1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

România trebuie să scadă deficitul bugetar fără a sufoca economia

PDF Imprimare Email

Scris de Administrator Miercuri, 30 Septembrie 2009 18:11

România, Ungaria şi alte state din Europa de Est trebuie să reducă deficitele bugetare fără ca acest proces să sufoce recuperarea economică, în condiţiile în care regiunea se va confrunta cu o ieşire lentă din criză.
Ţările aflate într-o situaţie mai bună, precum Polonia şi Cehia, trebuie să reducă deficitele bugetare, care ar putea ajunge până la 6% din PIB în 2010, în urma declinului ve­niturilor şi a creşterii costurilor sociale, în timp ce Ungaria, România şi alte state beneficiare de ajutor financiar extern trebuie să facă acelaşi lucru, fără, însă, să afecteze recuperarea economiei.
România a stabilit, în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, un deficit bugetar de 7,3% din PIB pentru anul 2009.
O ameninţare majoră pentru economia Europei de Est este sectorul bancar, unde avansul şomajului şi problemele din domeniul privat conduc la concluzia că împrumuturile neperformante vor atinge ma­ximul în anul 2010, respectiv o medie de 15% din totalul creditelor.
O prăbuşire a băncilor, controlate de instituţii financiare din Vestul Europei, nu mai este consi­derată o posibilitate, însă sectorul ar putea avea nevoie de o perioadă lungă pentru a rezolva problemele împrumuturilor neperformante şi pentru a reconstitui rezervele. Acest proces va întârzia revenirea la practicile financiare care au susţinut creşterea economică înainte de criză.
Perioada cea mai dificilă s-a încheiat, probabil, pentru zona denumită şi regiunea "subprime a Europei", cu referire la creditele ipotecare subprime din SUA, aflate la originea crizei financiare mondiale, însă analiştilor nu le este clar, încă, cum vor rezolva statele din zonă problemele fiscale sau din sectorul bancar în perioada următoare.

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Romania

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600

Vrei abonament?

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600