1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>
  • Banner
cof_banner_GandaculdeColorado Perfect Tour

Madeleine Albright şi bijuteriile diplomaţiei americane

Email

Scris de Nicholas Buda Joi, 07 Ianuarie 2010 07:15

MadelineCentrul cultural 92Y, Kaufman Concert Hall, New York, 13 decembrie, 2009. O zi capricioasă, nu numai prin poziția acesteia în șirul zilelor lunii, dar și datorită ploii de iarnă, care a cernut, fără răgaz, peste metropolă, încă din zorii zilei. Am ieșit din gura de metrou la stația din strada 86, colț cu Lexington Avenue, ascunzându-mă sub o umbrelă mică, ce abia îmi acoperea capul și unul dintre umeri. Intenția mea era să ajung, cât mai repede, la clădirea centrului cultural 92Y, nu să mă lupt cu rafalele dese ale ploii. Eram invitat la o întâlnire publică a d-nei Madeleine Albright, fost secretar de stat în Administrația președentelui Clinton, unde aceasta urma să vorbească despre diplomația ame­ricană a ultimului deceniu.
Trecând la pas grăbit, prin fața librăriei Barnes & Noble de pe strada 86, privirea mi s-a oprit, întâmplător, în colțul vitrinei tocmai pe coperta cărții „Read my pins" (Citește-mi broșele) scrisă recent de d-na Albright. O carte cu copertă mare, purtând generoasă, o fotografie a autoarei, pe care speram să o văd, în mai puțin de un sfert de oră. Volumul prezentat deja cititorilor americani, transpiră, pe lângă portretistica de situație diplomatică, în numeroase povestiri, extrem de interesante având ca tematică faimoasele broșe, pe care d-na Albright le purta, cu diferite ocazii și semnificații, la întâlnirile diplomatice internaționale.
Ploaia bătea în geamul librăriei, cu valuri mici, necontenite, deformând imaginile re­flectate de strada udă. Am dat să plec, dar pe lângă mine, un domn în costum negru, având o umbrelă uriașă în mâini, a trecut în forță tăindu-mi calea. A zis totuși, rapid, „excuse me", fără să uite însă la mine, pentru că pe ușa librăriei ieșea tocmai... d-na Madeleine Albright! Uriașa umbrelă a planat deasupra capului d-nei Albright, care, fără să fie observată de trecătorii zgribuliți de frig și de apa ploii, se îndreptă spre limuzina din fața magazinului de cărți. Realizând imediat cine era distinsa domnă de sub umbrelă, am făcut câțiva pași spre mica suită, zicând: Hello Madam Albright!
D-na s-a uitat la mine, a zâmbit larg, bucuroasă probabil ca a fost recunoscută așa de repede, după care mi-a răspuns: Hello, how are you?
Eram încă sub uimirea momentului, dar am mai apucat totuși să zic, înainte ca portiera limuzinei cu numere guvernamentale, să se închidă: I am attending your event tonight!
Așa am întâlnit-o, pentru prima dată, pe d-na Madeleine Albright. Supranumită și „Doamna de fier" a diplomației americane, Ma­deleine Korbel Albright s-a născut în Cehoslovacia la Praga, la data 15 mai 1937, dintr-o familie de evrei. La vârsta de 11 ani ajunge în Statele Unite, unde familia acesteia se stabilește la New York. Urmează același colegiu ca și Hillary R. Clinton, iar în anul 1957 devine cetățean american. Este prima femeie aleasă ca și Secretar de Stat, din istoria Statelor Unite ale Americii (1997-2001). A fost numită de către președintele Bill Clinton pe data de 5 decembrie 1996 și ulterior confirmată, în unanimitate, de către votul Senatului american (1999-2000). Evenimentul public de la centrul cultural 92Y, a adunat, în ciuda vremii potrivnice, un număr mare de cetățeni, printre care am remarcat, discret, și o prezență diplomatică românească, prin d-na Simona Mirela Miculescu, ambasadorul Româ­niei pe lângă Organizația Națiunilor Unite, din New York. D-na Albright a vorbit aproape o oră despre politica internațională a Americii, despre războaiele din Irak și Afganistan, despre fragilitatea politică a Pakistanului, despre ambițiile nucleare ale Iranului, despre discordia vizibilă dintre Israel și Iran, despre influența americană în relațiile internaționale ale Orientului Mijlociu, precum și despre vizitele diplomatice efectuate în perioada mandatului acesteia. Bineînțeles că nu au lipsit nici glumele savuroase, lansate în urma unor întâmplări reale cu final hilar, care se întâmplă și în lumea diplomaților. A fost atinsă și latura sensibilă a eșecului diplomatic din Ruwanda, unde America nu a fost capabilă să rostească un cuvânt, vis-à-vis de evenimentele din Darfur.
Ceea ce a încălzit însă atmosfera au fost discuțiile legate de stilul de modă adoptat de către d-na Albright, în timpul cariei de diplomat, iar mai târziu ca și Secretar de Stat. „Totul a început când eram ambasador la O. N. U. și Sadam Hussein m-a poreclit șarpe!", spunea aceasta în paginile recentei sale cărți. „Am avut această minunată broșă antică șarpe. Deci când am avut negocierile cu Irak, am purtat broșa cu șarpele."
După acest incident d-na Albright a decis să își schimbe stilul accesoriilor vestimentare și să vorbească și prin intermediul broșelor. „După cum am obsevat, spunea aceasta, erau o mulțime de ocazii, de a purta broșele, fie de a comemora un eveniment sau, simplu, să semnalez cum m-am simțit." În arsenalul bijuteriilor acesteia se găsesc baloane, fluturi, flori colorate care doresc să semnifice optimism și speranță, dar de asemenea sunt și crabi, broaște, melci, care să indice indiferență, letargie și frustrare.
La întrebarea mediatorului serii, ce însemnătate a avut, la un moment dat, broșa cu pasărea albastră, d-na Albright a răspuns: Pasărea albastră... este o pasăre extrem de frumoasă, pe care o port, de obicei, cu capul îndreptat în sus. Dar atunci am purtat-o cu capul îndreptat în jos, deoarece cubanezii tocmai atacaseră avioane americane civile... în 1995. O altă întâmplare legată de broșe, devenite simbolice în dialogul diplomatic al d-nei Albright, se petrece în anul 1999. Mediatorul amintea că în Washington, cu ocazia conferinței de presă a ministrului de externe rus, Igor Ivanov, dânsa purta o broșă uriașă, care părea un fel de insectă... Răspunsul a venit imediat, într-o avalanșă de cuvinte: Oh aceasta a fost pentru că, rușii chiar după încetarea războiului rece, au amplasat microfoane de ascultare în sale de conferințe a Ministerului de Externe și aveau pe cineva afară, care asculta tot ceea ce declaram noi acolo... De aceea am purtat acea insectă uriașă, pentru că știam că ministrul de externe rus era un cititor, foarte atent, al broșelor mele... și cred că a înțeles semnificația imediat, pentru că în 2000, cu ocazia unei întâlniri internaționale, pentru renegocierea tratatului de arme antibalistice, purtam o broșă mică, în formă de săgeată, iar ministrul de externe s-a uitat la mine întrebându-mă: „ deci acesta este unul dintre interceptoarele voastre de rachete?" O altă personă din diplomația rusă care îmi citea broșele, era președintele Putin. De această dată cred că am mers prea departe... pentru că, personal, am fost, în totalitate, de partea cauzei Ceceniei. Astfel, la o întâlnire cu președintele rus, în vara lui 2000, am purtat broșa cu cele trei maimuțe, una care nu aude, alte care nu vede și ultima care nu vorbește. Președintele Putin remarcă broșa, dar totodată îl întreabă pe președintele Clinton, de ce d-na Secretar de Stat Albright poartă broșa cu cele trei maimuțe. Atunci am zis că o port pentru cauza Ceceniei. Putin a replicat că nu am nici un drept să vorbesc cu cecenii... Am zis ca nu am vorbit, el însă insista că am vorbit, eu ziceam că nu... Uite așa broșa mi-a creat o situație extrem de dificilă!
Mediatorul continuă, afirmând că îi place foarte mult poza d-nei Albright, în care aceasta stă în picioare, alături de președintele Coreei de Nord, Kim Jong-il. Este puțin cam neobișnuit pentru d-na Albright să poarte tocuri înalte, dar cu acea ocazie se pare ca aceasta nu era singura din poză, care purta tocuri! Nu am fost si­gură că voi avea ocazia să-l văd, în realitate, răspunde d-na Albright, dar știam că numărul doi din administrația nord-coreeană, venise în Statele Unite, pentru a-l invita pe președintele Clinton să efectueze o vizită oficială în Coreea de Nord. Președintele Clinton a răspuns, diplomatic, că poate va merge într-o vizită cândva... dar până atunci îmi voi trimite secretarul de stat să viziteze Coreea... Nu aveam informații despre Kim Jong-il pentru că nu avem ambasadă, deci am ajuns la Pyongyang... fără informațiile preliminare. Se spunea despre acesta că este nebun și pervers! Am văzut că nu era nebun... (!) Deci în acea poză, stăm unul lângă celălat, el este de aceeași statură mică, m-am uitat la el și era pe... tocuri înalte! Am purtat o broșă cu steagul american...

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  America

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

Arhiva Gândacului

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600