Filarmonica „Paul Constantinescu”, împreună cu Primăria Municipiului Ploiești, sponsorii și partenerii instituției, organizează, în perioada 22-26 noiembrie 2017, cea de-a XII-a ediție a „Ploiești Jazz Festival” cinci zile de muzică la cel mai înalt nivel.

„Ploiești Jazz Festival”, eveniment emblematic pentru orașul Ploiești, este un Festival recunoscut în Europa pentru calitatea artiștilor invitați și, implicit, a prestațiilor acestora.

În fiecare seară, publicul iubitor de jazz se va putea bucura de două concerte, de la orele 19:00 și respectiv 21:00, cu nume mari din jazz-ul românesc și internațional.

Anul acesta, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” deschide, alături de dirijorul Cristian Oroșanu, pianistul Mariano Castro și Alexandra Fits – voce, „Ploiești Jazz Festival” cu „Fits cântă Piaf”, urmând ca seara de 22 noiembrie să se încheie cu o alt fel de orchestră, de data aceasta una de jazz, „Jassy Jazz Orchestra”.

Înființată în anul 2016, sub conducerea renumitului trompetist Emil Bîzgă, orchestra se constituie din cincisprezece muzicieni români din Iași.

Pe scena Filarmonicii ploieștene va urca și Henrick Solera – voce (Suedia), muzician și entertainer care, împreună cu „Jassy Jazz Orchestra”, aduce la viață sunetul vechiului Big Band, asociat cu cântăreții săi preferați. precum Franck Sinatra și Dean Martin.

Ziua de 23 noiembrie 2017 debutează cu un Concert – lecție de jazz, la ora 10:00, oferit celor mici de către „Ploiești Jazz Trio” și Anita Petruescu – voce. „Ploiești Jazz Trio” (Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas și Laurențiu Ștefan – tobe) se va reuni și în seara aceleiași zile pentru un recital extraordinar împreună cu „Saxophone Wizards” (Victor Jimenez, Daniel Torres și Cătălin Milea), trei saxofoniști din Spania și România, cu o carieră internațională, trei muzicieni de jazz cu personalitate diferită și viziune proprie în arta improvizației.

Dacă în luna septembrie 2017 își făcea debutul cea mai nouă formație a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, „Ploiești Jaz Trio”, pentru Festivalul de Jazz din acest an, își pregătește prima apariție în scenă „Ploiești Big Band Jazz Society”, formată din suflătorii de alamă ai orchestrei simfonice a Filarmonicii din Ploiești. Alături de dirijorii Joris Teepe și   Zefir Brezeanu, dar și de solista Luiza Zan – voce, una dintre figurile proeminente ale jazz-ului românesc, „Ploiești Big Band Jazz Society” concertează în cea de-a doua parte a serii de 23 noiembrie.

În 24 noiembrie 2017, publicul va putea asculta o îmbinare între Tango Nuevo și Jazz Tango într-un tablou ritmat cu tango-uri tradiționale în aranjamente noi și compoziții originale,   în interpretarea formației „TangOstinato” care îi are în componență pe muzicienii italieni Luca Aletta – pian, Stefano Cardillo – contrabas, Giovanni di Mauro – oboi, Fabio Tiralongo – saxofon.

Protagoniștii celei de-a doua părți a serii sunt Emil Bîzgă, unul dintre cei mai buni trompetiști români și invitații săi: pianistul Benito Gonzales, basistul Ark Ovrutski și toboșarul Alessandro D’Anna.

„Michel Meis 4tet” (Luxemburg), format din Michel Meis (tobe), Cédric Hanriot (pian), Stephan Goldbach (contrabas) și Alisa Klein (trombon), deschide a patra zi de „Ploiești Jazz Festival”, 25 noiembrie 2017, cu un gen de muzică ce îmbină libertatea improvizațiilor experimentale cu melodii introvertite, compoziții tradiționale și efecte sonore electronice, acestea reprezentând marca personală a cvartetului. „Joris Teepe Trio” (Joris Teepecontrabas, Freddie Bryant – chitară, Marc Miralta – tobe) și Machteld Cambridgevoce, care cântă împreună de douăzeci și cinci de ani, completează seara cu atmosfera plină de energie a jazz-ului american.

Ediția a XII-a a „Ploiești Jazz Festival” se încheie duminică, 26 noiembrie 2017, cu „Ekue Band” (Carlos Enrique Sanchez – pian, Luis Palomino – saxofon, Raubel Torres – contrabas) și invitatul lor special, Ati de Chilepercuție și „Giovanni Mirabassi Trio” (Giovanni Mirabassi – pian, Gianluca Renzi – contrabas, Gene Jackson – tobe), trompetistul Toku (Japonia) și Sarah Lancman voce (Franța).

Prin organizarea „Ploiești Jazz Festival” și inițierea celor două proiecte: „Ploiești Jazz Trio” și „Ploiești Big Band Jazz Society”, Filarmonica „Paul Constantinescu” se înscrie pe harta internațională a jazz-ului, continuând o tradiție de aproape șaizeci de ani de când, pentru România, jazz-ul se năștea la Ploiești.

Biletele sunt deja disponibile atât online, pe www.filarmonicaploiesti.ro și www.jazzploiesti.ro, cât şi la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti, iar din 14 noiembrie vor fi și la Agenția Teatrală. Prețul unui bilet este de 50 de lei pe seară (două concerte), 10 lei – Concertul – Lecție de jazz, iar abonamentele costă 160 de lei și includ toate concertele cu excepția evenimentului din 23 noiembrie, ora 10:00 (Concertul – Lecție de jazz).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here