1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

SFÂRŞIT DE AN ÎN BUCUREŞTI

PDF Imprimare Email

Scris de Octavian Lupu Duminică, 18 Decembrie 2011 08:52

LUPU20Octavian20-SFARSIT20DE20AN20IN20BUCURESTIUneori evenimentele pot avea o întorsătură neaşteptată indiferent câte măsuri de prevedere ţi-ai putea lua, fiindcă întotdeauna vor exista o mulţime de cauze importante ce nu pot fi nici identificate, nici estimate suficient. Universul în care trăim este atât de vast încât efortul de a-ţi planifica în mod riguros viaţa va sfârşi mai devreme sau mai târziu să fie tot mai greu de susţinut. Sunt prea multe corecţii ce trebuie să le adaugi la orice gen de plan, încât în final când priveşti calea pe care ai străbătut-o nu poţi decât să te miri de imprevizibilul ce te-a călăuzit în a lua cele mai importante decizii.

Poate în acest lucru constă şi farmecul vieţii, mai precis faptul de a nu putea şti cu precizie ce va urma te va conduce întotdeauna într-o zonă a misterului şi riscului cu fascinanta sau chiar aberanta atracţiei de a merge spre un pericol, în ciuda celor mai evidente avertizări. Acest gen de sfidare a realităţii reprezintă o caracteristică definitorie a spiritului uman mereu în căutarea aventurii, în continuu antrenat să dorească mai mult şi să meargă mai departe. Este asemenea unui imbold lăuntric căruia nu poţi să i te opui, un fel de transă în care intri mergând magnetizat spre o destinaţie necunoscută, sacrificând previzibilul pentru imprevizibil şi certitudinea pentru iluzoriu.

De regulă, trecerea timpului şi înaintarea în vârstă te determină să fii tot mai conservativ, încercând să menţii situaţia prezentă cât mai mult timp cu putinţă. Ce deosebire faţă de anii de elan ai tinereţii, de acele vremuri când riscai nebuneşte, fiind dispus să plăteşti chiar preţul suprem, dacă acest lucru ţi-ar fi adus împlinirea interioară! Realismul anilor de pe urmă contrastează flagrant cu idealismul de la început, cu energia de nestăvilit a primăverii vieţii.

Şi tocmai de aceea, la acest final de an nu pot să fac altceva decât să constat îmbătrânirea în gândire şi atitudine a societăţii în care trăim, o resemnare tăcută în faţa „sorţii" şi a „vremelniciei", o abandonare în faţa cenuşiului nihilist ce se întrupează în tot felul de îngeri ai morţii, care acum bat la uşile caselor de peste drum, dar care în curând vor veni şi la tine pentru a te anunţa morbid finalul de existenţă. Poate că tocmai această acceptare a implacabilului înainte de a se fi produs reprezintă cel mai mare pericol pentru mintea umană, mai precis pentru acea scânteiere de viaţă din care ar trebui să erupă creativitatea, iubirea, pasiunea sau dorinţa arzătoare de a aduce lumină şi bucurie în univers.

Chemarea de a fi om nu se poate realiza într-o trăire gregară, lipsită de demnitate, orizont şi speranţă, ea nu se poate împlini din perspectiva consumatorului de resurse, mereu cerşind fără a oferi nimic la schimb. Cred că o astfel de imagine degradează la maximum noţiunea de om, distorsionând ceea ce ar trebui să fii de fapt, paralizând dezvoltarea personală şi deopotrivă a societăţii în mijlocul căreia trăieşti. Este ca şi cum diamantul ar deveni grafit fără valoare din cauză că focul sacru a dispărut din suflet, fiind înlocuit de surogatul unei aparente siguranţe care nu are cum să dureze la nesfârşit.

De aceea, mai devreme sau mai târziu vei fi surprins de faptul că nu există o minciună mai mare decât a siguranţei atinse prin stagnare, fiindcă chiar dacă lucrurile par să fie la fel de la o zi la alta, totuşi factorul timp a intervenit deja, iar în spatele scenei cauzele au fost modificate substanţial înainte de a deveni evidente pentru toţi. De fapt, siguranţa autentică este atinsă prin dinamica mişcării, prin evoluţia către forme tot mai perfecţionate de gândire şi acţiune, prin permanenta perfecţionare a realităţii prezente.

Într-un fel sau altul apocalipsa, sau sfârşitul de lume, este în fiecare dintre noi atunci când părăsim drumul devenirii personale, când punem la schimb idealurile nobile pentru obiecte materiale ce dispar de îndată ce le foloseşti. Pare utopic? Nu aş putea spune acest lucru, fiindcă a fi om presupune o aventură a cunoaşterii ce poate să nu se termine vreodată în măsura în care o urmezi.

Nu este vorba de fuga în spatele drogurilor, băuturii, mâncării sau banilor, ci de o înaintare eroică prin furtuna evenimentelor către idealul cunoaşterii depline a adevăratelor valori. Nu stând într-un scaun confortabil sau prin îmbuibarea cu tot ce poţi acumula se dobândeşte o astfel de ştiinţă. Nici prin vizionarea programelor ce îţi încarcă mintea cu tot felul de cunoştinţe nefolositoare nu se poate ajunge la ţintă, ci doar prin consecvenţa de a-ţi urma chemarea de a fi om, de a fi o lumină în univers, o flacără ce aduce bucurie, încredere şi speranţă în mijlocul unei existenţe umbrite de forme fără sens şi de minciuni la tot pasul.

Privesc peste mulţimea de clădiri ce alcătuiesc Bucureştiul, acest oraş a cărui identitate a fost mutilată în fel şi chip, peste cenuşiul tern al cerului plumburiu al acestui colţ de univers şi mă gândesc la milioanele de fiinţe ce îl populează, la dramele nenumărate ce se întâmplă în fiecare clipă la nivel individual sau colectiv. Unde sunt acei oameni care ar putea aduce bucurie pe chipul locuitorilor acestui mare oraş?

Privesc mai departe şi văd marile oraşe ale României, disting Braşovul, oraşul în care m-am născut, lipsit nu numai de industrie, dar şi de speranţa de a se putea câştiga cele necesare vieţii, silind mulţimi nenumărate să ia drumul exilului şi să părăsească patria mamă. De ce nu există nimeni care să ofere alternative viabile la acest exod distrugător pentru întreaga naţiune?

Disting mai departe celelalte localităţi din cuprinsul ţării, lâncezind lipsite de speranţă, cu oameni tot mai puţini şi tot mai bătrâni. Oare chiar nu poate exista o speranţă în acest colţ de univers? Paradisul sau iadul vin din interiorul nostru înainte de a se manifesta în exterior, iar întunericul vine repede atunci când lumina abia mai pâlpâie.

Deşi este un banal sfârşit de an, am impresia apusului unui ev, al unei ere, ba chiar al unui destin şi nimeni nu realizează tragedia pe care o trăim. Prin schimbări succesive, ai devenit atât de adaptat încât crezi că vei găsi de fiecare dată o cale de supravieţuire. Dar acest lucru nu se oferă decât celor care sunt vii în interior, care şi-au menţinut vitalitatea în organele interne, dintre care conştiinţa şi sufletul sunt cele mai importante.

Detest amintirea comunismului pentru distrugerea valorilor naţionale şi individuale, pentru schimonosirea chipului interior, fapt pentru care plătim şi acum tribut prin lipsa liantului social, prin bâjbâirea din ultimii douăzeci de ani în căutarea unei identităţi tot mai dispreţuite atât de noi, cât şi de străini. Undeva, tragedia prezentă reprezintă continuarea logică a traumelor distrugerii idealurilor autentice şi înlocuirea cu falsuri ideologice sau clişee lipsite de valoare.

Însă pe de altă parte, acest exerciţiu de conştientizare a durerii poate deveni benefic, dacă vei înţelege că universul lucrează prin principii pereche, iar pentru orice rană există un remediu la îndemână, pentru orice cădere este posibilă revenirea, iar orice munte de pe care ai căzut, poate fi din nou escaladat, dacă vei şti să schimbi direcţia de înaintare. De aceea, privind dincolo de cenuşiul prezentului pot distinge o realitate alternativă luminoasă ce se poate materializa în măsura în care vei alege să îţi aduci aminte de elanul idealurilor tinereţii, de nebunia încrederii în oameni, destin şi iubire, lucruri ce sunt mai de preţ decât orice altceva.

De aceea, la final de an nu pot dori decât ca acesta să fie ultimul din seria cenuşie a perioadei de după căderea comunismului, iar proiecţia unui trecut care ne-a determinat atât de mult timp să dispară cu desăvârşire. Şi astfel, mă gândesc la renaşterea ţării noastre, la refacerea distrugerilor materiale, morale şi emoţionale din ultima perioadă de timp şi la intrarea în partea ascendentă a ciclului de evenimente prin care a trebuit să treacă ţara noastră mamă.

Iar aceste cuvinte aş vrea să devină vestitorii unei dimineţi în care lumina va lua locul întunericului, iar fericirea va prinde un contur bine definit pentru toţi cei care locuiesc în Bucureşti sau Braşov, precum şi în cuprinsul întregii Românii, atât cea din ţară, cât şi cea de peste hotare. Fiindcă indiferent unde te-ai afla, legătura sufletească dintre tine şi ţară nu se va putea rupe pe deplin vreodată.

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Romania

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600