1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

România lui Dan Diaconescu

PDF Imprimare Email

Scris de Andrei Plesu Sâmbătă, 04 Februarie 2012 18:32

PLESU-Andrei-wbÎn condiţii normale, despre Dan Diaconescu n-ar fi trebuit să ştim nimic. Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor. Ar fi putut fi organizator de chermeze într-un tîrg de provincie, ar fi putut, în cel mai bun caz, să facă o carieră de activist în vreun consiliu judeţean din Oltenia. Dar pentru că sîntem în România, acest ins „fără însuşiri" (cum ar fi spus Musil) a devenit milionar şi vedetă. Ziarele vorbesc de o avere aiuritoare (30 de milioane de euro, 2 Rolls-Royce-uri, un Bentley, 2 elicoptere, iaht, vile etc.). A fost premiat de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română, dar şi de alţii, a fost şef la Jurnalul naţional şi la Cotidianul, face rating, vrea să se extindă pe piaţa internaţională, iar de curînd, după dramoleta cu arestarea, ameninţă că va candida la preşedinţie, în numele unui nou partid, botezat, nici mai mult, nici mai puţin, „Partidul Poporului Român". Să fie vreun secret genetic? (Aud că tatăl milionarului nu e nici el de ici de colo: a trimis o scrisoare preşedintelui SUA, propunîndu-i să instaleze o bază militară americană la Caracal). Cum să-ţi explici un asemenea succes, cum să pricepi transformarea neantului în stea? Nu poţi decît să citezi un admirator al OTV-ului, care, pe un blog, îi spunea tandru patronului: „ieşti (sic!) cel mai tare!".

 

Dan Diaconescu nu are decît un singur criteriu: audienţa. Şi o singură abilitate: acomodarea la nivelul cel mai de jos al consumului public: cadavre pierdute, vraci providenţiali, scandaluri politice şi de familie, dezvăluiri senzaţionale. Prost-gust, trivialitate, sub-nutriţie intelectuală, hîrjoană calomnioasă, jeg. Justificarea? Lumii îi place. Lumea vrea! Lucrurile de genul ăsta îi plac, în orice caz, dlui Diaconescu. Ăsta e universul lui, dacă nu cumva mă înşel şi, de fapt, cînd nu e pe post, se dezmorţeşte niţeluş răsfoind Shakespeare sau Rimbaud. Da, lumea vrea tot soiul de ieftinătăţi, tot soiul de stimulente pentru viscere. Mă mir că nu vedem încă pe OTV execuţii în direct, seriale porno, copii torturaţi şi crime filmate „cu camera ascunsă". Rating-ul ar deveni apocaliptic. Există, în fiecare din noi, o zonă inavuabilă de cruzime, curiozitate vicioasă, perversiune morală. A valorifica însă tocmai această zonă, a întărîta ce e mai rău în om, a face spectacol din mizerie, a convoca „publicul larg" la o extatică bălăcire în lături e cinic, e iresponsabil, e ucigător. Sper că, din cînd în cînd măcar, Dan Diaconescu are mici insomnii, vagi nelinişti sufleteşti: în fond, e un periculos distribuitor de droguri, un instigator la disoluţie sufletească, la torpoare mentală, la sub-umanitate.

Mineriada de hîrtie

Şi totuşi, ni se spune – o spune Dan Diaconescu însuşi – România se bucură să-i devoreze oferta. Am mai spus-o: nicăieri în lume (atîta cît pot vorbi din experienţă directă) nu există un asemenea post de televiziune. Există posturi comerciale, există emisiuni îndoielnice, dar nicăieri nu se îngăduie unui utilizator al eterului să livreze, zece ore pe zi, dejecţie pură. Nici o televiziune cît de cît responsabilă nu-şi invită spectatorii să savureze haznaua. Dacă însă România poate fi echivalată cu „fanii" OTV, atunci avem dreptul să spunem că România este o ameninţare la adresa propriei ei siguranţe naţionale. Nu teroriştii, nu corupţia şi cu atît mai puţin presa în ansamblul ei. Ci România lui Dan Diaconescu.

Aici atingem punctul central al perplexităţii şi al neliniştii. Căci în vreme ce CSAT face gafa de a-şi antagoniza întreaga lume gazetărească, punînd-o pe aceeaşi listă cu Bin-Laden, membri marcanţi ai aceleiaşi instituţii, de la preşedinte la prim-ministru, de la unii membri ai cabinetului la parlamentari subţiri „de-ai noştri" consimt să apară la OTV. Cine critică puterea n-o poate face decît interesat şi se face vinovat de trădare. Cine omoară, seară de seară, suflete e frecventabil. Traian Băsescu face „în direct" schimb de bancuri cu Dan Diaconescu, îi răspunde şugubăţ la întrebări de genul „v-aţi înşelat vreodată nevasta?" sau „care din fetele din studio vă place mai mult?" şi stabileşte că 99% dintre români ascultă cu plăcere manele, (precizînd, totuşi, că el personal e mai „elitist": se distrează cu colinde „chiar şi vara"). Ştiu, aşa-i politica! E vorba de „fineţuri" electorale, de strategice jocuri de picior. Dar asta nu face decît să-mi sporească îngrijorarea faţă de maladia naţională întruchipată de OTV. Şi să-mi amplifice teama faţă de România lui Dan Diaconescu.

Comentarii (9)
9 Miercuri, 08 Februarie 2012 01:28
Ralist
De ce ne este limitata posibilitatea de a ne prezenta parerea la 500 semne!!!???
Regretabil,s-a strecurat o gresala in loc de m-au a aparut m-a,nu este o scuza insa am fost obligat sa imi public comentariu fractionandu-l in 500,500...semne aducand cu copy.
Se citesc de la comentariu 2,3,4,5...Cu multumiri,
8 Marţi, 07 Februarie 2012 23:13
busuioc
Oare in ce tara traeste d-l H.M,?Evident,intr-o Romanie ,,paralela'',nu-i asa?Cele relatate de d-l Plesu, sunt aidoma.Dan Diaconescu e o catastrofa,si nu altceva,si are audienta in straturile cele mai dejos ale Romaniei de astazi.
7 Marţi, 07 Februarie 2012 06:51
Realist
nu poate sau nu vrea sa rada, se amuza copios pe seama neputintei intelectuale de care dam dovada. Cadem atat de artistic cand mai aruncam si un interesant pe drum, ne risipim cu atata gratie! In sens invers. Cu bine, "Cine se teme de suferinta...va suferi de teama".
Restrictii impuse m-a determinat sa afisez asa acest comentariu!
6 Marţi, 07 Februarie 2012 06:48
Realist
sunt ucise de repetitivitate, inecate in balta minciunii. Dimensiunea interesanta a vietii este un principiu convenabil al minciunii? Nu aude nimeni agonia cuvintelor? Nu le vede nimeni sangerand insingurate? Suspinam cronic dupa certitudini si ni se pare ca le gasim in niste stereotipii, ceea ce nu stim noi este ca soarta, cea care nu stie,
5 Marţi, 07 Februarie 2012 06:45
Realist
,in celelalte localitati din tara au demonstrat ca sunt demni stiind sa-si apere demnitatea.Mandria de a fi roman intarita in aceste zile de semenii mei, in fata lor ma inclin cu respect,sunt foarte aproape de o victorie dupa 22 de ani de sperante ruinate...Gandirea in spirala, se transforma incet insa din pacate sigur intr-o gandire circulara care revine mereu la aceleasi teme duce in mod necesar la fenomenul de suprasaturatie, caz in care ideile isi pierd magia si devin simple concepte,
4 Marţi, 07 Februarie 2012 06:39
Realist
:"cand am plecat din tara mea am luat cu mine mandria de a fi roman...".Semenii nostri sunt in strada tocmai sa-si apere demnitatea,demnitate ce iti lipseste descojit fiind.Scriam in vara anului 2011 acest articol,articol publicat in media.Traiesc de 14 ani in USA,cand am plecat din tara mea am luat cu mine mandria de a fi roman.Continuu ma intrebam: cat vor mai rabda semenii mei acestor umilinte lasandu-se loviti in demnitatea lor?Romanii participanti in Piata Universitatii,
3 Marţi, 07 Februarie 2012 06:35
Realist
cei mai "banal si stanjenitor" sa-ti folosesc cuvintele,sa tradezi un neam,sa razi de semeni"infatisarea..."sau sa te privesti in oglinda,da sa te privesti in oglinda sa-ti vezi putinatatea sufletului romanesc.Nu fac parte din PP DD ( deformat l-ai numit:"Partidul Poporului Român")nu am facut parte din nici-un partid,sunt un simplu roman,acelasi care cu multi ani in urma am criticat alunecarea scrierilor tale,precizand :
2 Marţi, 07 Februarie 2012 06:33
Realist
Andrei Plesu pica pentru a cata oara in ridicol!? "... Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor." Am dat un singur citat,citat ce ni-l arata pe adevaratul Andrei Plesu descojit de continut...Unde te-a fost inteligenta stimabile fost guvernant,actual basist?
1 Luni, 06 Februarie 2012 08:39
Horga Mihai,Roman-ROMANIA
Totdeauna - incultura, suficienţa, obscurantismul, etc.- vor fi ingredientele unei ,,nişe'' găsite de O.T.V.care satisface vulgul, şi pe fondul unei ,,epoci cenuşii'' de peste două decenii de ,,somn al raţiunii-moartea naţiunii'' apar nemulţumiri aducătoare de voturi... În final, putem vedea că aceste voturi se vor lipi,unde nu ghicim încă.Nimic nou sub soare,Dle Andrei Pleşu...

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Editorial

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600

Vrei abonament?

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600