Cei ce ne-au dat nume

Cel mai mare păcat al formidabilei mediatizării la care e supusă lumea artistică de azi e acela că face din aspecte minore sau de importanţă medie "adevarate evenimente", lăsând să treacă aproape neobservate evenimentele majore. Doar câţiva nostalgici ai unor vremuri şi ai unor stări de spirit aproape apuse mai pot depune mărturie despre cea mai frumoasă aniversare a muzicii rock româneşti - 40 de ani de la infiinţarea extraordinarilor artişti ce au alcătuiit formaţia PHOENIX.
1962-2002 este o perioadă mică de timp, însă o diferenţă extraordinară de cultură şi spirit românesc, reunite în cea mai fericită sinteză posibilă: arhaic - modern. PHOENIX a fost şi probabil va ramâne singura trupă care a creat muzica rock cu sunet specific românesc care a compus şi interpretat rock cu dimensiuni profunde culturale şi spirituale. PHOENIX este ceea ce renaşte în permanenţă cu tot ce e mai bun în noi, e ceva din spiritul neamului românesc care şi-a ţinut promisiunea şi a renăscut din cenuşa atâtor epoci spre a ne veghea trecerea într-un nou mileniu. PHOENIX e freamătul pur al naturii, e sârba în căruţa de la nuntă, datinele româneşti, fata verde şi sirena, vasiliscul şi aspida, inorogul şi pasărea rock, basm şi realitate, umbre şi lumini, Negru-Vodă şi haiducii în frunte cu Andrii-Popa, canarul şi o mândră fată. La mulţi ani şi fiţi binecuvântaţi că sunteţi.

Tudor Vlad