1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

ŞCOALA ARDELEANĂ ŞI CEA MOLDO-VALAHĂ - IDEEA, FAPTA ŞI ORIENTAREA NAŢIONALĂ

PDF Imprimare Email

Scris de Viorel ROMAN Sâmbătă, 12 Mai 2012 16:14

ROMAN-Viorel-blue-wbRomânii au două curente religioase, culturale, politice: Biserica unită cu Roma, papa de la Roma, Preafericitul Lucian Mureşan, al treilea cardinal roman, Şcoala Ardeleană şi Biserica ortodoxă moldo-valahă, preşedintele ţării, Preafericitul patriarh Daniel, orientată spre Constantinopol şi Moscova. Prima n-a reuşit în trei sute de ani să treacă Carpaţii, cea de a doua a lichidat-o 1948 pe prima cu ajutorul Moscovei şi încearcă să păstreze şi azi situaţia dominantă din perioada când era protejată de Cortina de Fier rusească. Când ruşii şi americanii termina războiul rece, romanii intră, cum era şi firesc 1944 şi 1989, în sfera de influenţă a Moscovei, Constantinopolului, care impun trei preşedinţi moldo-valahi. Refacerea Bisericii unite cu Roma şi integrarea în UE/NATO conferă duplicităţii de la Bucureşti o aparenţă de credibilitate, dar milioane de români pleacă spre vest, puţini caută salvarea în proiectul greco-pravoslav. De aicea necesitatea de a se folosi de paleative orientale mai mult sau mai puţin sofisticate.

Incapacitatea, refuzul ortodoxie moldo-valahe de a dialoga, coopera cu vestul e depăşită de bine de rău de curentele culturale proocidentale ale aşa zisei societăţi civile, de masoni, de maghiari (UDMR, Tokes), germani (Johannis), ţigani romi (Vanghelie), armeni (Vosgasian), evrei (Roman, Ungureanu), greci (Tariceanu) etc., care trag cu toţii targă pe uscat. Toată lumea vede că împăratul este gol. Nimeni nu intervine şi senzaţia de neputinţa e generală. Asta l-a făcut pe acad. Florin Constantiniu să remarce public că acuma este mai rău decât sub Stalin şi nimeni nu l-a contazis.

Ideea, proiectul emancipării naţionale şi sociale aparţine Şcolii Ardelene (1791, 1848), fapta unităţii este a moldo-valahilor (1859, 1918), de aici pleacă confuzia. Moldo-valahi vor să le aparţină lor atât ideea cât şi fapta. Ei vor să fie modelul de urmat pentru toţi românii, ceea ce nu se poate raliza decât cu forţa. Au desfiinţat, marginalizat Biserica unită cu Roma şi, concomitet, au degradând Şcoala Ardeleană la nivelul iluminismului. Corifeii Şcolii Ardelene erau catolici, nu puteau fi masoni laici, fără a fi excomunicaţi.

Proiectul moldo-valah a fost susţinut masiv de Stalin şi la Revoluţia de Crăciun peste 30.000 de agenţi conduşi de la Moscova au asigurat continuarea cursului dorit de ea. Este încă incertă orientarea românilor. Vor continua pe linia moldo-valaha dictată de Moscova şi Constantinopol sau vor realiza o sinteză a ideii şi faptei naţionale? Roma nu s-a construit într-o zi, aşa că acest proces de emancipare naţională este de durată. Vizita Fericitului papa Ioan Paul ÎI la Bucureşti în 1999, urmată de conducătorii Europei a deschis calea spre emanciparea în Europa occidentală. Ajunge asta?

Integrarea în UE/NATO este percepută de moldo-valahi ca un paravan care permite continuarea cutumelor orientale, fanarioto-pravoslavnice, că în perioada interbelică. Nu este pentru prima dată când Roma, punctul de plecare şi aspiraţie al tuturor, întinde o mână de ajutor românilor, după care ei, de la Mihai Viteazul la Nicolae Ceauşescu, când îşi văd sacii în căruţă, întorc spatele cu consecinţe tragice pentru ei şi pentru neamul lor.

Europa de astăzi creează un cadru propice că Preşedintele ţării, Preafericitul Daniel şi Preafericitul Lucian, cardinal Mureşan să înceapă un dialog între ei privind ideea şi fapta naţională spre binele tuturora şi cu toţii, împreună, cu papa Benedict XVII, pentru că ştim mai bine că toată lumea, pentru că de acolo venim: Toate drumurile duc la Roma!

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Editorial

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600