1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Filmmakerul de origine română, Alex Rotaru, a cucerit fortăreaţa numită Hollywood

PDF Imprimare Email

Scris de Viorel Vintila Miercuri, 08 August 2012 00:30


alexrotaru2Hollywood-ul este o fortăreaţă greu de cucerit. Puţini români au reuşit să arboreze steagul României deasupra cetăţii de unde se dă ora exactă în lumea mondială a cinematografiei.

 

Alex Rotaru a găsit calea potrivită...Cu un fond biotipologic pe măsură – copil de actor (mama - Maria Rotaru) şi de dramaturg (tatăl - Eugen Rotaru) -  Alex a debutat în cinematografie la vârsta de 9 ani; şi-a făcut ucenicia copilărind printre "cireşari", fiind parte din distribuţia cunoscutei  trilogii din anii '80 – "Cireşarii" ("Cireşarii", "Aripi de zăpadă" şi "Cetatea ascunsă").

Călit la şcoala " cireşarilor", în anul 1992 Alex  şi-a făcut bocceluţa  şi a plecat în căutarea succesului pe "pământul făgăduinţei" pe care scria - USA.

A fost primul român acceptat cu bursa de merit integrala de către prestigioasa universitate MIT (Massachusetts Institute of Technology) – universitate care se află în Top 3 în lume – pe care a absolvit-o cu "highest honors" fiind  şef de promoţie!

Impresionanta sa carieră continuă cu multiple studii de masterat la University of Southern California, School of Cinematic Arts in Los Angeles, în regie, scenaristică, producţie, montaj, imagine, sunet şi chiar si actorie.

Chiar îşi permite luxul de a renunţa la un doctorat în fizică, pentru studiul primei sale iubiri – cea de-a şaptea artă, cinematografia - la USC SCA, celebra şcoala a lui Steven Spielberg, George Lucas, Robert Zemekis şi  Ron Howard.

Eforturile sale academice au fost încununate de succes şi au fost răsplătite cu titlul de Master of Fine Arts in Film/TV Production.

Acum  lucrează cu nume de rezonanţă din lumea hollywoodiană.  Amintesc câţiva  dintre aceşti "heavyweights": Ian McKellen, Michael York, Kevin Spacey, Richard Dreyfuss, Van Cliburn, Marilyn Manson, Hugh Hefner sau Val Kilmer.

Alex Rotaru este unul dintre cei mai buni documentarişti de la Hollywood şi nu ar fi exclus ca în anii următori să vedem numele său încrustat pe una din râvnitele statuete OSCAR, fie pentru documentar, sau, cine știe, poate chiar pentru film de fictiune!

De mai bine de 10 ani, Alex locuieşte pe coasta oceanului Pacific, în Beverly Hills, într-o locaţie paradisiacă - locul unde s-a filmat celebrul serial, Beverly Hills – 90210.

Recent, am avut plăcerea  să stau de vorbă cu Alex Rotaru – scenarist, regizor si producător; un filmmaker român care menţine steagul României pe cele mai înalte catarge ale industriei filmului, steag arborat pe redutabila fortăreaţă - Hollywood - care  aduce României cinste şi onoare.

Aşadar, zi de zi, descoperim că avem, peste tot în această mare lume, români valoroşi....Alex este un reprezentat magnific, este un reprezentat de frunte.....un alt premiant al României.

Te rog să îmi spui, în câteva fraze, cine este Alex Rotaru...

M-am născut în Bucureşti dintr-o mama actriţa - Maria Rotaru - şi un tata dramaturg - Eugen Rotaru - si am avut parte de o copilărie extrem de plină, norocoasă şi aventuroasă.

Am avut sansa de a fi actor de film, încă din copilărie; membru al lotului olimpic naţional de fizică în adolescenţă; si student in America la prima tinerete.

Înainte de obţinerea licenţei ca şef de promoţie al departamentului de fizică al MIT, am gustat experienţa unui stagiu de studiu al filmului la Sorbona. Sub influenţa acestuia, după facultate, mi-am întrerupt doctoratul în fizică şi m-am transferat la şcoala de regie a USC pentru masteratul in cinema.  M-am stabilit apoi la Los Angeles, oraşul marii mele iubiri, profesând în prezent ca regizor, producător, scenarist şi - uneori – actor.

A refuzat un rol din filmul Liceeni, preferând școala

Nu pot să nu te întreb şi despre experienţa ta din trilogia "Cireşarii", regizată de Adrian Petringenaru, unde ai interpretat rolul lui Dan. Ce a reprezentat pentru tine acest rol? Regreţi că nu ai continuat o carieră în actorie?

Aşa cum am mai spus-o, de multe ori, experienţele de pe platourile de filmare pentru "Cireşarii", "Aripi de Zăpadă" şi "Cetatea Ascunsă" au fost printre cele mai frumoase şi formative din întreaga mea viaţă; au hrănit puternic în mine dorinţa de a face film, dorinţa sădită de simpul fapt de a fi copilărit printre oameni de prim rang din teatrul şi cinematografia română.

Simţul aventurii creaţiei unui film s-a-ntipărit de-a pururi în mine, fie că este vorba de lucrul pe platou, deplasarea într-o prospecţie, discuţiile cu actorii sau colaboratorii, ori pur şi simplu actul de a sta de vorbă cu propria mea imaginaţie.

Iar de aici până la a îndrăzni să întind pasul spre Los Angeles n-a mai fost decât distanţa dintre obsesie şi ocazie.

Cât despre regrete, nu am.  Actoria îmi place enorm ca menire expresivă, dar mai puţin ca monogamie profesională, şi cred că pot lucra pe scenă sau în faţa aparatului de filmat la orice vârstă, dacă îmi place rolul şi există oferta.  De exemplu, chiar săptamâna aceasta am acceptat să joc un rol destul de important într-un film de artă francez care va rula atât în mari muzee de artă modernă (ca Armand Hammer în Los Angeles), cât şi în cinematografe din America.

Nu-mi pot imagina viaţa fără impulsul actoricesc, dar, să fiu sincer, nici nu mi-o pot imagina cedându-i în întregime.

Ştiu că ai fost ofertat cu un rol în celebrul film Liceenii, dar pe care l-ai refuzat datorită părinţilor care au considerat că este mai bine să te concentrezi pe activitatea academică, şi pe fizică în special...Ce poţi spune despre acest moment ?  Poate dacă acceptai rolul din "Liceenii" nu ai mai fi ajuns şef de promoţie la MIT...

Ţin minte, cu extremă claritate, momentul în care regizorul Nicolae Corjos m-a sunat să mă invite să joc în "Liceenii".  Eram în clasa a X-a şi tocmai aflasem că luasem premiul de interpretare masculină la Festivalul de Film pentru Copii şi Tineret de la Piatra Neamţ cu rolul din "Cetatea Ascunsă"... S-a-ntamplat că eram acasa si am răspuns la telefon. Am ascultat cu surprindere oferta lui Corjos: era vorba de "un rol principal, foarte important" în noul lui film, "Liceenii", şi nu se punea problema unei audiţii, rolul îmi era oferit direct.  Desi as fi putut decide de capul meu - slava Domnului, o mai facusem de-atatea ori - nu stiu de ce in acel moment instinctul m-a indemnat să-l chem pe tata si sa-i inmanez telefonul. "Anul ăsta Alex are de studiat pentru treapta II," a precizat tata, după ce s-a salutat si a vorbit putin cu Nicolae, iar apoi, ţintindu-mi privirea în a lui parcă pentru a-mi opri potenţialul regret, a adăugat: "aşa încât ne pare rău, dar nu poate să facă un film acum." După câteva politeţuri, convorbirea lua sfârşit.

În mod straniu, nu am simţit regret nici pe moment, nici mai tarziu când am văzut "Liceenii" şi uriaşul lui succes - poate datorită faptului că între timp devenisem extrem de pasionat de fizică şi matematică.  La Sf. Sava, unde eram elev, concurenţa pe subiectele acestea era acerbă... şi mie întotdeauna mi-au plăcut competiţiile - cu cât mai dificile, cu atât mai bine.

N-am aflat nici până în ziua de azi despre ce rol era vorba, si nici nu sunt curios.  Unele mistere merita pastrate.

Student eminent la cele mai bune universități din State

Cum ţi se pare sistemul de învăţământ din State? Cum ai fost primit şi acceptat de către profesori şi colegi?

Norocul şi destinul au conspirat să mă pună în situaţia de a studia la două dintre cele mai puternice instituţii de învăţământ superior din lume - de exemplu la fizică anul acesta MIT este clasată numărul unu mondial, iar la film numărul unu este USC SCA (University of Southern California's School of Cinematic Arts – n.a). Ceea ce mi s-a părut fantastic la MIT era atmosfera aproape palpabilă de geniu şi tradiţie, iar ca system, în general, insistenţa pe rotunjirea studiilor. Prin asta înţeleg cerinţa ca cei care studiau domenii ştiinţifice să aibă şi un procent din studii dedicat domeniilor aşa-zis "umane" - artă, sociologie, istorie, filozofie, lingvistică, etc.

Această cerinţă m-a abilitat să studiez serios film, muzică, şi istorie la MIT (domenii care m-au fascinat dintotdeauna) pentru a absolvi fizica, si, paradoxal, mi-a facilitat insasi pregătirea umanista universitara de care aveam nevoie să părăsesc fizica şi să intru pe fagasul filmului!

Forţa USC-ului constă, de asemenea, în tradiţie şi în profesorii extraordinari - profesionişti de vârf din Hollywood care între proiecte vin sa predea un an sau doi - dar ceea ce m-a cucerit definitiv a fost independenţa cuasi-totală care ni se dădea în producţie, înainte de a fi criticaţi la sânge atât de profesori cât şi de colegi... Sentimentul competiţiei şi colaborării erau induse în noi în egală măsură prin faptul că toţi studenţii de la regie erau obligaţi să lucreze ca operatori sau sunetişti, monteuri sau asistenţi la filmele altora: o pregătire optimă pentru o industrie în care multe personalităţi de tip alfa trebuie să colaboreze zilnic fără să cedeze nervos.

Primirea pe care ambele locuri mi-au făcut-o a fost extraordinară.  Niciunde nu m-am simţit mai protejat şi ajutat ca în mediul academic american.  Poate că nu se ştia exact atunci ce-i cu România (am auzit-o pe viu şi eu pe aia cu "capitala voastră este la Budapesta, nu?"; am fost întrebat dacă ii cunosc personal pe Nadia Comăneci, Hagi sau Năstase, si chiar dacă sunt strănepotul lui Dracula......), dar asta era în anii 90 şi între timp multe s-au schimbat în ceea ce priveşte percepţia României în USA.

Din punctul meu de vedere, calitatea esenţială a învăţământului american este aceea că sistemul oferă studentului şansa de a se răzgândi şi de a-şi schimba direcţia de studiu, chiar şi radical, la o etapă care poate fi percepută ca tardivă în alte părţi ale lumii.

În plus, sistemul împinge înainte şi răsplăteşte fără echivoc valoarea.

Regizor de talie mondială

Concret, cum ai ajuns sa studiezi la University of Southern California's School of Cinematic Arts si sa obtii un Master of Fine Arts Degree în Film/TV Production?. Apoi ai intrat în pâine...care sunt documentarele realizate de tine până acum şi cu cine ai "rubbed elbows" în lumea de la Hollywood?

Intram în ultimul an la MIT şi îmi pregăteam dosarele de admitere pentru doctorat, când un faimos profesor de film şi media, Henry Jenkins, care credea in mine si ma incuraja constant, mi-a recomandat insistent să încerc admiterea la cele mai bune două facultăţi de film din SUA - USC şi NYU. M-am înscris cam in dorul lelii şi am fost extrem de placut suprins cand am fost admis la ambele, dar nu existau burse pentru masteratul de regie.  La NYU primeam o bursă doar pentru studiul criticii de film, pe cand eu doream sa fac regie... iar la USC, canci. Aşa că am renunţat la bursa Guggenheim pe care mi-o oferise Princeton (Ivy League University -n.a) pentru doctoratul în fizică, şi am ales să încerc a merge la USC pentru a face în paralel un doctorat în fizică (pentru care primisem o bursă) şi un masterat în regie (în "timpul liber"!).  După alte peripeţii, am renunţat la doctorat pentru că timpul nu-mi dădea luxul de-a le face pe-amândouă, şi iată-mă  student  la regie "full time", plătindu-mi studiile la cea mai scumpă şcoală de regie din lume, prin ţinerea de seminarii de fizica şi matematica studenţilor de anul I şi II din cadrul aceleiaşi universităţi.

Fast forward doi ani... Încă din timpul studiilor de la USC am început să fiu angajat ca scenarist şi mai, mai că mi-am luat nasul la purtare - pentru că eram singurul dintr-o promoţie de 45 de oameni care deja era plătit să scrie, şi asta în limba engleză, care nu este limba mea maternă.

Paradoxal, insa, îmi era teamă de lumea reală a Hollywood-ului şi adastam la umbra culoarelor universităţii, luând aproape toate cursurile posibile pentru toate direcţiile de masterat (regie, scenaristică, imagine, montaj, sunet, producţie, plus studiile suplimentare de actorie, muzică şi design vizual).

După ce am fost rugat de profesori, cu multă blândeţe, să-mi iau, totuşi, diploma(ele) şi zborul, având în vedere că lucram deja in industrie ca scenarist profesionist de vreo doi ani, nu a mai durat mult (apx. o jumătate de an) până mi-am dat seama că dezvoltarea de materiale scenaristice (aşa-numitul "development") nu era de mine.

Duceam dorul platoului.

M-am reîntors pentru sfaturi la foştii mei profesori de la USC, care după cum mi-a fost norocul, erau nişte regizori şi producători cu multe nominalizări şi câştiguri - la box office şi la cel mai înalt for al cinematografiei americane - cu precădere mentorul meu Mark J. Harris, care are trei statuete ale unchiului OSCAR.

Toţi mi-au recomandat să mă reîntorc către producţie, dându-mi două căi de ales: film de ficţiune, începi ca asistent III-IV, ascensiune lentă dar nesigură, sau film documentar, începi ca asistent I cameraman sau de montaj, ascensiune rapidă dar nesigură.

Am ales documentarul, ştiindu-mă nesubordonat şi nerăbdător, insa având si conştiinţa faptului că nu voi renunţa niciodată la filmul de ficţiune.  Mark m-a trimis să lucrez cu batranul Mel Stuart, un mare regizor şi producător din perioada clasică a televiziunii americane, care în mod paradoxal îmi era cunoscut din copilărie datorită unor seriale şi filme difuzate în România comunistă,  precum "The Chisolms" sau "Believe it - Or not!" cu Jack Palance, "The Rise and Fall of the Third Reich", "Making of the President", "Dacă e marţi, e Belgia" şi bineînţeles "Willy Wonka and the Chocolate Factory" cu Gene Wilder.

După câţiva ani în care am făcut o duzină de filme alături de Mel Stuart, şi am evoluat de la asistent cameraman la producător, director de imagine şi monteur, am decis să încep regia - întâi de documentare.

KIDS WITH CAMERAS www.kidswithcamerasmovie.com despre un grup de copii autişti care fac filme, şi terapie prin filme.  A fost selecţionat şi a caştigat câteva festivaluri, inclusiv Monaco, şi s-a vândut într-un număr bun de teritorii.   Voice-over de Annie Potts, o vedetă de televiziune şi de Broadway.

THEY CAME TO PLAY www.theycametoplay.com despre concursul de pianişti amatori Van Cliburn. A fost selecţionat şi a caştigat mai multe festivaluri, inclusiv B-EST Film Fest şi Ft. Lauderdale.  A rulat în cinematografele din America, şi pe canalul de televiziune publică PBS. Selecţionat de New York Times drept Critic's Choice.

SHAKESPEARE HIGH www.shakespearehigh.org despre cel mai vechi concurs de teatru shakespearian pentru tineri din America.  Produs alaturi de Kevin Spacey, avându-i în distribuţie şi pe: Richard Dreyfuss, Val Kilmer şi Mare Winningham, filmul a avut premiera la Tribeca, a câştigat un premiu al publicului la Palm Springs, si a fost selecţionat şi a câştigat la un numar relativ mare de alte festivaluri.  De asemenea, a rulat în cinematografele din SUA, şi începând din 13 septembrie va rula şi pe canalul Showtime.

Pe lângă actorii menţionaţi, am colaborat cu Sir Ian McKellen, Michael York, Darren Criss, şi am cunoscut pe mulţi alţii, inclusiv pe Robert de Niro.

Ca documentarist (deocamdata!) atribui frecvenţa cu care lucrez alături de actori – vârfuri şi referinţe în domeniu - faptului că mă aplec cu precădere asupra artei, şi teatrului, ca subiect, precum şi faptului că am lucrat, caţiva ani de zile, în conjuncţie cu Screen Actors Guild (SAG) la galele lor anuale de premii.

Eşti ambasador cultural al USA în lume. Ce implică acest titlu?

Cea mai înaltă onoare profesională pe care am primit-o, până acum, este incluziunea mea, atât personal cât şi prin intermediul a două din filmele mele (KIDS WITH CAMERAS si SHAKESPEARE HIGH) în programele culturale ale Departamentului de Stat american, sub direcţia lui Hillary Clinton.

American Documentary Showcase şi American Film Showcase sunt programe care aleg în fiecare an 15-20 de documentare independente produse şi/sau regizate de cetăţeni americani, care să reprezinte valori tipic americane prin călătorii în toată lumea în care cei aleşi au titlul neoficial de ambasadori culturali ai Americii.

Un detaliu care continuă să mă onoreze este acela că am fost primul şi singurul documentarist ales în acest program, care nu era cetăţean american din naştere.

În această calitate de reprezentant cultural al SUA am călătorit în Kazakhstan, Cipru, România şi Liban.

Te rog, spune-mi despre vizita realizată de tine anul trecut în România...cu ce ocazie ai mers acasă?

Anul trecut, în noiembrie, am fost invitat de ambasada SUA de la Bucureşti să particip la un program sub egida American Documentary Showcase, cu diferenţa că ataşata culturală USA a insistat să prezinte nu doar filmul meu inclus oficial  - KIDS WITH CAMERAS - ci şi alte proiecte de ale mele.  A fost un turneu extrem de intens şi interesant, la Bucureşti, Cluj şi Tg. Mureş, cu multe întâlniri cu studenţi, cineaşti, profesori, edili, membri ai presei sau ai programului Fulbright, etc.

gabiandmax

 

O familie frumoasă – Max, fiul său, a venit pe lume acum câteva zile

Noi am mai vorbit puţin, între patru ochi, despre faptul că anul trecut în România s-a proiectat rodul iubirii tale la care a participat, of course, şi soţia ta. Despre ce este vorba?

Prietena mea, Gabriela Oltean, pe care am cunoscut-o la Los Angeles, este designer şi model de origine română şi se trage din Tg. Mureş.  De fapt, ca să fiu sincer, de asta am şi insistat să includ Tg. Mureş pe lista oraselor din turneu - voiam să profit de ocazie şi să mă prezint cât se poate de bine în faţa familiei ei, pe care, încă, nu o cunoscusem! (râde)

Lucrurile au mers foarte bine în turneu, iar când ne-am întors acasă în Los Angeles am descoperit că peregrinarea în Romania ne-a adus şi un alt cadou, nesperat - Gabi rămăsese însărcinată, fie la Bucureşti, fie la Tg. Mureş.

alexandgabi2

Între timp Gabi a trecut prin etapele prietenă-logodnică-soţie, iar foarte recent, pe 4 august a devenit mamă, odată cu naşterea primului nostru fiu, Max.   Dealtfel ar fi cazul sa le marturisim cititorilor tai ca in secunda aceasta eu vorbesc cu tine, chiar dupa ce am sosit de la maternitatea spitalului Cedar Sinai, de unde sotia si cu mine ne-am adus fiul acasa pentru prima oara.

O veste extraordinara, venirea pe lume a pruncului tau Max. Felicitari! Crezi ca te vei descurca in schimbarea pampersilor sau vei avea nevoie de un  training special? Daca vrei, iti pot impartasi din experienta  mea vis a vis de schimbarea de scutece, imbaiere etc...

Sigur că da, mulțumesc pentru orice sfat de la tine - sunt un novice in domeniu... desi la frecvența cu care poți vedea vedete cu pruncii lor prin cafenelele din Beverly Hills (Jessica Biel? Jessica Alba? Jessica Simpson? Sau daca nu doriti  o Jessica, poate Charlize Theron?)  parca aș prefera s-o intreb pe una din ele.

Dacă nu se supară soția, bineînteles.(râde)

Locuieşti în Beverly Hills, o locaţie paradisiacă din zona LA, locul unde s-a filmat celebrul serial Beverly Hilss 90210. De cât timp eşti acolo?

Am început să frecventez zona în care locuiesc în urma cu 16 ani - compania de productie unde lucram ca student era la marginea liniei de demarcaţie a oraşului Beverly Hills.  Acum vreo 7 ani mi-am mutat biroul chiar în Beverly Hills, şi de 3 ani atât biroul cât şi locuinţa sunt aici.  Ador faptul că nu trebuie să conduc maşina - zona este uşor de bătut cu piciorul, într-un oraş în care aşa ceva nu prea există.

Ce hobbyuri ai? Ce iţi place şi ce nu iţi place în USA?

A face film profesionist este un hobby în sine! Lăsând gluma la o parte, ador muzica şi natura.  Pe cât de des pot, mă plimb într-un minunat şi foarte mare parc ascuns între Mulholland Drive şi Coldwater Canyon, o comoară arătată mie prima dată de prietenul meu, scriitorul Petru Popescu, de care mă leagă o veche şi puternică admiraţie.

Nu sunt încântat de ideea lipsei de  protecție   socială şi scumpetei asigurărilor medicale în America, deşi, calitativ, aici medicina este extraordinară.

De asemenea, distanţele intra-americane pot fi extrem de obositoare.  Trăind în Europa poţi călători în orice colţ al continentului la fiecare sfârşit de săptămână.  Aici este mult mai greu - spre imposibil.

Însă libertatea de expresie, de a-ţi alege drumul în viaţă, de-a te-nconjura numai de oameni pe care tu îi selectezi, şi de-a-ţi plasa oricât de sus ştacheta succesului personal - toate acestea, chiar daca nu sunt valori exclusiv americane, rămân tipice acestei ţări.

Chiar dacă visul a devenit mai dificil de conturat sau de atins, "the American Dream" supravieţuieşte, reinventat de fiecare nouă generaţie de imigranţi în colaborare cu tradiţionaliştii autohtoni.

Rețeta succesului – foarte multă muncă

denirotarupsacey2

Care este reţeta succesului în USA? Cum ai reuşit să îmblânzeşti „monstrul" din Hollywood şi să îl faci să te accepte ca pe unul de-al lor?

Nu ştiu să existe vreo reţetă universala a succesului.  În cazul meu a contat foarte mult pregătirea de acasă: limba engleză învaţată la sânge, şi educaţia cinematografică datorată părinţilor mei şi cercului lor de prieteni.  Apoi şcoala la care am avut norocul să studiez, USC, are un cerc de absolvenţi despre care se spune că dacă ar intra toţi în grevă pentru o zi, în acea zi toate producţiile de film din America ar fi obligate să se oprească.

Nu în ultimul rând, Hollywod-ul este compus din foarte mulţi "venetici", ca mine.  În anii '30 erau atât de mulţi imigranţi din estul Europei care lucrau în marile studiouri ca scenarişti, regizori sau producători, încât marele cineast de origine maghiară Sir Alexander Korda emisese un panseu care figura pe panourile publicitare ale vremii în Hollywod: "It's not enough to be Hungarian; you also need to have talent" ("Nu este suficient sa fii ungur; trebuie deasemenea sa ai talent.")

Dacă ungurii pot, noi de ce nu? (râde)

Eşti singurul regizor român care a făcut filme la Hollywood, filme care să fie distribuite în cinematografe?

Din câte ştiu, de la Jean Negulesco încoace, cu excepţia lui Petru Popescu care între două din multele lui romane de succes a regizat şi un film în urma cu caţiva ani, sunt singurul cineast român care regizează şi produce în prezent filme în circuitul de finanţare Hollywoodian, în limba engleză, care să aibă distincţia deosebită de a fi distribuite în cinematografe.

Ce proiecte de viitor ai?

Sincer, proiectele mele profesionale nu mi se mai par atât de importante acum că mi s-a născut un copil... Dar cariera merge înainte odata cu viata... Pe lângă continuarea dezvoltării de proiecte documentare şi de ficţiune, de călătoriile mele ca ambasador cultural, sunt în discuţii să predau un curs de regie la USC curând, şi - poate în primul rând! - mă aflu în derularea producţiei cu primul meu film de ficţiune, finanţat de CNC (Centrul National al Cinematografiei  - n.a.) în urma câştigării concursului acestuia.  Nu vă spun mai mult, decât că va fi prima oară când CNC produce un film în Hollywood, în limba engleză, şi că am emoţii puternice.

Comentarii (2)
2 Joi, 09 August 2012 11:51
coanamare
Foarte tare!
Asteptam filmul artistic cu nerabdare si... o surioara pentru Max?
viata e frumoasa, cand stii sa ti-o faci!
1 Miercuri, 08 August 2012 20:17
Lenuta Enache
FELICITARI PENTRU INTERVIU, VV !!
RESPECT PENTRU CEI PLECATI AFARA CE FAC ONOARE ROMANIEI !

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Interviu

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600