1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

ÎNCURCAȚI ÎN SOCOTELI

PDF Imprimare Email

Scris de Vavila Popovici Duminică, 12 August 2012 18:02

OctavBancilaZilele acestea mi-am amintit de un tablou care mi-a plăcut când am vizitat Muzeul National de Artă al României, tabloul pictorului de Octav Băncilă, intitulat „Încurcat în socoteli". Un școlar în fața unei table pe care este scrisă o înmulțire: 249 x 87. Școlarul este descurajat, stăpânit de un sentiment de neputință, de neîncredere în sine, este depășit de problema unei înmulțiri cu atâtea cifre!!, lasă capul în jos. Dacă ne gândim, este reacția corectă a unul suflet curat, care preferă să nu scoată nici un cuvânt, evidențiindu-se neputința dar totodată sinceritatea copilului. El nu încearcă să fabuleze sau să mintă. El este onest. Desigur se simte detașat emoțional de ceea ce se întâmpla cu el față de ceilalți colegi din clasă. Pe de altă parte, de vină poate fi învățătorul școlii care nu a știut să-l învețe, sau capul bietului băiat care nu a putut pricepe! Ce va face în viitor? Probabil învățătorul va avea mult de muncit cu el spre a nu rămâne repetent, a nu părăsi clasa... Dar ceea ce ne interesează este reacția corectă a copilului, și în general a tuturor copiilor, de a fi incapabili să înțeleagă minciuna sau perfidia oamenilor, iar când se izbesc de ele, li se pare că cei maturi văd lucrurile diferit de cum văd ei. Bunul simț încă îi ghidează pe copii la acea vârstă fragedă, după care intervine educația prin care se încearcă a-i face să înțeleagă că trebuie să discearnă între adevăr și minciună, atenționându-i totodată asupra repercusiunilor respective. Încurcat în socoteli, bietul copil!

 

În zilele noastre, vai!, citesc în ziar, un  licean de 16 ani dintr-un  cartier bucureștean se dovedește a fi cel mai tânăr votant din țara noastră. Președinta secției de votare l-a primit cu brațele deschise, se menționează în articol. I-a luat buletinul și l-a trecut pe o listă separată, deși CNP-ul și celelalte date probau clar vârsta tânărului. Și biatul a glumit: „N-au ce să-mi facă pentru că-s minor. Am fost la vot pentru că așa a vrut mușchii mei, că-s mai șmecher. Le-am demonstrat că-s mai deștept". Iată factorul educațional al tinerei sau, și mai tinerei generații. De la cine iau exemplu toți acești tineri?

Despre mizeria oamenilor maturi, incapabili, vanitoși, nesinceri, mincinoși, se poate vorbi mult. Când ai în față astfel de indivizi simți că te afli în fața unor case ruinate, din care cu greu s-ar mai putea reface ceva. Și te cuprinde sentimentul amărăciunii.

Să ne amintim de „simpaticul" Ghiță Pristanda, personajul din piesa de teatru „O scrisoare pierdută" a lui Ion Luca Caragiale - comedie realistă de moravuri sociale și politice, în care este ilustrată dorința de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputați. Caragiale a satirizat sclipitor incultura, imoralitatea, corupția și, până la urmă, prostia omenească. Oamenii politici se agitau și pe atunci în campania electorală, se iscau conflicte între reprezentanții opoziției - Cațavencu și grupul „intelectualilor independenți" - și membrii partidului de guvernământ - Ștefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu, personaje ridicole prin tot ceea ce spuneau și făceau.

Piesa s-a jucat prima oară în 1884. Iată a trecut aproape un secol și jumătate și politicienii vremurilor noastre manifestă aceleași trăsături de caracter. Se pare că am trăit și trăim în aceeași epocă caragialească, foarte puțin altfel nuanțată. S-au mai mișcat niște „fluturi", da, au mai bătut din „aripi", dar am rămas trăitorii lumii lui Caragiale, o lume acum mai puțin naivă și mult mai perfidă!

Ghiță Pristanda, polițaiul orașului, este tipul slugarnicului, prezent în piesă de la început până la sfârșit în toate momentele cheie ale acțiunii. El este ridicol, „Scrofulos la datorie", conștient că trebuie să-și servească șeful, nu din conștiința datoriei, ci mai ales dintr-o etică susținută de interesul personal: „famelie mare, renumerație mică, după buget". Funcționar servil, încalcă legea din dispoziția superiorilor.
Este dual, arogant sau umil, în funcție de împrejurări, pendulează cu o șiretenie primitivă având ca scop propriul interes. Lipsit de demnitate și de coloană vertebrală, se pune bine și cu Nae Cațavencu în eventualitatea că acestuia i-ar izbuti șantajul; îl „perie" de câte ori are ocazie. Se pretează la mici furtișaguri, ghidându-se după spusele nevestei: „Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă-i tot...". Comicul situației este ilustrat în scena numărării steagurilor pe care ar fi trebuit să le cumpere pentru a pavoaza orașul, în cinstea apropiatelor alegeri. Pristanda primește bani pentru patruzeci și patru de steaguri, însă el cumpără numai „vreo paișpce... cinșpce". Ca să justifice modul de cum „a tras frumușel condeiul", Pristanda numără steagurile arborate de câte două ori și adună greșit, numai ca să-i iasă la socoteală patruzeci și patru: „Două la primărie, optșpce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci". Ticul verbal precum cel „curat" frizează prostia, servilismul, făcându-l penibil și ridicol: „curat mișel", „curat murdar" etc. Numele său comic (atenție!) - Pristanda sugerează principalele sale trăsături de caracter - servil și lipsit de personalitate; Pristanda articulat - pristandaua -  fiind un joc popular, caracterizat prin lipsa progresului, prin baterea pasului pe loc.

Oamenii legii au indicii că numeroase persoane au votat de mai multe ori la referendum. Se mai specifică în ziare : „Pentru că referendumul să fie validat cu numărul de persoane care s-au prezentat la urne duminică, ar trebui ca din listele electorale pe baza cărora s-a organizat acest scrutin să dispară 1.374.412 de persoane. La urne s-au prezentat 8.459.052 persoane, ceea ce a reprezentat 46,24% din numărul celor înscrişi pe liste, adică 18.292.514. Pentru ca cei 8,45 de milioane de alegători să întrunească majoritatea celor prezenţi la vot, ar trebui ca numărul total al cetăţenilor cu drept de vot să se reducă la 16.918.102, ceea ce înseamnă că din listele actuale trebuie să se evaporeze 1.374.412 de votanţi."

Băiatul lui Băncilă se încurcase la o înmulțire, oamenii noștri maturi se încurcă la adunări și scăderi.

Încurcați în socoteli, mai sunt, Doamne! Și Pristanda le-ar spune: „Grea misie, misia de polițai... Și conul Fănică cu coana Joițica mai stau să-mi numere steagurile... "

De regulă, se spune că „minciuna se consideră o acțiune intenționată pentru a produce confuzie, a oferi false speranțe, a determina o anume acțiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care servește într-un fel sau altul mincinosului". Sunt minciuni spontane și minciuni premeditate. Despre minciunile premeditate se spune ca sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare și de neiertat.

Capacitatea de a minți a fost observată de multă vreme în dezvoltarea umană. Toți filozofii au condamnat minciuna: „Când unul minte, compromite încrederea în societate".

Oare nu se poate renunța la minciună și la ipocrizie? Și cum ar arăta atunci societatea noastră? Sfinţii Părinţi ne învaţă că minciuna demonică nu este opusul adevărului ci pervertirea acestuia. Doar cunoaștem  celebra deviză folosită în politică „Scopul scuză mijloacele", atribuita lui Machiavelli. Ori minciuna demonică se pare că se suprapune perfect pe instinctele oamenilor. Iar „oamenii, mai ales în politică, se ghidează nu după nevoi, ci după instincte..." Doar un pic de raţiune și demnitate ne trebuie pentru a înțelege că scopul nu poate scuza mijloacele.

Cu numai câțiva ani în urmă scriam despre acest glonț – minciuna -, din revolverele celor care luptă împotriva adevărului, într-un volum de versuri:

Minciuna stă cu toţi la masă!/ Ne scăldăm toţi în minciuni;/ cu minciuni încercăm/ să ne salvăm/ din încrengătura altor minciuni./ Adevărul nu ne mai este/ demult prieten!/ Ieri învăţam dedublarea,/ obedienţa,/ mimam prostia/ apărându-ne vulnerabilitatea,/ credinţa./ Astăzi,/ minciuna, obrăznicia/ au devenit boli incurabile./ Fericirea - redusă la sex, hrană şi-adăpost./ Animalitate! Falsă fericire!/ Oare din ignoranţă?/ Dintr-un melanj/ de credinţă şi necredinţă?/ „Atotputernicii" repudiază adevărul,/ când sunt descoperiţi/ spun că sunt greşeli reparabile/ perpetuând în necugetări,/ în lipsa de demnitate./ Cu nesinceritatea, şovăiala/ şi născocirile lor,/ pot deveni „nebunii caselor noastre",/ iar noi ne putem întoarce/ de unde ne-am săturat/ a mai fi.

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Dosar

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600