Cu ani în urmă, vreo douăzeci, eram cu frate-miu la o cafenea celebră dintr-o capitală europeană. Nu era sezon turistic, numai noi doi părea că nu suntem de prin partea locului. Nu mai ştiu cum mi-a trecut prin cap gândul de a identifica femeile frumoase ce se perindau în raza ochiului senin cu care scrutam furnicarul din vestita piaţă… Ideea, mai mult o joacă, era de a ne verifica gustul în materie de frumuseţe feminină, să vedem cât diferă de la frate la frate, de la un medic ginecolog de succes la un profesor şi scriitor oareşcare ce eram şi eu!

 

Am constatat în final că nu erau diferenţe mari, am fost cam de aceeaşi părere, anume că din sutele de fete şi femei cu care ne-am clătit ochii vreo două ceasuri nu prea aveai ce alege, după cine să ţi se scurgă ochii de „connaisseur”! Nu prea aveam ce comenta! Nicio siluetă nu ne atrăsese privirile, în primul rând. Adică primul lucru remarcabil la o femeie fiind mersul, felul cum păşeşte, fie apropiindu-se, fie depărtându-se!

 

Avea răposatul Romică Simionescu, coleg la Mircea şi prieten o vorbă: Când coboară Nuţi din tramvai „se face linişte pe tot bulevardul”… Nu era cazul pe celebra arteră de circulaţie, nimeni nu avea de ce tresări!… Siluete îngrămădite, majoritatea lătăreţe, cu mers şleampăt, de raţă sau în X… (Care Nuţi? Nuţi, spaima… Doamne, iartă-mă!)

 

…Dar mai ales scurte se vădeau picioarele bietelor femei, femei care mai de care mai „curajoase”, în argou constănţean!… Pe Tomis sau la Cazinou se obişnuiesc picioarele longiline, terminate undeva în zona umerilor! Dacă nu aveai aşa ceva la Constanţa din vremea mea nici nu aveai voie să cobori pe plaja de la Trei Papuci! Sau pe dig!…

 

Să nu lungesc vorba, rezultatul este acelaşi, indiferent de capitala luată la control, mai ales dacă se nimereşte să fie una mai din Vest: unde vă sunt fetele frumoase, neamule?!… N-au voie să circule prin oraş?!

 

Amintire de prin anii 70, când Ceauşescu declanşase procesul de industrializare a României Socialiste. Venise un specialist din Occident să împărtăşească din experienţa sa de mare inginer şi la plecare i s-a luat un interviu: Ce părere aveţi de ultimele realizări ale industriei petro-chimice din România?, a fost întrebat. Răspunsul său: Ce aţi construit dumneavoastră, românii, la Piteşti sau la Năvodari, am mai văzut în zeci de ţări… Ce n-am mai văzut nicăieri în lume sunt femeile din România, atât de frumoase! Ca inginer, aş spune, femei într-o proporţie atât de mare frumoase, plăcute, atrăgătoare! Ce greşeală mare am făcut venind în România cu soţia după mine… Dar şi ea îmi dă dreptate: lucrul cel mai frapant sunt femeile din România!

 

Amintire din anii liceului: a fost la Constanţa un meci de volei între echipele feminine ale României şi ale Franţei. Fiecare echipă cu 12 jucătoare. Literalmente 12 zeiţe în echipa României, iar în echipa adversă o duzină de „gospodine”, cu trăsături oarecari, banale spre jenant de urîţele… Surclasate nu numai la scorul cu care s-a încheiat meciul… M-am îndragostit de fiecare jucătoare, care de care mai frumoasă, mai feminină… Deci să fi fost echipa naţională din 1959-60. Se poate verifica!

 

Nu cred că este nevoie să insist pentru a demonstra cât de mare este proporţia de fete frumoase în România! E de domeniul evidenţei care nu necesită demonstraţie! Iar dacă pun la socoteală şi Basarabia şi Bucovina, proporţia umileşte toate statisticile!…

 

Aşa că mă întorc la întrebarea din titlu: De ce?

 

Întrebare care mi-aduce aminte de un unchi, nenea Bucur Şeitan, vestit în tot neamul Şeitanilor prin isprava care l-a „înnemurit”: aşadar, când mocanii au descălecat în Dobrogea cu miile, după alipirea Dobrogei la România, o vreme s-au ţinut tari, să nu se încuscrească decât între ei, mocanii, ţuţuienii, de prin părţile Braşovului şi ale Sibiului.

 

Nota bene: era exclusă consangvinarea, nu se admitea nici cel mai îndepărtat grad de rudenie între miri!… A fi mocan însemna însă un stil de viaţă, un buchet de principii şi tabu-uri păzite cu străşnicie. Bunăoara, să nu umbli desculţ…

 

Nenea Bucur, când i-a venit vremea să se însoare, s-au pomenit ai lui că pleacă „la Moldova” să-şi caute nevastă, auzise, ştia el că moldovencele sunt cele mai frumoase!… S-a întors după câteva săptămâni cu Mădălina, foc de frumoasă! A rămas vestită în „saga” neamului pentru cât era de frumoasă „de pică”! În rest, la muncă, la treabă, vorba lui Ion Creangă, nu-şi punea ea mintea cu toate nebunele din sat!… După aceea, copiii lui nea Bucur au fost arătoşi ca mumă-sa şi destoinici că ta-su! N-a păţit-o ca Nicolae Iorga!

 

Româncele mai au un atu. Nu toate umblă pe catalige, pe dulige care nu se mai termină! Unele sunt ca maica lui Grigore Vieru:

 

Uşoară, maică, uşoară

C-ai putea să mergi călcând

Pe seminţele ce zboară

Între ceruri şi pământ!

 

Aşa erau multe românce, adică mărunţele şi „uşoare”. Bine proporţionate. Mă îngrijorează, în ultima vreme, să văd un număr tot mai mare de durdumane, grăsane chiar, printre fetele tinere, de măritat. Dacă mă gândesc la colegele mele de liceu sau de facultate, nu am avut niciuna supraponderală! Să fie acesta un semn că riscăm despre frumuseţea româncelor să vorbim la trecut într-un viitor nu prea îndepărtat?!….

 

Trebuie făcut ceva! Frumuseţea fetelor şi soţiilor noastre este o bogăţie de nepreţuit! Face parte din patrimoniul naţional, de neînstrăinat! Şi demn de a fi protejat ca şi fertilitatea solului! Trebuie să intre sub incidenţa unei politici de prezervare a genei noastre româneşti, inconfundabilă la capătul unei istorii multimilenare, care înseamnă de fapt o selecţie multimilenară norocoasă, noroc de care trebuie să ne îngrijim acum în mod conştient, cu program, responsabil! Combaterea obezităţii este sinonimă cu combaterea unei tendinţe de urîţire a peisajului uman (sic!). Modul de viaţă tradiţional asigura o dezvoltare fizică normală, firească, naturală! Vorbă auzită la verişoara Tanţa a lui nea Niţă, când m-am arătat grijuliu să nu mă îngraş cu câte plăcinte îmi pusese înainte: „Păi din nemâncare vrei tu să slăbeşti?! Din muncă slăbeşte omul, vărule!”

 

Un atu foarte important al româncelor este firea lor, deloc morocănoasă, care este, în general, firea românului. În satul românesc tradiţional existau momente şi activităţi care fasonau firea şi caracterul femeilor, corectând excesele sau lipsurile din purtarea cuiva. Claca şi şezătoarea erau ocazii pentru fiecare de a-şi însuşi modelul supraindividual, moştenit din generaţie în generaţie! Gura satului îşi avea şi ea rostul ei modelator pentru fiecare tînăr! Iar pe deasupra tuturor factorilor, limba română pe care eşti nevoit s-o înveţi te modelează şi ea ca să fii din fire un om deschis la suflet, gata să comentezi cu o vorbă de duh evenimentele vieţii cotidiene! Te învaţă să nu deschizi gura decât pentru a spune ceva interesant! Care dintre noi e mai talentat ajunge să vorbească „în dodii”, varianta cea mai isteaţă a limbii române, atât de puţin studiată la nivel academic, universitar!

 

Românul / românca din satul tradiţional era produsul unei înalte universităţi care este cultura populară orală! De ţinut minte de fiecare român: cultura populară, folclorul nostru românesc, este de o bogăţie şi profunzime fără egal în lumea toată! Nu intru în detalii! De reţinut că această cultură populară care îşi punea pecetea stilistică şi mentală pe fiecare român îi asigura acestuia un start în viaţă care îl avantaja net faţă de alţii, născuţi şi crescuţi în alte culturi! Vezi pledoaria subtilă din Baltagul lui Sadoveanu, prin Vitoria Lipan, ca exponent al excelenţei româneşti…

 

Mulţi bărbaţi preferă femeia pentru firea lor, deschisă, plăcută, pentru privirea lor deschisă, senină, şi mai ales pentru vorba lor isteaţă, pricepută să întoarcă spusele interlocutorului, să glumească, să facă haz din orice… Am văzut fete unele chiar urîţele bine, care s-au „cuplat” cu bărbaţi care au ştiut să preţuiască privirea vie, inteligentă, „ochii”! Ochii care nu o dată nu spun nimic pe un chip perfect. Nu citeşti nimic în ei!… Mai pe scurt: inteligenţa şi farmecul interior, duhul din vorbe şi fapte! Neatenţi la lungimea gambelor!…

 

Foarte pe scurt: femeile din România sunt atât de frumoase datorită bărbaţilor. Unor bărbaţi ca nenea Bucur, cum sunt majoritatea! Datorită bărbaţilor s-a făcut de-a lungul anilor o selecţie a femeilor frumoase şi isteţe. Flăcăul nostru s-a însurat după pofta inimii, cu „aleasa” inimii! Acesta a fost primul criteriu: să fie frumoasă ca să-i facă copii frumoşi! Şi isteaţă, ca să nu i se facă urît acasă! Poezia populară, folclorul românesc, este un imn închinat frumuseţii feminine! A frumuseţii fizice şi sufleteşti deopotrivă! Este o mărturie a funcţionării cu preponderenţă a acestui criteriu în mintea tineretului din satele şi oraşele noastre: să-ţi fie dragă / drag. Să nu te mai saturi unul de altul! Etc., etc.

 

Cum e la alţii? La nenumărate popoare tradiţia este / a fost ca părinţii să hotărască însoţirea încă de la naştere sau de la o vârstă prea fragedă a copiilor. Iar mobilul cel mai important a fost averea, să nu se piardă, ci să sporească prin căsătorie. Această mentalitate a generat multe căsătorii între rude, inclusiv veri primari, căsătorii care pentru români ar fi considerate incestuoase! Adică sortite să aducă pe lume copii nereuşiţi, marcaţi fizic sau psihic de păcatul părinţilor. La unguri – cu care obişnuim să ne comparăm, criteriul averii, grija de a nu se diminua averea, a născut o mentalitate extrem de păguboasă: să nu faci mulţi copii ca să nu se împartă moştenirea în multe părţi. Idealul – un singur copil, ca să rămână întreagă agonisita părinţilor!… Va fi contat şi asta la pierderea Ardealului, domnilor!…

 

Păi cum să nu faci mulţi copii dacă ţi-e dragă persoana cu care te vezi în fiecare zi şi noapte?!… Există şi o vorbă populară, cum că „sutele mărită slutele!”, vorbă care are rostul de a descuraja o mentalitate, per total, păguboasă! Vezi şi cântecul Mariei Tănase, despre suferinţa din căsnicia cu omul urît, despre greşeala de a nu-ţi urma ghesul inimii!

 

Amintesc şi credinţa populară potrivit căreia copiii „din flori” vor avea în viaţă mult noroc! De ce? Pentru că copiii din flori se fac numai din dragoste, cu o persoană iubită! Iubită, dar inaccesibilă în plan social!…

 

Nu mă lungesc la vorbă! Ci mă rezum deocamdată la aceste câteva glose pe marginea unui subiect generos, amplu, invitându-i pe colegii de pe site să intervină cu comentarii „pozitive”, în sprijinul unui răspuns serios, argumentat, fiind vorba de un subiect la care merita să fi meditat până acum. Cine n-a făcut-o până acum să nu se grăbească să aibă un răspuns!

 

Următorul subiect: De ce sunt românii atât de deştepţi?

Aştept provincia!…

————————-

Al dumneavoastră,

Ion COJA

Bucureşti

1 Ianuarie 2018

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here