Criza 2012

Cine cauta pe google cuvantul criza gaseste 25 de milioane de documente. Problema este de mare actualitate, simpla ca oul lui Columb. In acelasi timp explicatiile originii, evolutiei si deznodamantului crizei sunt departe de a fi elucidate. Cum de sa mira Germania, de zece ani campioana mondiala la expert, ca partenerii ei dau incet, dar sigur, faliment? De ce lumea vede numai datoriile statelor suverane nu si excedentele firmelor. Nu numai Werner Vontobel observa ca in SUA, Anglia, Spania, Grecia, gospodariile particulare, care in mod normal economisesc pentru batranete cam 4% din BIP, pe care ii dau 3% la firme si 1% la stat, s-au indatorat peste cap, asa ca statul a trebuit sa le ia locul si s-a inglogat in datorii in locul lor. Pe de alta parte in multe tari deficitul normal de finantara a firmelor s-a transformat paradoxal intr-un excedent anormal. 2010 in UE firmele aveau un excedent de 270 miliarde euro, in SUA de 540 miliarde $ si Japonia de 28.000 miliarde yen, adica de 2%, 4% si 6% din PIB-ul tarilor respective. (acesti bani trebuiau sa fie la gospodariile particulare!) Firmele, pentru a-si putea vinde produsele cineva trebuie sa le plateasca. Gospodariile particularilor sunt in
USA de mult pe minus, asa ca in ultimi cinci ani firmele au ajuns la un plus de 1.840 miliarde $. In mod traditional, particularii depuneau banii la bancii, care finantau cu ei apoi firmele. Acum s-a ajuns la situatia pe dos, si ceea ce este mai grav, creditele date gospodariilor particulare, fara de care ele n-ar cumpara, sunt fara acoperire. Pana in 2007 cresterea preturilor la case dadeau oarecum impresia unei sigurante a creditului. Cand s-a spart balonul, iluzia imobiliara, a trebuit sa intervina in 2010 statul SUA cu un sprijin
social de 1.500 miliarde $, la jumatatea din gospodariile particulare, ajunsa sarace. Datoria SUA este   acoperita numai cu promisiuni. E clar ca un astfel de sistem economic nu poate functional la nesfarsit. Stephan Cecchetti de la BIZ (Banque des règlements internationaux din Elvetia, fondata in 1930) a calculat ca prapastia dintre tarile cu mari deficite cronice ca SUA, Anglia, Italia, Franta, Spania si Grecia si cele cu mari excedente cronice ca Germania, China, Japonia si Tarile exportatoare de petrol a ajuns  de 100.000 miliarde $ in anul 2010, de sapte ori mai mare decat in 1995. La care se aduga anual 2.000 miliarde $ dobanda. Daca privim aceste cifre, datorii fara acoperire, nu ne mira faptul ca sistemul bancar este de facto
etatizat. Pentru a iesi din criza, urmeaza nolens, volens o coordonare si cooperare a ceea ce mai poate fi salvat. Este necesara o planificare, reorganizare supranationala atat a Natiunilor Unite cat si a Organizatiile financiare internationala, cum au solicitat clarvazatori atat  papa Benedict XVI in Enciclica Caritas in Veritate (§ 67) din 29 iunie 2009 cat si ierarhii Bisericii Ortodoxe din Grecia in Enciclica Catre popor din 5-8 octombrie 2010.

< <		> >