1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Teatrul Globe la Bucuresti

PDF Imprimare Email

Scris de Mădălina Corina Diaconu Duminică, 05 August 2012 18:37

Afis_Cum_va_place"Cum vă place", de William Shakespeare, o producţie "Shakespeare's Globe" din Londra, în regia lui James Dacre a dat startul turneului European al teatrului Globe din Londra prin două reprezentaţii în luna iulie la Bucureşti, în piaţa George Enescu. Regizorul James Dacre a gândit piesa ca în vremurile când trupele de artişti ambulanţi colindau oraşele, păstrând scena elisabetană în spiritul picturilor şi gravurilor din timpul lui Shakespeare. Întrebat când a aflat ca Bucureştiul a fost adăugat listei oraşelor din turneul  teatrului, regizorul James Dacre ne-a răspuns: "Cred că a fost acum 8 luni în urma. Personal am fost foarte fericit şi entuziasmat să fac acest lucru să se întâmple. Cu toţii am avut motivele noastre. Suntem o companie al carui director cunoaşte tradiţia teatrului românesc şi renumele său în Europa şi am vrut să avem un rezultat bun."

 

Pregătiţi să joace pentru un public de 200 de persoane, cei 8 actori au fost puşi în faăa a 600 de persoane la începutul piesei şi peste 1000 până la final în prima yi. A doua zi, numărul spectatorilor a ajuns la peste 1500. L-am întrebat pe regizor dacă acest lucru a implicat schimbări în jocul artiştilor: "A trebuit să schimbăm scenografia în timpul spectacolului. Piesa a început bazându-se pe scene şi dialoguri între actori, dar pe parcusul piesei, a serii, a trebuit să o mărim, să o lăsăm să trăiască. Scena noastră este elastică, avem o serie de posibilităţi care ne permit să marim scena în funcţie de nevoi. Am ales această piesa pentru că este cea mai universală dintre piesele lui Shakespeare şi credem că a fost scrisă in ideea de a cultiva un nou public, de a aduce acest public  la noul teatru Globe, la noua casa a lui Shakespeare."

Protagoniştii spectacolului au fostt: Tobias Beer, Deirdre Mullins, Will Featherstone, Will Mannering, John O'Mahony, Beth Park, Will Oxborrow, Emma Pallant. Muzica semnată de Olly Fox iar coregrafia de Georgina Lamb. Scenografia creată de Hannah Clark in regia îi lui James Dacre.

James Dacre a regizat anterior King James Bible (Teatrul Naţional), Judgement Day – Ziua judecăţii (The Print Room) Orpheus and Eurydice – Orfeu şi Euridice (Teatrul Naţional pentru tineret / Old Vic), The Unconquered – Invincibilii (Stellar Quines, Turneu în Regatul Unit şi transfer Off-Broadway), Nightshifts - Schimburile de noapte (piesa Write Here Now de la Teatrul Traverse ) şi Desire Under the Elms – Patima dintre ulmi, Copenhaga şi Bus Station - Staţia de autobuz la Teatrul New Vic, unde a avut funcţia de asociat artistic.

În 2010, producţia sa cu premiera mondială The Mountaintop – Pe vârf de munte (Theatre 503 şi Studiourile Trafalgar) a câştigat Premiul Olivier pentru cea mai bună piesă nouă şi a fost nominalizată  la alte cinci premii, Precious Little Talent (Studiourile Trafalgar) câştigând premiul pentru cea mai bună piesă de teatru la Premiile acordate la Festivalul Teatrului Londonez, în acelaşi timp fiind nominalizată la Premiul Evening Standard. James a regizat premiere mondiale de autori cum ar fi Mike Poulton, Torben Betts, Ella Hickson, Katori Hall, Dic Edwards, Suzan Lori Parks, Ed Kemp şi Molly Davies. A primit burse Fulbright şi Schubert pentru regie de teatru şi s-a pregătit în cadrul Programului pentru regizori de teatru regionali, de la ITV/Canal 4.

Will Featherstone în rolul lui Orlando. Will a studiat la LAMDA şi a devenit un colaborator permanent al Teatrului Globe de la absolvirea sa în 2010. Recent s-a întors dintr-un turneu cu producţia Anne Boleyn, semnată John Dove's. La sfârşitul anului trecut, Will a jucat în The Glass Slipper, pusă în scenă la Northern Stage şi regizată de Erica Whyman.

Deirdre Mullins în rolul Rosalindei. Cel mai recent rol al lui Deirdre a fost la Teatrul Abbey din Dublin, în 16 Possibly Glimpses, regizată de Wayne Jordan. De asemenea, a fost în turneu cu Visul unei nopţi de vară, pusă în scenă de Teatrul Headlong şi regizată de Natalie Abrahami şi a jucat şi în Măsură pentru măsură, regizată de Jamie Glover.

Beth Park în rolul Celiei. Beth a jucat anterior la Teatrul New Vic în piesa Bus station - Staţia de autobuz, regizată de James Dacre, la Teatrul Royal Exchange, în piesa Good, regizată de Polly Findlay şi Arcadia, la Compania de teatru Manchester Library.

Will Oxborrow, care a apărut în producţia Cum va place de anul trecut, reia partiturile Oliver si Cronin. Will a apărut în piesa Good, regizată de Polly Findlay şi recent, în proiectul Globe Education's Playing Shakespeare susţinut de Deutsche Bank şi producţia Visul unei nopţi de vară.

Emma Pallant în rolul lui Phoebe şi Jacques. Emma a jucat în mod constant la Teatrul Globe şi a mers anterior în turnee cu Comedia erorilor şi Cum vă place. Cel mai recent, a fost în turneu cu Visul unei nopţi de vară, alături de Will Oxborrow. Anterior a jucat la RSC, Salisbury Playhouse, Teatrul Birmingham Repertory şi Teatrul Orange Tree.

John O'Mahony are rolul Ducelui Federick şi al Ducelui Senior şi a jucat anterior în Cum vă place, la Globe în 2011. John a a apărut în piesa Copenhaga, regizată de acelaşi James Dacre şi a jucat la Teatrul Rose, Teatrul Kingston şi Teatrul în aer liber Regent's Park.

Tobias Beer este Silvius. Tobias a colaborat cu Compania Royal Shakespeare şi de curând a apărut la New York, în Sonata Kreuzberg, regizată de Natalie Abrahami.

Will Mannering în rolul lui Touchstone. Will a jucat pentru prima dată la Teatrul Globe în 2006 şi de atunci este colaborator permanent. Cel mai recent a apărut în piesa The God of Soho – Dumnezeul din Soho şi Dr. Faustus în 2011 şi a fost în turneu cu Visul unei nopţi de vară şi Zadarnicele chinuri ale dragoste, ale Teatrului Globe.

Teatrul interior iacobin: în prezent Teatrul Globe strânge fonduri pentru construirea unui teatru interior iacobin, care se va deschide în 2013. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.shakespearesglobe.com/indoorjacobeantheatre

Cele două reprezentaţii de la Bucureşti au fost gratuite si prezentate de Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB în parteneriat cu Festivalul Internaţional Shakespeare, Fundaţia Shakespeare, Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova şi British Council.

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Cultura

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600