Un IRIS pentru fiecare

IRIS este una din trupele mele de suflet, pe care o ascult şi apreciez încă din copilărie. M-am împrietenit cu Doruleţ Borobeică, ghitaristul bass şi ulterior cu restul băieţilor pe la sfârşitul anilor ’90 şi la începutul anilor 2000 am început colaborarea cu ei în presă, colaborare ce a durat mai mulţi ani.
Fondată în 1977 de bateristul Nelu Dumitrescu trupa IRIS a mi­litat împotriva comunismului, a promovat poezia marelui nostru poet Duiliu Zamfirescu şi-a lui Mihai Eminescu, fiind decoraţi cu ordinul ,,Steaua României în Grad de Cavaler’’ de preşedenţia României. După 33 de ani formaţia este în plină activitate, să vedem cum vom serba evenimentul ,,IRIS 40 ani’’ în 2017.
Cele mai frumoase momente petrecute cu membrii IRIS au fost cele neoficiale, la o bere când, plictisiţi fiind de superficialitatea presei monotone, au decis să rea­lizeze articole cu mine.
Începând cu o remarcă de genul ,,Cristi, tu ai plete, ce vezi la mine e mătură’’, Cristian Minculescu reuşea să amuze băieţii veniţi cu mine. ,,De ziua mea care este pe 9 ianuarie am primit cel mai frumos cadou: intrarea mea oficială în componenţa IRIS. Se întâmpla în anul 1980... ‚’’ îşi continuă Cristi povestea. ,,Speram şi s-a întâmplat să rămân. Aniversările au fost cele mai plăcute momente ale noastre din prisma afecti­v-emoţională. Noi suntem bucuroşi atunci când întâlnim oameni de o seamă cu noi care vin la concerte şi nu s-au pierdut. De fapt, nimic nu s-a schimbat la IRIS. Publicul nostru a rămas şi lumea de lângă noi s-a schimbat’’.
Cum ar fi fost însă dacă nu exista IRIS? Ce-ar fi făcut omul Cristian Minculescu? ,,Dacă nu era IRIS mi-aş fi dorit să cânt în sânul formaţiei mele de suflet, MS (fostă Harap Alb)’’. V-aţi întrebat ce trupe de suflet are Cristi Minculescu? Ei bine, vi le spun eu: ,, Led Zeppelin, Whitesnake, Deep Purple, Aerosmith, Free, Bad Company’’.
Pentru Cristi Minculescu IRIS înseamnă aproape totul. ,,Desigur că viaţa mea personală pare dife­rită de ceea ce este cu adevărat, dar nu este aşa. Viaţa mea personală nu are nimic ieşit din comun.’’
Poate vom continua povestea la o nouă întâlnire cu Minculescu aici, în Gândacul de Colorado.

< <		> >