1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

UN COMENTARIU LA SIMPOZIONUL DE LIMBĂ ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ PE INTERNET

PDF Imprimare Email

Scris de Ion LAZU Sâmbătă, 05 Mai 2012 17:33

LAZU-Ion-ok-wbIeri la 12:00 mă prezint la Rotonda MNLR, invitat de poeta Eugenia Ţarălungă la un simpozion despre literatura pe internet. Acolo lume deja adunată, însă nu cine ştie ce, ca să folosesc un eufemism; iar între timp mi-am dat seama că o bună parte dintre actanţi veneau de la Universitatea din Iaşi. În fapt este vorba despre o manifestare mai complexă, aceasta fiind deja a 6-a sesiune anuală cu invitaţi din toată ţara, iar dezbaterea noastră se desfăşoară sub titlul incitant: „Straturile" creaţiei literare - scriitori, forumişti, savanţi în hăţişul Internet.' Fiind în chestiune o temă fierbinte pentru de-alde noi, nu zăresc totuşi decât prea puţini scriitori: Ioana Sandu, Lucian Gruia, Genoveva Logan, Mariana Şipoş, poate şi vreun scriitor necunoscut mie. Iar dintre cei trecuţi în program, lipsesc: Lucia Verona, Cornelia Maria Savu, Adrian Kuciuk... Participând pentru prima dată la un simpozion despre internauţi, sunt numai ochi şi urechi. Mă văd cu scriitorul Radu Voinescu, de care mă leagă o lungă prietenie literară, ambii bucuroşi de întâlnire, căci ale vieţii valuri (şi curenţi) ne poartă încolo şi-ncoace, în dezunire, fără voia noastră, care, nu-i aşa? am vrea să adăstăm, să ne tragem suflarea, să stăm de taină...

Cu o mică amânare, pentru interviuri la Radio şi televiziuni, începem. La pupitrul de comandă al dezbaterilor, Eugenia Ţarălungă, Rodica Zafiu şi Radu Voinescu. Ni se spune că avem la dispoziţie cca 2 ore pentru cele vreo 7 subpuncte ale discuţiei, ceea ce la debut părea cât de cât acoperitor, dar după 3 ore şi jumătate am convenit că ne-ar mai trebui încă multe ore pentru a tranşa lucrurile. Discuţii extrem-extrem de incitante, imediat după prima rundă a celor de la prezidiu (R. V. despre explozia internet în 1992, despre o răscruce în 2002, despre era comunicării online, despre marile firme ce s-au impus pe piaţa mondială; dna prof. R.Z. despre marile progrese şi facilităţi create prin accesul direct la Dicţionare, Enciclopedii, gramatici etc etc, inclusiv la acea realizare de excepţie a Bibliotecii metropolitane: DacoRomanica www.dacoromanica.ro/, cea mai mare bibliotecă online din ţară, care înseamnă scanarea unui număr de 3 milioane şi jumătate de pagini de tipăritură românească, făcând accesibile colecţiile de ziare şi reviste din secolul trecut etc, aspect pe care, mi-am dat seama cu surprindere, nu toată lumea din sală îl cunoştea); au vorbit de la Iaşi dnii Dan Cristea (despre o anumită încetineală şi despre imensul consum de energie pentru progresele ce s-au făcut în aceşti 35 de ani de când activează în domeniu), dl Dan Stoica (despre proiectele iniţiate, aflate în aşteptare, în derulare), dna Adriana Vlad despre multa muncă pentru constituirea unor corpusuri lingvistice, pe domenii, despre competenţe, greutăţi, drepturi de autor; dl acad. Dan Tufiş, director al Institutului pentru inteligenţă artificială din Bucureşti, despre aceeaşi problemă a corpusului, cu nenumăratele dificultăţi ce stau în calea cercetării, inclusiv cele decurgând din dreptul de proprietate intelectuală; de exemplu, pentru o anumită lucrare au utilizat date de la o firmă străină - nu intru în detalii - iar după prelucrare, când să publice rezultatele, au cerut acordul firmei, care i-a lăsat în ceaţă...; aflăm că rezultatele cele mai performante s-au înregistrat în constituirea corpusului juridic (un domeniu în care specialiştii au reuşit să se pună de acord) şi tot dintre cercetători Daniela Gîfu, care a exemplificat cu cazuri de folosire anapoda a limbii în schimburile de mesaje dintre forumişti/internauţi.

În privinţa drepturilor de autor pentru textele pe care ar dori să le folosească în studiile iniţiate şi în alcătuirea mult doritului corpus lingvistic, din partea cercetătorilor de la Iaşi ni se spune că s-a încercat sensibilizarea unui parlamentar, care ar fi de acord să iniţieze o lege a dreptului de autor, dar nu prea curând, din lipsa unor jurişti versaţi, capabili să redacteze textul legii respective. Dl Radu Enache, consilier la Ministerul Culturii se arată dipus să sprijine acţiunea, dar se plânge la rându-i de lipsa juriştilor chiar la minister. Nu intru propriu-zis în detalierea problemelor discutate, ele fiind de strictă specialitate, abordate cu vădită implicare de cercetători.

Şi, din aproape în aproape s-a ajuns la subpunctul "scriitorii în hăţişul Internet". E.Ţ. m-a invitat să-mi spun opinia. Redau pe scurt, străduindu-mă să nu uit esenţialul. Am afirmat că scriitorul are o misiune, o menire, aceeaşi din totdeauna, de la descoperirea scrisului. Lucrurile în ce-l priveşte nu se pot schimba decât în aspectele secundare. Iar în fapt, misiunea scriitorului ar trebui să înceteze la capătul muncii de redactare a textului prin care el se adresează cititorilor. Scriitorul n-ar trebui să fie nici editor, nici impresar, nici distribuitor al propriei opere. (O făcea Ion Heliade Rădulescu, dar în condiţiile începutului de secol XIX în Principatele române, când totul trebuia luat de la zero - vezi mai sus, rubrica Scriitorul zilei). Dar ne adaptăm, de nevoie, constrânşi de împrejurări. A trebuit să învăţăm digitalizarea textelor noastre (pe care le-am migălit de mână, pe care le-am bătut apoi la maşina de scris, ca în a treia fază să le digitalizăm..., căci de-o vreme editurile nu mai primesc texte decât sub această formă. Şi de fapt, situaţia cărţii, a produsului literar nu este defel explozivă în era exploziei informaţionale şi a satului planetar. Cărţile nu apar decât în tiraje modice, de 3-500 exemplare - şi nu e doar situaţia de la noi - , pe care difuzorii se feresc să le preia, idem librarii, practic există puţine şanse ca o carte editată în Bucureşti să ajungă în librăriile de la Suceava, Oradea, chiar Constanţa. Şi invers. Câte exemplare poate să dea „din mână" autorul? S-a petrecut acelaşi lucru cu revistele literare, care nu sunt difuzate corespunzător, aşa că s-a trecut la postarea lor pe internet. Dar, repet, performanţele internetului, care în mod teoretic fac posibilă citirea imediata a unui text în orice loc de pe glob, este doar o virtualitate, iar nu un fapt real/împlinit. Scriitorul îşi postează textele sale pe site-ul personal, sau pe blog. Îl munceşte cu credinţă, străduindu-se să dea texte la cel mai înalt nivel valoric.

Dar iată ce mi se întâmplă. După ce am lucrat timp de 2 ani şi jumătate pe un blog cadorisit de un prieten, acel blog, afiliat unei firme canadiena, a dispărut în neant, fără nici o posibilitate de recuperare. Nimeni nu mi-a spus că un blog e un lucru fragil, că trebuie să-mi salvez pe DVD, periodic, munca. Ar trebui să existe această atenţionare din capul locului. Dar multe alte aspecte am/avem de reproşat celor care alcătuiesc programe online, dar de fapt nu duc lucrurile la capăt. De ani şi ani primesc mesaje în engleză, ceva de genul: "Poate vă interesează acest mesaj". Nimic mai simplu, chiar elementar. Însă traducerea automată în română e catastrofală. Nu se înţelege nimic, sunt 4-5 cuvinte ce nu au nici o legătură logică între ele, practic nu poţi deduce ce ţi se cere/oferă/sugerează. Or, aici nefiind vorba încă despre traducerea automată a unor texte, de orice fel ar fi ele, cu atât mai puţin a celor literare, aici avem a face cu o propoziţie simplă, o informaţie dată în engleză şi care chiar din primul moment ar fi trebuit tradusă corect, de un cunoscător, nu lăsată la cheremul traducerii automate. Asta dovedeşte superficialitatea/suficienţa/aroganţa celor ce au lansat un aşa-zis nou program, fără să-l ducă la bun sfârşit. Ieri, postând 3 poeme ale unui autor român, copiate de pe internet, fără diacritice, am pierdut 10-15 minute să le pun diacriticele. Am salvat lucrarea; însă redeschizând blogul, am constatat că munca mea dispăruse fără urmă. (Dl Cristea, din apropiere, nu pare să-mi dea crezare. Dar astăzi, văd la TV o emisiune cu probleme de ecologie; însă subtitrării îi lipsesc diacriticele, vă daţi seama cât de anapoda e totul; fără îndoială că s-a subtitrat cu diacritice, dar ele au dispărut în neant - iar în mod paradoxal, totuşi litera â a supravieţuit dezastrului. Nostim, nu, pe cât de autentic. Să numim asta doar lipsă de profesionalism?) Şi sunt nenumărate exemple că programatorii lucrează în dorul lelii. Aici nefiind vorba despre confidenţialitate, despre dreptul de proprietate, ci despre neglijenţe greu de înţeles, dacă nu cumva este vorba despre lipsa de răspundere a manipulatorilor respectivi, ascunşi în spatele anonimatului (aşa se poate explica de ce preşedintele unei ţări  este convocat la NATO ca prim-ministru. De ce? Nu ştim, aşa figurează în calculator... Sau factorii de decizie se ascund în spatele formulărilor echivoce.. De ce nu i s-a răspund dlui acad. D.T. prin da sau nu, ci cu o formulare de tipul: "pentru aceasta consultaţi termenii contractului"?

Fiindcă am fost întrebat ce postez pe blogul cel nou (pe care singur mi l-am constituit), am spus că în fiecare zi postez un medalion de scriitor, după data naşterii sau a decesului, asta însemnând: un portret, 2-3 coperţi de cărţi, o notă biografică, o listă privind opera autorului, o evocare a împrejurărilor în care ne-am cunoscut; folosesc fragmente din volumul Scene din viaţa literară, sau din jurnalul meu ce se întinde pe trei decenii, nepublicat, sau din volumul Himera literaturii, sau din textul Odiseea plăcilor memoriale, de asemenea în manuscris. Cu imaginea imobilului unde a locuit scriitorul. Sau a plăcii memoriale, dacă nu cu autograful obţinut cândva de la autor. Şi postez zilnic poezii personale, comentarii ale unor evenimente culturale, concerte, expoziţii, târguri de carte, lansări, însemnări de scriitor, cronici literare, etc etc. Şi 5-10 fotografii din imensa mea arhivă. Cam asta ar conţine postarea dintr-o singură zi pe blogul meu. De ce fac asta? Pentru că este o modalitate de a valorifica şi a pune ordine într-un material scriptural acumulat în decenii dar şi ca să valorific notele şi comentariile ce ţin de jurnalul meu în desfăşurare. Un scriitor îşi munceşte textele, aceasta ar fi ideea, indiferent de condiţiile de difuzare, indiferent dacă impactul asupra cititorului este instantaneu sau dimpotrivă,  se va produce peste ani sau deloc.

Eugenia Ţarălungă mă roagă să spun câte ceva despre "acţiunea plăci memoriale". Da, am iniţiat acest proiect, aprobat, însuşit şi finanţat de USR, dar de care apoi am înţeles că trebuit să mă ocup pas cu pas: întocmirea listelor, aflarea adreselor, obţinerea aprobărilor de la locatari, confecţionarea plăcilor, fixarea lor pe faţada imobilelor. Ca  apoi să edităm la MNLR şi un Album cu case de mari scriitori. Practic, în 70 de ani USR fixase 70 de plăci memoriale. În cadrul acestui proiect, în decurs de 2 ani am fixat plăci memoriale pentru mai mult de 200 scriitori din Bucureşti. Sunt rugat să spun dacă am avut greutăţi. Iar în fapt, poeta ştie bine că am predat editurii MNLR cu 3 ani în urmă textul unei relatări a numeroaselor peripeţii legate de proiectul plăci memoriale, manuscris care şi azi aşteaptă să fie publicat... Am dat câteva exemple de refuzuri: Mihail Dragomirescu, Paul Zarifopol, Păstorel..., fără să intru în detalii. Am dat şi câteva exemple de plăci memoriale care în ultimele două decenii au dispărut: Sadoveanu, Cezar Petrescu, Maria Banuş, Perpessicius, Al Rosetti...

(va urma)

Ion LAZU: Un comentariu la simpozionul Limba şi Literatura pe internet, II.

...Cum spuneam, nu intru în detalierea discuţiei, caut doar să redau sensul celor afirmate de actanţi. Dna M. Şipoş, ambasadoare în Columbia, traducătoare de multă literatură hispanică, inclusiv M.V. Llosa cu Sărbătoarea Ţapului, ne vorbeşte despre realizarea unor impresionante corpusuri în aria columbiană; despre capcanele traducerii automate. I-a dat cineva textul unei alocuţiuni pe care urma să o rostească la o întrunire în străinătate. Tradus automat. Afirmă dna MŞ: de-ar fi fost vorba să-l traduc eu însămi în spaniolă, mi-ar fi luat zece-douăzeci de minute; încercând să ajustez reaua traducere automată, mi-a luat de trei ori timpul necesar. Şi aminteşte spusele lui Umberto Eco în legătură cu nostimada traducerii unui text dintr-o limbă în altele, la rând: se ajunge la rezultate de toată minunea, practic fără vreo legătură cu textul de la care s-a pornit. Dar şi în cazul mai simplu, când se traduce din nou în limba de origine.

Dna Genoveva Logan mărturiseşte că nu a făcut încă pasul spre lumea digitală. Scrie acum la un roman pe o temă ce porneşte de la scrierile de dinaintea scrierilor propriu-zise. Probabil în ideea că mesajele importante pot şi trebuiesc să-şi găsească forma de a ajunge la public. Din sală, completez cele spuse, exemplificând cu cazul de-acum ştiut al poetei Nora Iuga, preacunoscută şi ca traducătoare a unor nume ce au luat Nobelul. O persoană binevoitoare i-a instituit un blog "ca să fiu trendy", însă poeta nu a reuşit să posteze mai nimic. Eu însumi, vizitându-i chiar ieri blogul, din curiozitate şi în vederea  acestui simpozion, constat că acolo apare un fragment din textul "medalionului" pe care i l-am postat de ziua naşterii, 4 ianuarie. De ce doar a patra parte din text, ultima, încât nu se mai înţelege despre ce ar fi fost vorba? Vreau să trimit un text şi după ce-l postez mi se atrage atenţia: să nu aibă mai mult de 4500 caractere! Se trimite doar un fragment; sau pierd tot textul...

Pentru că s-a menţionat că există dificutăţi în alcătuirea corpusului lingvistic din cauza drepturilor de autor, am precizat că la noi doar câţiva autori şi-au cedat drepturile unor mari edituri precum Humanitas, de numărat pe degetele unei singure mâini, iar în rest, contractul cu editura expiră după 5 ani de la publicarea cărţii, aşa că se poate apela la scriitori care pot pune la dispoziţie operele lor.

Despre literatura pe care ar facilita-o difuzarea online am afirmat: sunt destule reţele literare, pornite cu cele mai bune intenţii şi premize. În scurt timp ni se anunţă că există deja 5.000 de membri, apoi 7.500 şi tot aşa... Însă doar faptul în sine că orice posesor de internet are posibilitatea să posteze texte, asta nu înseamnă defel că de aici ar apărea scriitori fără număr şi o literatură de valoare. Nicidecum. La lansarea reţelei, au fost scoşi în faţă câţiva scriitori cunoscuţi, dar se constată că de ani buni ei nu au mai postat nici un text. Semn că şi-au dat seama că se risipesc într-o lume a veleitarismului. Textele postate dar şi comentariile sunt la un nivel ce descurajează orice aşteptare onestă. Iar în fapt, literatura se scrie după ce ai trecut şcoala marilor clasici. Generaţiile mai vechi au mai beneficiat de exemplul marilor scriitori, cei ce se ridică acum nu au şcoala scrierii literare performante pentru că nu se citesc decât între ei. Nu mulţimea postărilor contează, ci sunt de luat în seamă acele câteva fraze scrise pentru totdeauna. A se vedea facsimilul primei pagini din Moromeţii, II de Marin Preda. Ştersături, reveniri, adnotări, completări, stilizări... este o muncă fără sfârşit, pentru a aduce fraza la strălucure, sau mai nepretenţios spus: la maxima expresivitate.

În literatură problema nu se reduce la a transmite nişte informaţiimesaje, cât a modului cum acest lucru este făcut, a artei prin care ele se transmit, a stilului. Mai la începutul discuţiei, dl acad. Dan Tufiş afirmase că s-a prezentat studenţilor textul unui studiu tradus automat şi s-a constatat că au înţeles. Nu mă mir, i-am replicat, fiind în cauză un text ştiinţific. Eu însumi, ca geolog, aş putea înţelege o locrare din specialitatea mea chiar dacă textul este tradus rău. Cu totul altfel se pun problemele în cazul unui text literar, arta fiind o modalitate de cumunicare mediată, ţinând de stilistică.

Câteva lucruri pe care le-am spus sau aş fi vrut să le spun la simpozionul despre limba şi literatura pe internet. Şi, schimbând cărţi de vizită cu actanţii simpozionului, cum se şi cuvine între oameni civilizaţi (anume spre a nu se rătăci în hăţişul Internet), am pornit în mare grabă spre cel de al doilea subiect al comentariilor mele din ziua respectivă: O sărbătorire a lui Ion Minulescu, la muzeul ce-i poartă numele. Se va citi mâine...

Comentarii (3)
3 Joi, 10 Mai 2012 20:18
romascan
comment-ul de mai sus e al unui snob frustrat.
2 Marţi, 08 Mai 2012 07:11
Horga Mihai,Roman-RO
Dacă Eminescu & Co.ar fi avut acces la internet,nu ar fi scris atât de mult şi bine...(la internat,se mai putea) Acesta e avatarul internetului...dialoguri-fulger,uneori idei de milisecunde,orgolii de mii de biţi,printre care mai apar şi pepite...Cam rar se mai scriu cu pană de gâscă-idei de aur...invers, mai frecvent.Scrieţi băieţi!
1 Marţi, 08 Mai 2012 06:55
Horga Mihai,Roman-ROMANIA
Dacă Eminescu&Co.ar fi avut acces la internet,precis nu ar mai fi scris atât de mult şi bine... Acesta este avatarul modernităţii-dueluri rapide,orgolii de mii de biţi,idei de milisecunde,printre care mai apar şi pepite.Tot hârtia este suportul cel mai sigur pentru păstrarea creaţiilor-suportă orice(net-ul se scutură...)

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Cultura

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600