Dennis Dreith, renumit compozitor de la Hollywood, cucerit de Dracula!

 

Pe 31 ianuarie 2012, la Ploieşti, am fost martor la două evenimente inedite: inaugurarea minisălii Caffe Cinema 3D (fostul Cinemascop) cu prezentarea filmului Culegătorii de folclor – prima peliculă românească 3D realizată în ţara noastră de Radef RomâniaFilm şi premiera naţională a filmului american 5 Zile de Război.

La aceste evenimente au fost prezenţi: Marius Iuraşcu – manager general al RomâniaFilm, compozitorul şi aranjorul muzical Dennis Dreith, prof.univ. la University California Los Angeles – cunoscută personalitate a cinematografiei americane de la Hollywood, precum şi principalii interpreţi ai filmului 3D, soţii Maria şi Gabriel Arba, doi remarcabili reprezentanţi ai tradiţiilor folclorice din Maramureş.

Oaspetele american, cunoscut şi în ţara noastră pentru orchestraţia muzicală din câteva filme celebre: Jurassic Park, Nopţi albe în Seattle (cu Tom Hanks şi Meg Ryan), Braveheart (Mel Gibson) , Familia Addams sau Columbo (Peter Falk) s-a arătat extrem de jovial şi deschis cu presa, domnia sa vorbindu-ne pe larg despre magia coloanei sonore şi despre dificultatea de a crea, în cinema, partituri originale, dar cu… iz de epocă. Fireşte, presa locală nu a scăpat prilejul de a-i solicita un interviu, acordat cu amabilitate:

 

Domnule Dreith, sunteţi, probabil, pentru prima oară în România.Cunoaşteţi cinematografia românească şi dacă da, cum aţi caracteriza-o?

– Mă aflu în frumoasa dumneavoastră ţară de ceva vreme, înainte de a veni aici am fost la Cluj, unde am participat, ca membru al juriului, la Festivalul de fim Comedy Cluj. Această primă experienţă reală cu cinematografia românească a constituit o surpriză plăcută. Cred că Festivalul de la Cluj este mai personal şi mai artistic decât alte festivaluri, gen Cannes, Sundance, unde abordarea-i mai degrabă de tip business. Personal, îm place mai mult abordarea artistică şi simt că am mai multe în comun cu oamenii de aici. La Cluj am avut prilejul să urmăresc câteva comedii, româneşti şi străine, care m-au uluit cât de bine au fost realizate, ele fiind remarcabile prin umorul şi varietatea poveştilor – multe fiind peste filmele americane văzute de mine. M-au impresionat operele unor tineri cineaşti români care pot intra, de drept, pe piaţa internaţională a cinematografiei. Cred că mesajul puternic transmis de aceste filme se datorează schimbărilor politice din ţara dvs. Aşa se explică faptul că alături de cei frustraţi de-a lungul anilor, care nu şi-au putut exprima părerile, s-a născut o nouă generaţie care trăieşte şi se exprimă liber. Şi comedia poate valorifica mai bine libertatea de vorbire şi de expresie cucerite după 1989. Acum este o perioadă prielnică pentru tinerii cineaşti, cu multe provocări, dar şi cu probleme economice, adevărate bariere în calea realizării filmelor. Dar tinerii cineaşti români sunt creativi şi plini de resurse, ei putând beneficia şi de tehnologia modernă, deci nu trebuie să ai un studio puternic şi bani mulţi, este de ajuns doar o poveste măreaţă şi viziune. Aştept cu nerăbdare să văd lucrările care vor apărea. Sper că multe văzute aici, în România, mai ales din domeniul muzicii şi al culturii, să-mi folosească, deoarece îmi place să încorporez în munca mea diverse stiluri de muzică. De aceea sunt fericit că am avut posibilatea de a lucra cu cineaştii români, cărora le mulţumesc.

Cât de importantă este muzica într-un film?Vorbiţi-ne, vă rog, despre viaţa şi activitatea dumneavoastră muzicală.

– Am debutat în cinematografie compunând muzică pentru desene animate, foarte amuzante, pentru copii. Apoi, am lucrat pentru comedii destinate publicului adult, Home Alone, spre exemplu. Perioada desenelor animate avea să-mi folosească în tranziţia coloanei sonore la o diversitate de filme artistice, unele cu bugete mari, altele cu bani mai puţini. Am fost şi compozitor, şi aranjor muzical, şi producător, în cam în toate genurile de filme. Am lucrat chiar şi pentru programe de televiziune. În fond, munca mea de compozitor este să joc în cât mai diferite roluri.Cred că muzica are un rol major într-un film. În filmele horror de exemplu, efectele sonore au devenit atât de importante încât creează chiar anumite controverse printre compozitorii de film. Personal, îmi place să ascult efectele şi să pliez cumva muzica pe ele, astfel încât cele două să se combine, iar privitorul să nu poată conştientiza măcar când s-a terminat muzica şi când a început efectul, practic să se piardă una în cealaltă. Muzica este unul dintre elementele care aduce emoţie, magie şi care dă profunzime filmului. Desigur, în funcţie de gen, muzica ajută să se instaleze o anumită stare şi îi ajută pe spectatori să simtă ce simt personajele sau ne ajută pe noi, producătorii, să manipulăm audienţa în sensul pe care îl vrem. Într-o scenă de amor, spre exemplu,muzica dă un plus de pasiune şi tandreţe. Ne poate transporta de la a fi un simplu spectator la a înţelege şi simţi ceea ce fac personajele, ca şi când am fi o parte din acţiune. Muzica întreţine suspansul, ne înfricoşează. Ea poate fi o puternică unealtă prin care suspendăm realitatea. În multe privinţe, a crea muzică e ca şi când ai regiza un film. Atunci când scrii muzică de film trebuie să fii conştient că scopul ei este altul decât acela al muzicii de concert, care se cântă pe scenă sau e înregistrată pe un CD. Concluzionând, muzica de film trebuie să servească întotdeauna nevoile filmului.

Prin ce se diferenţiază muzica unui film horror-fantasy, cum este Jurassic Park, de cea a unei drame istorice – Braveheart?

– Am avut o lungă şi fructuoasă colaborare cu compozitori de film celebri, precum John Williams, James Horner, Marc Shaiman şi alţii. Le-am adaptat pentru orchestră compoziţiile, scrise de obicei pentru pian. Am învăţat enorm de mult de la fiecare dintre aceşti talentaţi compozitori. Dintre toate aceste experienţe, am reţinut faptul că, aşa cum un actor trebuie să fie convingător în rolul său, şi un compozitor trebuie să fie credibil. De exemplu, în Braveheart, lucram cu James Horner – care a compus muzica din Titanic. Ca să pot orchestra, a fost însă nevoie să mă documentez şi să transcriu lucrarea simfonică pentru perioada la care se făcea referire în film. Practic, a trebuit să studiez şi să infuzez motive de epocă în partitură. Am lucrat şi pentru filmul Mobsters – un film cu gangsteri din anii ’20, unde trebuia să scriu muzică autentică pentru un night-club din perioada aceea. Pentru asta, m-am scufundat în muzica lui Fats Waller, Duke Ellington şi alte simboluri ale acelui timp, dar fără să mă las influenţat. În final, am fost mândru de autenticitatea compoziţiilor şi am învăţat că muzica trebuie să fie onestă şi fidelă filmului, pentru ca publicul să simtă magia.

Cu cine ar trebui să lucreze tinerii compozitori de muzică de film, în condiţiile când tot mai puţini regizori se folosesc de muzicieni profesionişti care să le scrie coloanele sonore?Care-i diferenţa dintre muzica special creată pentru pelicula de film şi piesele muzicale deja existente cumpărate cu drept de utilizare?

 

– În opinia mea, cred că tot mai mulţi regizori sunt interesaţi de creaţii originale, pentru a-şi identifica filmul şi personajele separat de cele ale “mulţimii”. Unii îşi ilustrează ideile cu piese clasice celebre, atunci când mi le prezintă, în speranţa că voi crea ceva asemănător, dar totuşi original. În mod ironic, exact despre asta am vorbit la Cluj, la workshop-ul, pe care l-am condus. Şi am folosit un exemplu celebru: Stanley Kubrick şi filmul “Odiseea spaţială 2001″, un film SFde referinţă creat în 1968. Iniţial, el a realizat filmul utilizând celebrul vals “Dunărea albastră”, de Johann Strauss jr., pentru ca, mai apoi, să apeleze la Alex North, cel mai mare compozitor de muzică de film din Hollywood, tocmai pentru a realiza o coloană sonoră personalizată. În final, Kubrick a revenit la piesa clasică, datorită faptului că, la montarea filmului, devenise dependent de piesa lui North şi nu şi-a mai putut închipui o altă muzică în film. Muzica unui film este o alegere a artistului, care-şi propune să transmită acelaşi mesaj ca filmul. Ea trebuie aleasă cu grijă. Uneori însă, câteva secunde de linişte plusează valoarea muzicii şi oferă un efect mai important decât orice alt sunet. Acestea sunt subtilităţi, care se pot însuşi odată cu acumularea experienţei. Aşadar, relaţia regizor-compozitor este pe cât de importantă, pe atât de delicată. Un bun regizor poate să filmeze cu camera pe platou, să scrie scenarii, să joace un rol, să editeze ori să monteze, dar foarte rar un regizor ştie şi ceva despre muzică. Tinerii compozitori trebuie să-şi cunoască foarte bine meşteşugul înainte să se apuce să facă muzică de film. Ei trebuie să iubească filmul şi, mai presus de toate, să-şi dea frâu liber imaginaţiei, să se simtă bine când lucrează!

Vizita dumneavoastră în România are ca scop şi o colaborare cu regizorii şi compozitorii români de muzică de film, ale căror creaţii nu prea ne emoţionează…

– Sigur că o parte din scopul acestei vizite este şi de a colabora pentru îmbunătăţirea coloanei sonore a filmelor româneşti. Documentarul etnografic văzut astăzi (Culegătorii de folclor –n.a.) are o coloană sonoră foarte bună, deci se poate. Există, însă, o mare problemă a muzicii de film, inclusiv în SUA, când banii, indiferent de cât de mare e bugetul alocat, se consumă pe producţia propriu-zisă, iar la final, post-producţia (coloana sonoră – n.a.) rămâne cu mai nimic. Se justifică asta cu cheltuielile pe costume, efecte speciale, decoruri şi refacerea acestora pentru repetarea cadrelor filmate etc. După părerea mea, chestia asta nu e ok. Se spune că post-producţia nu-i aşa de importantă, că tehnologia ne-ar ajuta să scădem costurile. E adevărat că tehnologia ne ajută să facem multe lucruri bune, dar nu neapărat prin reducerea costurilor şi acest lucru se observă nu numai la producţiile româneşti, ci şi în alte ţări în curs de dezvoltare şi, curios, chiar în Franţa, unde sunetul şi muzica sunt considerate mai puţin importante! Cu colegii români am reuşit să depistăm şi nişte proiecte interesante. Unul dintre ele este o variantă de spectacol cu Felicia Filip& formaţia K1, o adevărată “simfonie” Dracula, pe care ne dorim s-o lansăm în România. Vrem să găsim ceva mai aproape de realitate, de inima şi sufletul omului, prin prezentarea unor poveşti de dragoste, extrem de populare, filme care pun accentul pe o dragoste intensă, veselă şi armonioasă. Asta vrem noi cu Dracula! Să combinăm mai multe elemente de artă: muzică, teatru, cinema, efecte speciale dramatice – toate într-o singură producţie. Este un proiect ambiţios, cu idei de artă, care cred că va avea succes nu doar în România, ci şi în Europa şi SUA.

Unde se vor realiza filmările?

– O mare parte din munca mea o voi face la Los Angelles, de unde vom colabora de la distanţă, prin internet, dar voi reveni, spre finalul proiectului, şi în România.

Totuşi, traversăm o perioadă nedeterminată de criză,cu dificultăţi financiare majore; se vor găsi banii necesari acestui film?

– Aşa este, dar, în mod ciudat, dacă nu ştiţi, cele mai bune producţii au apărut în perioade de criză. Elemente ca muzica, arta, teatrul sau filmul au reuşit să revigoreze, şi în astfel de vremuri, viaţa noastră spirituală şi, inclusiv, economia. Un film bun produce mult mai mulţi bani decât consumă, asta se întâmplă în SUA, la Los Angelles, filmul reprezintă motorul cu mulţi cai putere al oraşului.

Printre spectatorii filmului ”5 Zile de Război” – a cărui excelentă coloană sonoră vă aparţine – s-a aflat şi Leonard Doroftei un boxer ploieştean, fost campion mondial, care a boxat şi peste ocean. L-am auzit spunând că între box şi muzică ar fi o legătură strânsă…

– Deştept băiat! Legătura acestui sport este, într-adevăr, incredibilă: boxul nu este doar o bătaie între doi indivizi; boxul presupune un nivel intelectual mai ridicat decât în multe alte sporturi, în box e nevoie de gândire, strategie, putere , de ritm şi o sincronizare perfectă, aceste ultime două cerinţe fiind caracteristice şi muzicii. Spun toate astea pentru că şi eu am practic boxul, ca amator, iar acum ca întreţinere…

Care dintre filmele la care aţi lucrat vă este mai aproape de inimă?

– E greu de spus, poate…următorul. Atunci când lucrezi la un anumit film, acela este cel care îm place cel mai mult. Prefer filmele de acţiune şi de aventură, unde am de-a face cu orchestre mari, dar şi filmele horror, care creează o anumită emoţie şi eu sunt foarte atent la emoţii.

– Într-adevăr, aţi reuşit foarte bine, în această seară, să ne emoţionaţi puternic, plimbându-ne prin lumea filmului, pe ritmurile muzicii compusă de…Dennis Dreith. Vă mulţumim!

31 ianuarie 2012

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here