1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Ambasadorul României în Spania, Maria Ligor, a inaugurat la Santander Cursurile de Vară ale Universi

PDF Imprimare Email

Scris de Kasandra Kalmann-Năsăudean Miercuri, 21 Iulie 2010 14:52

UC2

La 19 iulie, Ambasadorul României în Spania, Maria Ligor, a inaugurat la Santander Cursurile de Vară ale Universităţii Cantabria, dedicate temei „Comunicare şi Imigraţie”.

Discursul prezentat, având ca subiect „Migraţia şi Identitatea Europeană”, s-a concentrat pe două perioade istorice distincte, cu contribuţii importante la aportul migraţiilor la formarea unei identităţi la nivel continental. Prima (vizând intervalul dintre migraţiile preistorice, şi cele din Evul Mediu), este ilustrativă prin identificarea în marcatorii genetici ai populaţilor actuale a unui bagaj comun care recrează imaginea unei unităţi la nivel european, influenţată de mişcările de populaţie din trecut.

Într-o a doua parte, prezentarea a accentuat nucleul de valori împărtăşite la nivel european (libertate, egalitate, demnitate a persoanei etc.), bază a unei identităţi culturale noi, pe care libertatea de mişcare consacrată de procesul de integrare europeană din secolul XX a consolidat-o, prin extinderea unei societăţi deschise, solidare şi prospere în frontierele UE.

În acest context, au fost prezentate caracteristicile majore ale comunităţii româneşti din Spania, ca evoluţie numerică, distribuţie teritorială, model familial şi contribuţie la apropierea României şi Spaniei, prin crearea unui spaţiu social şi cultural nou, funcţionând în frontierele Uniunii Europene.
  Diaspora

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600

Vrei abonament?

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600