1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

500 de ani de la tipărirea Tetraevanghelierului

PDF Imprimare Email

Scris de Ion Stoica Duminică, 29 Iulie 2012 17:53

Cea de-a treia lucrare aparținând tripticului macarian,Tetraevanghelierul,încheie ciclul tipăriturilor executate  de  câtre călugărul Macarie la Târgoviște,din porunca și cu sprijinul Bisericii și al Sf.Voievod Neagoe Basarab Într-un moment în care era necesar acest lucru.

Alături de liturhgier și Octoih, Tetraevanghelierul a fost celebrat ,la Târgoviște,prin tipărirea,la initiative și sub conducerea I.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Nifon,de câtre Arhiepiscopia Târgoviștei,în colaborare cu Biblioteca Academiei Române,a ediției jubiliare,însoțită de un volum de studii.Dacă,  la 10 iulie 2008,a fost lansată ediția jubiliară a Liturghierului lui Macarie,iar,la 26 septembrie 2009,a fost lansată ediția jubiliară a Octoihului lui Macarie,la11 august 2011,a fost lansată ediția jubiliară a tetraevangheierului lui Macarie.Toate,în prezența a mii de credincioși, a unor autorități locale și naționale și a unor personalități ale vieții publice și academice.

Importanța Ieromonahului Macarie,tipograful celo trei capodopere,pentru națiunea română este imensă,prin opera sa tipografică, a pregătit cadrul pentru activitatea diaconului Coresi,marele voievod al cărții românești și înaintemergător al Domnului Mihai viteazul,primul unificator al românilor,al cărui cinstit cap își află ofihna în așteptarea veșniciei  la Mănăstirea Dealu.

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Cultura

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600