A sti sau a nu sti, aceasta e intrebarea

 

Celebrul cotidian New York Times a fost de la inceput unul dintre cei mai acizi critici ai presedintelui Donald Trump si ai administrtiei republicane care a castigat alegerile din Statele Unite. La cutite cu presedintele si de multe ori la limita factualului, majoritatea jurnalistilor si editorilor promoveaza un constant baraj de stiri si comentarii care sa tina in sah Casa Alba. Guralivul domn Trump nu a precupetit nici un efort ca sa-i demaste ca unelte ale unei agende ideologige de stanga, tributare pierzantei doamne Hillary Clinton si mai ales a partidului democrat aflat in opozitie. Cu toate acestea, New York Times i-a facut presedintelui un cadou suculent.

Desi a fost vedeta de televiziune, printre altele, Donald Trump n-a fost niciodata acceptat in Hollywood. Lumea filmului si a televiziunii a fost mai mereu de partea democratilor, sustinatoare vocala a presidentiei domnului Barak Obama si a candidatei Hillary Clinton. Traditional, republicanii, si mai ales aripa conservatoare a partidului, s-au plans mereu ca arta ii portretizeaza ca refractari la modernismul social. Ca produsul cultural nu-i valideaza ci ii infiereaza. Pana cand New York Times a lansat bomba scandalului in care e implicat celebrul producator de film Harvey Weinstein. Detaliile despre un Hollywood imbacsit in balamuc sexual, marat de abuzuri si hartuiri, ascunse ochiului public prin avocati si cu multi dolari, au oferit republicanilor si lui Trump o baza inedita ca sa demonizeze lumea filmului si a televiziunii. Sa submineze „rezistenta” artistilor ca o simpla ipocrizie care ascunde, in fapt, o cultura a coruptiei si abuzurilor.

Producatorul Harvey Weinstein a fost un mare succes; filmele sale au castigat nenumarate premii Oscar, a lansat cariere si a promovat valori artistice, oferndu-le sansa unica de a se lansa. In acelasi timp, Harvey a fost unul dintre marii donatori in campaniile electorale ale democratilor, un sustinator al lui Obama si un amic al familiei Clinton. Asa ca s-ar putea spune ca in timp ce rusii l-au insinuat pe Trump in Casa Alba – ceea ce inca nu s-a demonstrat – cu siguranta obsedatul sexual Harvey Weinstein si ai lui amici au facut tot posibilul ca s-o propulseze pe Hillary, ceea ce e un fapt.

Dincolo de conotatiile politice, cazul Harvey Weinstein a creat o atmosfera inedita in Hollywood. A adus culisele intr-o lumina a rampei care nu face cinste talentului si eforturilor majoritatii artistilor care traiesc in, si pentru lumea de celuloid si a micului ecran. Arta, si fascinanta ei micro-bucatarie a creatiei, nu poate fi politizata. Folosita in inclestari ideologice. Va fi greu pentru noi toti, cei implicati doar in procesul normal si captivant al creatiei, sa continuam, cum ar spune americanul, business as usual. Cel putin momentan. Pentru ca intrebarea logica nu poate sa nu fie cine, cand si cat a stiut despre abuzurile lui Harvey, sau ale altora din lumea filmului aflati in pozitii de putere. O intrebare care va atarna ca o ghilotina deasupra uzinei de vise.

Si ca sa participam si noi la teoria conspiratiei, pentru ca se poarta, trebuie sa privim scandalul si din alta perspectiva. Cel mai detaliat si incredibil articol despre tinerele talente care au fost atacate frontal de catre Harvey Weinstein, a aparut in The New Yorker, la randu-i un bastion al rezistentei anti-Trump. Autorul incendiarelor destainuri este un ziarist pe nume Ronan Farrow. Care este fiul actritei Mia Farrow si al legendarului regizor Woody Allen. Desi gurile rele spun ca de fapt ar putea fi, de fapt, al lui Frank Sinatra, cu care Mia a avut o tovarasie indelungata. Ronan a fost foarte dezamagit de relatia pe care prezumtivul sau tata Woody a avut-o cu adoptata sora vitrega a lui Ronan, pentru care regizorul a si divortat de mama Mia Farrow. Dupa marele scandal, care a explodat in presa vremii, Woody Allen parea ca a pierdut orice sansa de a-si continua cariera. Pana cand nimeni altul decat Harvey Weinstein i-a intans o mana prieteneasca prin care venerabilul simpatic Woody s-a intors cu brio in lumea filmului. Se pare ca Ronan si-a dorit sa impuste doi iepuri fiorosi cu un singur articol, si a reusit.

In incelstarea cu mass media, posturi de televiziune ostile si o lume artistica inclinata de mult spre stanga esicherului politic, lui Donald Trump i s-a oferit un as.

(Foto cu Harvey si Hillary prin dailydot.com)

 

#TudorPetrut si #RoHo sunt pe Twitter @tudorpetrut