1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Medicină și Cultură

PDF Imprimare Email

Scris de Ioan Toderiță Duminică, 08 Iulie 2012 18:28

Nicolae-BacalbaaNicolae Bacalbașa, profesor la Facultatea de Medicină și Farmacie din Univesitatea "Dunărea de Jos" Galați, scrie încă o carte interdisciplinară, adaos și completitudine la câte avea deja scrise: Riscuri și erori în anestezie-reanimare (Ed. Medicală, red. Crivda, București 1980), carte de strictă specialitate; Mâna și articulația (coautor cu Gogulescu N, Gogulescu B., Ed. N'Ergo, Galați, 2001), carte de antropologie; Îngrijirea vârstnicului cu obstrucție urinară joasă (coautor cu doctorița-chirurg Bacalbașa Roxanda, soția scriitorului-medic Bacalbașa Nicolae; Ed. Istru, Galați, 2002); Fiziopatologie vol. I (coautor cu fratele domniei sale Bacalbașa Gheorghe, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2002), carte – din nou – universitară, de specialitate colaterală; Antropologia alimentației vol.I (coautor cu Iordăchescu G., Bulancea M., Ed. Academica, Galați 2002); Compendiu de medicină internă (coautor cu Domnișoru L., Cristea D., Bugeag Gh., Ed. Național, București, 2004, sub redacția Domnișoru L.); Elemente de patologie chirurgicală (Ed. Medicală București, 2005, sub redacția Firescu D.); Anestezie colocvială vol. I (Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005).

 

O nouă carte, intitulată: Medicină și Cultură (Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2010), coautor Diana Popa, fiica doctorului N. Bacalbașa.

Carte-eseu-epistemic-fluid, științifică, prin domeniile antropologice și medicale – generale analizate, literară, prin oaze gnostice diferențiate istoric, exprimate ca (in)certitudine cvasiștiințifică, oazele si istmurile temelor și tematicilor culturii universale, sociale, informaționale, tehnologice ,dar și psihologice colective.

75 astfel de teme, pe o întindere  de 700 de pagini, de 44,4 coli tipografice, impresionantă incursiune – volum a unei cărți contemporane.

Iată denumirile acestor teme: Tema 1 – Cultura, antropologia culturală (pag. 18-53); în care scriitorul N. Bacalbașa își pune (ne pune) întrebarea: Ce este (în fond) omul? și, tot el ne luminează cu un răspuns, trecându-ne prin (via Keesing R.) clasificarea antropologiei: fizică, culturală, arheologică; cea culturală fiind socială ( cu ramuri diverse) și lingvistică. Precum și antropologie medicală. De aici, motivația titlului acestei cărți.

Tema 2: Se trage omul din maimuță? Apariția omului – CÂND, UNDE, CUM? (pag. 53-78). Foarte abundentă antropologie evoluționistă, cu încredere în darwinism reformat prin problematizări ale evoluției în regim contemporan, modern: soluție, mai clar-veridic, a celor mai vechi interpretări revigorate.

De exemplu, prin cultură: care, specifică în capitolul I, scriitorul N. Bacalbașa, are 250 de definiții – descrieri. Greu de enunțat, noțiunea de „cultura", ca "entitate" a regulii genului proxim și diferenței specifice, fiind o noțiune primară, precum "mulțimea", "omul", „ pasărea ancestrală a cuvântului dintai" și „mireasa dintâi a lumi". 250 descrieri a noțiunii de cultură (deci) pe care medicul scriitor le coordonează în timp, în timpul meditației lui in opera unor mari lingviști, antropologi, fondatori de științe sociale, spre noi, cât mai plastic, cât mai precis, prin intertext:

Cultura fiind  ansamblu de cunoștințe și competențe pe care un individ le dobândește, începând de la naștere, cu ajutorul creierului (Cavalli-Sforza L: care împreună cu Paolo Menozzi și Alberto Piazza au scris celebra lucrare "Istoria și geografia genelor umane", câștigătoare a premiului Winner of the 1994 R.R. Hawkins Award, titlu oferit de Universitatea Princeton).

Sunt enunțate de scriitorul N. Bacalbașa 14 definiții, punctuale, și încă multe sinteze ale acestora "in plano".

Alături de cultura - fenomen etnologic: "expresie a totalității vieții sociale a omului, caracterizată prin dimensiunea sa colectivă, dobândită, dar ținând în mare parte de inconștiență"(E.B. Tayler, 1832-1917; adept al concepției unității psihice a omenirii: spiritul uman, în condiții identice, acționează asemănător; cultura – complexul care include cunoștințele, credințele, arta, morala, legea, obiceiurile și oricare alte capacități sau deprinderi dobândite de om în calitate de membru al (unei) societăți).

Până la finalizarea acestor definiții – descrieri ale culturii, cu clasificarea lui A. Kroeber: Cele șapte clase ale definirii culturii fiind: enumerativ-descriptive, istorice, normative, psihologice, structurale, genetice, incomplete.

Expunerea precisă a unei teme prin graiul intertextualității se așează pe avalanșa metaforei literare inedite – a scriitorului N. Bacalbașa, greu de stăpânit în "opinie-doxă-propie", pretutindeni, în cartea sa. Fie în forme sustrase din "conversațiile cu alții", cu oamenii de știință lecturați:

"Orice produs al culturii este o unitate dialectică între material și spiritual", text ce subliniază ideea anglo-saxonă a culturii ,"ce și cum-ul" interacțiunii sociale (how and what)".

Fie in forme hazlii, purtătoare de umor și ...necaz reconfortant, ca în povestirea următoarei întâmplări, during-comuniste: Sergiu Crivda, unul din părinții anesteziei moderne în România (locuință sentimentală a autorului acestei cărți) era obsedat de un episod al tinereții: secretarul de partid al Spitalului Colentina București, care, în 1947-1948, îl fugărea prin curtea spitalului cu întrebarea imperativă: "Tovarășul doctor, de ce nu porți șapcă?"

Șapca în capul individului era în acele vremuri ca dangana aplicată cu fierul roșu pe crupa vitei. Era adeziunea ta și luarea lor în stăpânire... Sergiu Crivda, după douăzeci de ani, încă se scutura de scârbă... conformismul când nu era spontan (în comunism) era impus. Cultura impusă în forme concrete este mai grea ca lanțul, individul este un rezultat al culturii, un vector al acesteia, cât și un manipulator și creator de cultură. Ca vector, individul diseminează comportamentul cultural, ca manipulator, folosește atitudinile, valorile și modelele comportamentale pentru a-și promova interesele.

În calitate de creator, individul, inclusiv scriitor, devine vehicul al schimbărilor culturale, printr-o relație în dublu sens: individ-cultură.

Credință, de scriitor, continuată cu „revolta":

Cât avem robie și câtă libertate, unde se sfârșește natura și unde începe cultura? Cât se încalecă mema cu gena, cât suntem robi ai culturii și cât creatori ai acesteia, iată întrebările deschise ale antropologiei de astăzi.

Discurs sincer al scriitorului- om de știință, a unui creator de cultură, nesubordonată ideologiei, ideocrației de orice fel. Discurs ce finalizează afectiv credințele și locațiile erudite ale culturii, în vorbe simple literare – sonore respirații revelatoare.

Stil ce interferează expresia literară a conceptelor și doctrinelor, susținute persuasiv și riguros, în toate capitolele. Cum în capitolul,  enumerat de mine prin numarul 2, "Apariția omului", se "întâmplă" ades. Începând povestea "apariției" astfel: Cu toate disputele amintite (că omul și maimuțele-cimpanzeul ar avea un strămoș comun), cel mai vechi strămoș al omului pare a fi TUMAI (nu, nu "tu m-ai nenorocit pe pământ", de la Dumnezeu pedeapsă a lui Adam. Că Eva din coasta lui a fost creata sa-i tina de urat nefericirii de a...sti), Tumai (Sahelanthropus tchadensis) trăia acum 7 milioane de ani în păduri mlăștinoase.

Tumai înseamnă în limba goran "speranța vieții", el a fost descoperit la 2500 km de Rift-ul African. Momentul segregării omului de maimuță este greu de stabilit.

Expunere continuă, sub forma unui "curs de paleontologie", cu pauze respiratorii-reflexive, ca ordine prestabilită metodic, didactic, pe document-text ingerat, inserat la vedere, greu contestabil: în paranteze fiind mereu-permanent consemnați autorii-martori ai afirmațiilor scriitorului.

Referindu-se la cele două linii evolutive ale lui Homo sapiens și Neanderthal, scriitorul N. Bacalbașa își „face" cursul de medicină, astfel:

„Descoperirea genei FOXP2, la Neanderthal (în 2007), coroborează cu date anatomice. Poziția osului hioid (descoperit în 1983, în Kabara, Israel) și a laringelui, existența ariilor cerebrale Broca și Wernicke, arată fără tăgadă că el Nneanderthal) stăpânea limbajul."

Veritabil curs de "anatomie antropologică" dar și (de ce nu) de geologie. Parantezele "certificând" afirmațiile, demonstrațiile-ipotezelor existențiale.

Epistemic ce, la Nicolae Bacalbașa, se edulcorează dintr-odată, deodată literar: Neanderthalul era apt de gândire simbolică. Își îngropa morții. Foarte asemănător morfologic de Homo Sapiens. Este un "văr" al omului modern.

Asemenea unui curs complementar multor științe, scris de un pasionat al heterogeniilor culturale aplicate diferențial și interdisciplinar.

Cum din comparație, ca și din ipoteză, rezultă îndoiala în forma ei cea mai sublimă, a cugetării îndoielnice, sub semnul timpului înspăimântător de prezent în trecut ori trecut-prezent al unui scriitor universal. Temători fiind noi de propria noastră ignoranță (ce bine ar fi) în fața unei scrierii – de acest fel

Un procedeu al paralelismului dintre tema antropologică și împlinirea ei posibilă, se / ni se / dezvăluie, de asemenea, ca stil spontan ,îndepărtător de / în "teorie abundentă", spre zone de „suspans în contemporaneitate", a rapoartelor antropice om/societate; anatomie inferioară / superior împlinită la omul sapiental de azi, ori posibil-distructivă a omului de ... mâine.

Tot ca demonstrație științifică: La om există o asimetrie a emisferelor legată de dezvoltarea centrilor vorbirii. Anumite circumvoluțiuni ale scoarței în lobii temporal și frontal sunt mai dezvoltate în emisferul stâng. (Ele sunt legate de ariile limbajului, aria Wernicke ce asigură semantica și zona Broca legată de formarea cuvintelor și sintaxă) organizarea corticală caracteristică omului actual a început să se schițeze extrem de precoce, cu 3-4 milioane de ani în urmă. A trei circumferință frontală inferioară, purtând pe stânga aria lui Broca, a început să se dezvolte începând de la stadiul de Australopithecus afarensis. Ph. Tobias din Johanesburg a arătat că la homo habilis (cu două milioane de ani în urmă) aria Wernicke era mai dezvoltată în stânga decât în dreapta.

Și iată "parabola antropică": La sugarul de azi urechea dreaptă reacționează mai ales la sunete scurte repetate (tip limbaj), iar cea stângă, la muzică. Specializarea emisferului cerebral stâng la vorbire și a celui drept la muzică, survine de la vârsta de 4 ani". Afirmații ale evoluției extrauterine a "fătului", ce conține milioane de ani-timp evolutiv, susținută din nou de o „competență-competentă": "Specializarea mai precoce a urechilor o determină deci pe cea cerebrală (Singer Y., Universitatea California).

Această îmbinare, nu numai în aceste capitole, îmbinare a salturilor în timp evolutiv, este o dezordine-ordonată sistematică în întreaga carte. Plină de teme în dispută științifică, etică, istorică și imprevizibile în timpi aleatorii.

Curs, așa cum spuneam, de cultură diferențiabilă interdisciplinar.

Continuitate aparentă discontinuă, aparent evidențială, de "fapte conștient asumate  filosofic dar și filologic".

Cartea putând avea tot atâtea titluri cât ne permite binaritatea disputelor sale. Dihotoniile ei gnostice ori dualitatea lor numai: sinergetice (ca acțiune împlinită) antagonice (din punct de vedere dialectic) Iată câteva posibile-alte-titularizări ale "Medicinei și culturii", capitole (sublimal dihotonice) ale cărții "Medicină și cultură": Carne și Destin (cap. 5, pag. 53); Omul între cimpanzeu și bonobos (Cap. 6, pag. 86); Gândire și Limbaj (cap. 18, pag. 184); Sex și comunicare (pag. 174); Mâna dreaptă, mâna stângă între Natură și Cultură (cap. 45, pag. 391); Între Platon și Rousseau (cap. 69, pag. 548); Magie și Medicină (cap. 72, pag. 629); Natură versus Cultură (cap. 44, pag. 362).

Că ea (această carte) este tematică diferențială-antropologică favorabilă unui curs de comunicare intra și extra-universitară, ne dovedesc temele-capitol univoc expuse, dar explicit întemeiate: a) psihologice: Inteligență (pag. 136); Limbajul – de ce, cum, când? (pg. 143); Emoția, Emoția estetică (pg 235, 246); Frica, armonia și egalitatea (cap. 64, pg. 508).

b) sociale – moral sociale: Moralitatea și semnificația ei biologică (cap. 22, pg. 196); Fratele meu, animalul (pg. 216); Specificitatea socio-culturală (pg. 307); Agresivitatea defensivă (pg. 324); Globalizarea-transport și tranziție (pg. 416); Informația – element fundamental al epocii moderne (pg. 444, cap. 56); Publicitatea (cap. 55, pg. 438); Distracția și divertismentul, temelia globalizării (pg. 425); Mijloace de comunicare în masă și impactul lor socio-cultural (pg. 400); Violența umană (pg. 307); Specificitatea socio-culturală; Corectitudinea politică, cea mai periculoasă formă de totalitarism pe care a cunoscut-o omenirea (pg. 357); Superstiția (pg. 355); Ceilalți (pg. 635); Placebo (pg. 644).

c) fiziologice: Din păcate omnivor (pg. 321), Mâna dreaptă, mâna stângă; Neuroplasticitatea (pg. 118); Animalele și moartea (pg. 234).

Deci cartea Medicină și Cultură este un curs multiplu de sociologie, psihologie, fiziologie, psiho-terapie, fizioterapie, dar și de filosofie empirică, kantiană, ca elemente de cultură universală.

Evident, curs de comunicare multiplă studenților la medicina, ce vor purta în lume amintirea unui profesor erudit, de neuitat, apropiat "suferinței omenești de a ști mai mult, de a ști adevărat și temeinic", de a oglindi știința altuia în propria sa conștiință.

Constiinta medicului Nicolae Bacalbașa, care scrie cărți pentru cărturari de soi, avizi de științe medicale-socio medicale, alături de soție, frate, fiică, alături de prieteni devotați însănătoșirii sănătății noastre naționale, omului zilelor noastre neînaripate, întunecate de silueta amintirii unei societăți comuniste totalitare: murim toți la fel, trăim toți la fel – ce ne-a luat mințile într-un avânt plenar-proletar, demențial leninist.

Dincolo de orice (înter)dependentă, aceste teme sunt stăpânite de relația "antropologică" a evoluției speciei umane. Ea, această relație, coordonează temele reflexiv și tranzitiv: "A este în relație antropologică cu A"-reflexivitatea.  "Dacă A este în relație cu B, iar B în relație cu C, atunci A este în relație cu C"-tranzitivitatea..Proprietati ce definesc antropologia,in aceasta carte,ca "ordine parțială" a temelor expuse dezbaterii.

Aproape matematic, însă, relația "Ant" este foarte aproape de "a fi rudă cu". Deci este și simetrică. Mai mult, oricum vom lua o „pereche de teme-înrudite", ele sunt antropologice, deci ordonarea cărții satisface completitudinea.

Subtil, în cuprins, scriitorul N. Bacalbașa, „practică" și altfel de relații, cum ar fi; violența, comunicarea nonverbal, neuroplasticitatea, etc.

Subtilitate ce subtilizează ironic unele teme. (Cum ar fi de spus că): Religia este o formă de violență umană ca și entuziasmul militant, formă colectivă de agresivitate.

Capitolul Entuziasmul militant este deschis de citatele:

"Când fâlfâie drapelul toată inteligența se află în trompetă" (proverb ucrainean); "Orice rasă oscilează între autodistrugere și distrugerea celorlalte" (Simon Peres); "Nu știu de ce este mai glorios să bombardezi un oraș decât să asasinezi pe cineva cu securea" (Dostoevski).

Temă explicitată aproape într-o singură frază:"Entuziasmul militant este o reacție instinctivă, cu mecanism de declanșare filogenetic determinat mult prea puțin sau deloc de morală sau rațiune [...] El are propriul său comportament de apetență [...] și asemeni instinctului sexual și altor nevoi imperioase creează un sentiment special de satisfacție intensă".

Sau, și mai explicitata,ca drama a scufundării individului în colectivitate:

"În sufletul colectiv eterogenul se îneacă în omogen și însușirile inconștiente domină. Mulțimile nu cumulează inteligență, ci mediocritate. Individul suferă de contagiune mentală (de ordin hipnotic) prin mecanismul sugestibilității. Prin simplu fapt că aparține unei mulțimi, omul, coboară cu mai multe trepte scara civilizației".

Fapte ce implică ,la nivelul "meditației prin lecturarea acestui text", și individualizarea noastră. Un semn al relației noastre cu mulțimea nefastă a conviețuirii citadine.

Tot educativă, așa cum este  expusă ,ea,religia, în paginile 337-354, în 18 pagini. Mai întâi prin citatele: "Ateii s-au născut dar s-au născut degeaba" (Petre Țuțea); "Cu cât vom omorî mai mulți popi/cu atât mai bine pentru revoluție" (I.V. Lenin); "Secolul XX va fi religios sau nu va fi deloc" (André Maltraux), care apoi, religie, ni se infatiseaza metodic, cu pași sinusoidali interpretativi:

"Angajament sincer și costisitor față de o lume pe care nu o parcurgem intuitiv, girată de una sau mai multe făpturi supranaturale ce ne liniștesc angoasele existențiale (Atran S.)

Sub forma unor definiții-descripții subiective socio-statutare ori în manieră demonstrativ-fiziologică: "religiozitatea depinde de concentrația intracerebrală de serotonină (J. Borg, 2003; Universitatea Karolinska din Stockholm)".

Tot în manieră științifică – doveditoare de antropologie, ni se explică ultimile descoperiri ale cauzelor religiozității umane, strict umane: "Pe suprafața nauronilor serotoninergici sunt dispuși receptorii 5HT1A. Aceștia scad cantitatea de serotonină eliberată de creier. Cu cât numărul acestor receptori este mai scăzut, cu atât religiozitatea este mai mare (miracole acceptate, viziuni mistice, credința într-un al șaselea simț)".

Toate sub lupa interpretării aforistice: "Religia este un produs natural, rezultat al evoluției (Baril D.), al interpretării antropologice".

Cum autorul acestei cărți ne convinge meticulos și la obiect, pe întreg "ex folio" cuprinsului ei religios. Sacră-profană ocupație de analist al veridicității relative, cu două fețe "zero" și "unu": valori de adevăr posibile în toate câte omul deschide "cartea lumii" la capitolul "interpretarea" existențelor ei.

Fugind de aspră conciziune, de tristeți profunde, tulburate cerebral, scriitorul N. Bacalbașa  strecoară  faptul divers în lectura cărții sale, în conceperea ei:

"Pentru George Bataille, nevoia de a crede este nevoia de intimitate cu lucrurile și cu ceilalți. Omul, spunea cronicarul, este sub vremi. În limbaj modern acest  „sub vremi" se numește "teroarea istoriei". Am fost profund impresionat de un cântecel al emigranților evrei ruși din New York. Striviți de înălțimea zgârâie-norilor compacți ce îi absorbea, năuciți de schimbarea radicală a unui sistem social și politic, înspăimântați de viitor. O traducere este de fapt o necropsie. Și totuși încerc: "Sca-aiskreppersi, sca-aiskreppersi / Și-s atât de mititel/ Parcă-mi frică, parcă-mi greață / Parc-aș vrea acum acasă". Iată condiția umană închisă în patru strofe".

Ori evidentiind fapta autentică, trăită omenește. Omenescul, în toată opera sa, reprezentând  satisfacția de a fi fost om ca noi toți în cataclisme etnice, carpatice.

"Ce aduce religia individului? Răspunsul l-au aflat în momentul dramatic din 1977, în sala de operație a Spitalului Județean Galați.

Dădeau anestezie unei paciente cu sarcină extrauterină ruptă, când brusc s-au stins luminile și clădirea a început să tremure din încheieturi.

Marele cutremur din 1977. Nu sunt mândru de cum m-am comportat. Când s-au aprins luminile pe pereții de faianță ai sălii au apărut amprentele însângerate a unuia dintre cei doi ginecologi ce își bâjbâise imposibila salvare spre un afară, pe care, oricum, nu ar fi avut timp să-l atingă. Celălalt ginecolog, Vasile Popa, a așteptat liniștit să intre sistemul de iluminat de rezervă în funcțiune, a tras lampa scialitică grea, de deasupra bolnavei, într-o parte să nu o strivească în caz de, și a rămas liniștit, încurajând pe ceilalți. I-am admirat curajul.

-Nu sunt curajos, sunt credincios, pentru mine moartea e o trecere!"

Acest fragment, încă odată, ne înfățișează stilurile alternate, ale unui făuritor de carte  științifică, plina de experimentee antropologice, dar și de carte literară ,dincolo de umbra iluminării noastre prea aspre. Popas în tinda sufletului meditativ, sfătuitor, mirat de propria-i întrebare: Ce aduce religia individului? Credință, pe care și filosoful Kant o așează între "senzitiv și rațional", pe ușa din dos a conștiinței-cunoașterii unui Dumnezeu protestant, ptrotestatar de prea mult omenesc în OM.

Această comemorare a spiritului științific, prin scrierea unei cărți de literatură, este însăși starea spirituala a unui scriitor complet, nesubjugat imaginației, imaginării altei lumi decât lumea în care trăiește, lucid revoltat pe nemiloasa prostie, pe hărnicia culturiștilor îndobitociți de fantastic, de irelevanța afectuozității lor patetice, patologice, dionisiace.

Sintagmele boldite ale cărții Medicină și Cultură, numai, esențializează textele cărții, eficiența lecturării ei:

Deschid și citesc la întâmplare: "Populația globului crește anual cu 90 milioane indivizi" (pg. 492); "Ceea ce cunoaștem este prea rudimentar pentru acțiuni radicale fără a risca o catastrofă" (pg. 493); "Axa fricii: amigdală-hipofiză-suprarenale" (pg. 242); „Iubirea, vinovăția, rușinea, jena, mândria, invidia, gelozia, sunt o achiziție filogenetică relativ recentă, cel mult de 60 milioane de ani" (pg. 243);

„În efectul placebo, pe lângă endorfine intervin ca factori esențiali așteptarea, recompensa, condiționarea" (pg. 647); "Nu există un profil tip a subiectului placebo responsiv" (pg. 649);

"Dacă universul ar fi luat naștere acum 13 ani, apariția pământului ar fi fost acum 5 ani, organismele pluricelulare de mari dimensiuni, acum 7 luni, apariția hominizilor, acum 3 zile, apariția lui Homo sapiens, acum 53 minute" (pg. 650).

Citind această carte, devii circumspect cu înconjurul individului concitadin-con-frate. Cât mănâncă, cum mănâncă (apetisanța); cât râde, cum râde (psihologia rânjetului), cât vorbește și cum vorbește (logvacitatea neurastenică). Toate ca semne și semnale ale unor comportamente în care te-ai implicat (ai fost ori ești implicat) instinctiv. Conștient ,totuși, de pericolul includerii sau excluderii tale în/din societatea zilelor numărate de un ceasornic-metronom- biologic- necruțător, mereu testat de câte știe profesorul Bacalbașa, prin ea res aeque tibi nota est ac mihi – acest lucru ți-e la fel de cunoscut ca mie, înaintea lecturilor mele anterioare, cunoașterii textelor lui culturale, mereu temător față de câte știe deasupra mea.

Ca într-o sindrofie aristotelică, eu plebeul, să-nvăț splendoarea conversațiilor sale despre lume ori să ascult numai murmurul agorelor conștiinței lui despre lume.

Acid uneori, irizează sarcasmul și revolta, ironia suplă într-un limbaj aparte, spontan și hâtru povestitor de fapte grotești, vulgare, și de bun simț livresc, lalolaltă.

Cum numai un medic-scriitor poate călători analitic dinspre sine înspre altul, dintr-un complex al "autocunoașterii de sine", spre alt complex,al necunoașterii"diagnosticului" sinelui.

Dintr-o fugă, în vest, peste Prut, a unei istorii comuniste prigonitoare spre alt comunism, ce avea să-i prindă ființa în timpul claustru al erudiției medicale.

El, Nicolae Bacalbașa, înflăcărat revoluționar al eului revoltat pe o posibilă neînflăcărare, a spiritului liberal, protector de libertate, de eliberare a omului tot-egalitar, nemernic scufundat în omniscența comunistă.

Cartea Medicină și Cultură este concepută pe un anumit nivel de acumulare a unor cunoștințe științifice dar și din nevoia de expresie, de metaforă confesivă și prea plin epitetic. Cu bătaie în didactic, în metodica (pre)comunicării "celuilalt" (în Glosar numai, sunt cuprinse noțiuni, termeni, personalități într-un număr de 21 de pagini, iar Bibliografia este mărturisită nouă pe o întindere alfabetică de 34 pagini).

În multele peisaje-pasaje, ale ei, stările de necesitate (în cunoaștere), de urgență (în abordarea cunoașterii), sunt adevărate impulsuri – lucru mecanic cerebral – ce ne învrednicesc noi conexiuni și judecăți  asupra ființei omenești, de oriunde s-ar ivi originea ei în... noi.

Sentimentele (și ele analizate pe "arpegii" științifice) autorului acestei fabuloase căți istorico-analitice, de evoluție și selecție naturală, de antropologie comparată a speciilor homo-sapientale pe pământul conceptelor ipotetice, a iazului darwinian, ne încântă reprezentarea viitoarei lumi, transcendența acestei lumi, în "mai frumos", "mai bun", mai fără atavismele speciilor prezente, spre mai profunda-conștiență manifestare a individului uman în umanitate, în pacea universală a existenței lui.

Să îmbrățișăm această realizare a scriitorului – medic – profesor universitar, Nicolae Bacalbașa, bucurându-ne  de "medicina și cultura spiritului său literar-științific". Citiți această "carte universală" și nu veți regreta arpentajiile kaffkiene ale "castelului" cunoașterii sale.

Comentarii (1)
1 Luni, 09 Iulie 2012 06:42
Horga Mihai
Iată, întradevăr, un om ,,multilateral dezvoltat'' de care suntem mândri,fără riscul demonetizării acestei expresii...Un profesionist şi om de cultură deosebit!

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Dosar

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600