia acestei expozitii despre personajele fotografiate de mine  in satele romanesti in perioada 1970-1981.

Taranii acestia din satul romanesc, … aceasta este lumea care se tine scai dupa mine, de cand am apucat sa ii cunosc prin anii ’68. O lume parca abandonata de orcine, o lume care m-a fascinat, pe care am adoptata-o, ei devenind prietenii mei. O lume care mi-a oferit putina libertate care mija in Romania comunista. Culmea este ca taranii s-au luat dupa mine pe unde am umblat. I-am trecut ilegal granite si astazi oamenii din fotografii, nu au pasapoarte asa cum nici noi n-am avut!

Imi reamintesc ca oamenii acestia nu aveau complexe nici in Beverly Hills. Au locuit acolo cu mine 10 ani, dar i-am vazut tantosi desi cu ochii tristi. Nevorbareti, dar atenti la ce se intampla in jurul lor. Uite ca nici in Lynchburg nu am scapat de ei! Acum, i-am asezat frumos pe peretii unei expozitii si mi se par mai veseli! Curios.

Expozitia de fotografie ” Satul Romanesc”

Academia de Bele Arte (Academy of Fine Arts) din Lynchburg, Virginia, SUA, a gazduit in luna februarie a acestui an expozitia de fotografie “Satul romanesc” semnata de cunoscutul fotoreporter Emanuel Tanjala. Preiau mai jos din prezentarea expozitiei din comunicatul de presa.

“Expozitia isi propune sa fie o fereastra deschisa catre lumea satului traditional romanesc, o marturie despre o cultura pastrata intacta vreme de secole. Emanuel Tanjala este cunoscut pentru munca sa de fotograf in presa din tara, cat si pentru activitatea artistica din Europa sau Statele Unite. El este apreciat de asemenea pentru interesul pe care l-a manifestat permanent pentru viata rurala a Romaniei. Artistul a dedicat o mare parte a carierei sale satului romanesc, a carui viata a surprins-o in imagini unice. Pe langa calitatile artistice, multe dintre fotografiile sale au un caracter documentar deosebit, vorbind despre oameni, locuri si traditii deja disparute sau in pericol de a se stinge. Asa cum a spus in mai multe ocazii, Emanuel Tanjala se considera un martor al timpului sau, care, din datorie si din pasiune, inregistreaza partea frumoasa a lumii in care traieste. Pana la fuga din Romania comunista in 1981, Emanuel Tanjala a lucrat la ziarul “Satul Socialist” si la revistele “Flacara” si “Cinema”. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, el s-a intors in tara in repetate randuri, ca si colaborator al revistei “Formula AS” si trainer la Centrul pentru Jurnalism Independent.”

Nota: Acest articol a fost publicat online in revista de Cultura si Arta Omnigraphies (www.omnigraphies.com)