1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>
  • Banner
cof_banner_GandaculdeColorado Perfect Tour

DIALOG CU SIMONA BOTEZAN

Email

Scris de George Roca Luni, 14 Noiembrie 2011 06:56

DVCS220BOTEZAN20Simona1bO DEZBATERE  DESPRE „ROMÂNIA NOASTRĂ"

Simona BOTEZAN: Dragă Geo, eu am o nedumerire vis à vis de concursul copiilor din Vaslui. Până la urma câţi elevi au participat la concursul „România Mea"? Cred că am primit de la tine vreo 30 de materiale pe tema asta (dacă nu cumva mai multe!), dar încă tot n-am aflat cine a câştigat concursul, cine a făcut parte din juriu ş.a.m.d. Viorel Nicula, directorul revistei „Mioriţa", a pus în luna mai trei articole din această gamă pe o pagină a revistei tipărite. Eu sunt de părere că era mai bine să facă cineva un articol de sinteză pe acest subiect şi după aceea să se publice articolele câştigătoare. Mersi pentru informaţii, încă mai citesc la ele. A zis Viorel să selectez ceva din ce mi-ai trimis luna asta tot pentru ziarul tipărit. Să ai o zi minunată!

George ROCA: Dragă Simona, în legătură cu concursul „România mea" am să încerc să fac lumină... Acesta a fost organizat de către Partidul Naţional Liberal, filiala Vaslui, cu scopul de a monitoriza şi promova patriotismul şi noţiunea de „ţara de care aparţinem" în concepţia elevilor de liceu din judeţ. Au participat la concurs 62 de eseuri scrise de tot atâţia elevi de la diferite şcoli. Implicarea politicienilor nu a fost decât pe latura promovării şi sponsorizării. A fost instituit un juriu internaţional, compus din jurnalişti, scriitori şi oameni de artă din mai multe ţări. Preşedinta juriului a fost doamna Lia Lungu, muzician şi jurnalist american. Din juriu au făcut parte: Dr. Theodor Damian, teolog, poet şi jurnalist newyorkez; Viorel Nicula, directorul revistei „Mioriţa" din Sacramento, California; Lucian Oprea, director al ziarului „Gândacul de Colorado", din Estes Park, Colorado; Sorin Olariu, poet, jurnalist, la revista „Curentul Internaţional", Detroit; Tatiana Solomon, jurnalistă la ziarul „Libertatea", România şi eu, George Roca, din Sydney, Australia.

Simona BOTEZAN: Aşa o fi!  N-am citit cu atenţie toată povestea. Am recitit trimiterile tale şi mi-am amintit motivele care m-au determinat să ignor subiectul. Ţin minte că mi-a spus şi Viorel Nicula la telefon despre concurs (când s-a lansat) şi despre faptul că face parte şi el din juriu, împreună cu tine, cu Lucian Oprea şi Lia Lungu.

Nu-mi plac concursurile cu teme patriotice! Îmi repugnă activităţile şi evenimentele organizate de partide şi politicieni (de-aia evit să particip şi la cele organizate de Ambasada Română din Washington DC). Îţi mărturisesc asta, cu riscul că te superi sau mă vei cataloga drept cinică, frustrată sau ingrată. Din păcate este părerea mea şi nu mi-o schimb. Sunt sătulă de subiectul „România mea" până în gât! Nu mă refer strict la eseuri, ci în general. Concursul de eseuri mi-a reamintit motivele pentru care am plecat de acasă. Am scris şi eu despre România aşa cum o văd eu, de mai multe ori. Dar oricum n-are importanţă...  nimeni nu convinge pe nimeni şi nici nu mi-am propus asta când am scris despre „România mea". Recunosc cinstit că nu dau pe dinafară de patriotism şi naţionalism, ci dimpotrivă... Îmi place mai mult ideea de cosmopolitanism, de cetăţean european sau cetăţean al planetei.

Mie nu îmi este dor de România, deşi n-am mai fost pe acolo de ani de zile. Toată lumea vorbeşte despre „dor" un sentiment pur românesc, pe care-l resimţi acut când pleci din România. O fi ceva defect la mine, dar mie nu mi-e dor de România! Pentru mine „acasă" este aici unde pot trăi decent şi sunt cu familia mea.

Nu am amintiri plăcute din ţara mea natală. Am trăit acolo, fără perspective, anii care ar fi trebuit să fie cei mai frumoşi. Păstrez doar amintirea unui lung şir de greutăţi, privaţiuni, nedreptăţi şi probleme fără soluţie. Păstrez amintirea jertfei zadarnice a tinerilor din generaţia mea la Revoluţia din '89, bâlciul politic post-decembrist centrat exclusive în jurul luptei pentru ciolan; clientela politică şi grupurile de interese care au distrus totul, au vândut totul ş.a.m.d. Nu-mi amintesc cine a spus asta, dar sunt de acord că „fiecare popor îşi merită conducătorii", iar noi „avem o ţară frumoasă şi bogată, păcat că e locuită!".

George ROCA: Interesantă descărcarea ta sufletească referitoare la „România noastră"! M-ai provocat la o conversaţie pe această temă, cu toate că mă feresc să discut acest subiect cu altcineva! De ce? Pentru că se pot ajunge la polemici, la controverse... De multe ori gândim (poate! sic!) cam la fel... chiar dacă  nu în acelaşi timp... ci poate în perioade diferite de viaţă. La o vârstă „x" am gândit şi eu poate (iar zic „poate"!) la fel ca tine. Deci o fi ceva ciclic şi poate chiar specific neamului nostru. Ceva asemănător cu faptul  că tinerii nu se prea se duc la biserică şi deseori se declară chiar atei, iar bătrânii se duc şi mai abitir decât în restul vieţii vroind parcă să demonstreze că Dumnezeul seniorilor e mai puternic decât cel al juniorilor.

Ţi-am scris cele de mai sus referindu-mă la prelegerea ta despre patriotism şi despre „România Mea"! Fără să vrei, vei vedea cu timpul, vei deveni şi mai patrioată... dar nu una de linie dură, ci una gânditoare, analitică! Sau o patrioată-visatoare! Utopică! Şi îţi mai spun ceva! Să fii sigură că pentru tine (mine!) şi majoritatea emigranţilor români patria strămoşilor va rămâne puternic în memorie. Cu timpul se vor dilua „relele" şi motivul pentru care am fost nevoiţi să părăsim România. Vom păstra în gând doar amintirile plăcute... şi vom uita de cele rele! Aşa este făcut omul! Să uite de rele şi să îşi aducă aminte de perioadele frumoase ale vieţii! Poate şi pentru faptul că „trecutul" reprezintă pentru individ „tinereţea"! Tinereţea cu griji mai puţine, tinereţea în care erai „apărat" de părinţii, tinereţea când erai foarte sănătos...

Simona BOTEZAN: Asta înseamnă că mulţi dintre noi ar trebui să facă o cale întoarsă?

George ROCA: Îţi spun... după mai bine de treizeci de ani de „plecare de-acasă", că nu prea există cale de reîntoarcere! Degeaba fac unii eforturi (guvern, opoziţie, societăţi civile, etc) să demonstreze că „va veni soarele şi pe strada noastră" (a se citi „ţara noastră") căci chiar dacă ar fi aşa... de întors ar fi foarte greu... Ştii de ce? Deoarece frigiderul, căţelul şi purcelul pentru care ai transpirat să ţi-l oferi (procuri, obţii...) în străinătate este foarte greu de strămutat spre ţara de baştină! După cum vezi nu am pus niciun „avantaj" spiritual precum ... linişte, democraţie, nebalcanism, străzi curate, relaţia cu autorităţile, moralitatea şi mentalitatea celor care te înconjoară, plata muncii tale, etc...

Când am plecat din ţara am zis în sinea noastră că va veni vremea reîntoarcerii. Sunt convins că toţi s-au gândit să revină şi să moară pe pământul natal! Dar nu se poate! E greu tare la o vârstă „x" să îţi iei hangaralele, boccelele, frigiderul, căţelul şi purcelul şi să te reîntorci la matcă! De ce? Pentru că nu ştii ce te aşteaptă acolo? Poate „acolo" a devenit un loc „mai străin" decât cel de unde pleci. Şi n-am pus în balanţă reîntoarcerii faptul că urmaşii tăi nu vor voi să te însoţească la „repatriere", rămânând în continuare răspândiţi pe mapamond, în ţara lor natală!!! (sic!). Deci nu-i poţi lua cu tine şi astfel rămâi fără „stâlp la bătrâneţe"! Plus că eşti (mai) bătrân, prietenii ţi-au murit, oamenii s-au schimbat, mentalităţile aşijderea, locurile s-au transformat şi astfel tu „sentimentalule" vei avea o senzaţie de înstrăinare!

Vor avea un aport important şi cei „de-acasă" să te facă să te simţi străin! Deseori vei fi pălmuit cu remarci de alde: „Americanule/australianule... tu n-ai mâncat salam cu soia!" sau „La banii tăi...", „Bă... australianule... shush! Tu nu ştii prin ce am trecut noi acilea! Tu stăteai la căldurică şi te bucurai de dolari!". Spun toate astea tot din experienţă! Mulţi de aici, din îndepărtata Ţară a Cangurului, au dorit să se reîntoarcă la matcă. Unii au făcut eforturi enorme să se poată repatria! Totul, pentru a-şi îndeplini dorinţa (de reîntoarcere!) pe care au plănuit-o încă din momentul dezrădăcinării. Şi... s-au reîntors la matca, la străbuni! Ajunşi acolo, şi-au dat seama că „nu merge", că nu se pot reacomoda! Nu aş vrea să fiu critic şi să enumăr  neajunsurile... dar ţi-o spun că, din zece repatriaţi, şapte ar dori să se reîntoarcă din nou în străinătate... în ţara exilului lor. De fapt chestia asta este o boală pe care eu am numit-o „emigritis"!

Cât despre ipocriţii neamului nostru stabiliţi în străinătate... ce să zic? Nimic! Mă feresc de comentarii... Îi vor judeca semenii lor păcăliţi... şi viaţa! Aşa că eu m-am consolat... Iubesc România aceea pe care mi-am construit-o în sufletul meu, îi ajut cum pot pe cei de-acasă, promovez pe cât pot limba, literatura şi cultura română... dar sunt un ambiguu notoriu româno-australian! Omul cu două patrii! Punct!

Simona BOTEZAN: Interesantă prelegere, interesant punct de vedere! Hai să mai pun puţin gaz pe foc, să te mai provoc! Consider că cel mai mare handicap din viaţa mea este faptul că m-am născut în România şi cel mai mare coşmar ar fi să trebuiască să mă întorc definitiv acolo. Sunt convinsă că aş fi avut alte şanse, alte oportunităţi şi un alt viitor dacă mă năşteam într-o ţară civilizată. Nu ştiu cum simţi tu, dar pentru mine este dureros să mă simt respectată şi apreciată printre străini mai mult decât am fost vreodată în ţara mea. Vreau să-i ofer copilului meu o şansă reală de a scăpa de „handicapul românesc". Am plecat din România pentru că mă săturasem de balcanisme şi de atâta „bine"!

Niciodată n-am fost „pro" emigrare şi nici atunci când am plecat nu eram convinsă că va fi definitiv. Am plecat după zece ani de gândire şi analiză; am plecat după ce am încercat de toate şi m-am convins că „acolo" nu există soluţii pentru oamenii obişnuiţi, fără pile, cunoştinţe şi relaţii. Abia după ce am făcut pasul acesta am înţeles de ce insistă unii că „Viaţa e frumoasă!". Pentru prima generaţie de emigranţi este foarte greu, dar pentru copiii noştri, merită sacrificiul! Abia după ce am plecat din România am realizat cât de „strâmt" este cercul în care am trăit (şi în care continua să trăiască românii) şi cât de penibili sunt când încearcă să-şi demonstreze unii altora (şi mai ales străinilor) că România este buricul pământului... iar apoi cerşesc dolari, cadouri şi favoruri occidentului şi încep să se plângă cât de rău le este. Cei din România îşi imaginează că dacă locuieşti în SUA „te-ai scos", automat eşti miliardar, o ţii tot într-o vacanţă şi încep să-ţi ceară o mulţime de favoruri, de te şi miri ce ar tot vrea din America! Probabil că aşa e şi la voi în Australia! Am scris un articol odată pe această temă: http://www.mondonews.ro/Fite-si-snobisme-romanesti-in-comunitatile-virtuale+id-12734.html

George ROCA: Şi ai noştri românaşi din Aussieland sunt la fel! Au culoare... Se pupă, se invidiază, se bârfesc, se ceartă... apoi reiau legăturile de prietenie... Cât despre trimişii MAE ca să zic? Ei ar trebui să fie fie un catalizator între cei de acasă şi cei din emigraţie. Acolo la MAE, de fapt, lipseşte sectorul IMAGINE! Acesta ar trebui să fie unul dintre cele mai importante departamente! Departamentul de imagine din MAE! Acolo să studieze tehnica comunicării, a bunelor maniere, a înţelegerii... Să fie atenţi cum se îmbracă, cum vorbesc, cum merg, cum se prezintă... cum promovează şi cum luptă pentru IMAGINEA ROMÂNIEI! Mai avem de învăţat de la străini! Bată-ne norocul... să ne bată! Pe vremea lui Ceauşescu era şi mai rău...

Cel mai mult mă deranjează că nu se ia atitudine atunci când ni se denigrează poporul şi ţara! Parcă n-ar vrea domniile lor să îi supere pe denigratori! Îţi spun că au existat, şi mai exista încă, mulţi răuvoitori din străinătate ne-au făcut reclamă proastă prin propaganda lor tendenţioasă... Mă refer aici la anumite grupuri de interese, la mass-media aservită şi chiar doritori de a reîntoarce istoria aşa cum a fost acum o sută de ani... Poate şi asta te face să stai de-o parte... acolo unde te-a aruncat soarta!

Simona BOTEZAN: Posibil! Deşi m-am enervat cumplit când am văzut emisiunea aceea de la francezi, a cărei temă centrală era că românii sunt nişte cerşetori. Paradoxal, dar într-un fel le dau dreptate - prima impresie pe care ţi-o lasă românii este exact asta – chiar şi în calitate de român care trăieşte altundeva... Îmi imaginez ce impact are asupra străinilor când încep şi se plâng întruna, cerşesc atenţii, favoruri, bani, bunuri materiale şi considera că simplul fapt că locuieşti în altă ţară înseamnă că eşti miliardar. „România mea" este o ţară în care clasa politică e o adunătură de troglodiţi, iar inepţiile politice se ţin lanţ. „Vin ai noştri/ Pleacă ai noştri/ Noi rămânem tot ca proştii!" În ce ţară civilizată ai mai văzut o conducere de stânga-centru-dreapta? În România nu există doctrine politice clare, nici politicieni adevăraţi, ci o adunătură de parveniţi de mâna a patra, de cameleoni care se schimbă de la un partid la altul, bişniţari care s-au apucat de politică... şi se pricep la această precum vacă la balet! Se fac nişte alianţe politice de-ţi stă mintea în loc! Ungurii ni s-au urcat în cap. Avem partide politice pe criterii etnice, care fac alianţe cu oricine e la putere, numai ca să nu intre în opoziţie. Cameleoni! Minorităţile cer nişte drepturi pentru care, în SUA ar lua cel mult un şut în dos şi o palmă peste cap. Cel mai mult mi-a plăcut eseul fetei de 17 ani care a scris că în România votul echivalează cu un litru de ulei. Nici nu ştii dacă să râzi sau să plângi...

George ROCA: Văd că eşti supărată foc şi pe guvernanţii „de-acasă"...

Simona BOTEZAN: Stai aşa... că mai am ceva de spus! Mai ţii minte sloganul: „Mândră corabia, meşter cârmaciul!"? Preşedintele ICR (H.R. Patapievici, pe care personal nu-l agreez) într-un material intitulat „România Medievală"  (un material pregătitor adresat ambasadelor, în perspectiva unei viitoare cărţi despre istoria românilor), susţine elucubraţiile lui Laurent Chrzanovski: „Aceasta pentru că România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii care au învăţat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerţ, şi, mai presus de toate, să îşi construiască o limbă şi o conştiinţă comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanţei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine" !?

Liga Studenţilor Români din Străinătate, cu sprijinul ambasadei României la Washington, susţine sus şi tare (în rândul studenţilor români din SUA)  că e mai bine pentru ei să se întoarcă în ţară la finalizarea studiilor. Practica arată că nici cei care au fost sponsorizaţi de statul român (şi aveau contract cu statul) n-au fost angajaţi când s-au întors în România. Ce şanse au ei acolo? Niciuna! Statul român îi încurajează să-şi rateze viitorul, să se întoarcă în ţară, unde vor îngroşa rândurile şomerilor de lux (sau vor lucra munci prost plătite şi sub pregătirea lor). Vor face parte cu succes  din rândurile muritorilor de foame cu diplome universitare etc. etc.

George ROCA: Dar conaţionalii tăi români stabiliţi în SUA cum sunt? Câteva exemple te rog!

Simona BOTEZAN: Subiectul e vast! Greu de descris... Românii mei din America sunt coloraţi, la fel ca cei de-acasă! Multă vreme am avut impresia că în occident (în speţă în SUA, căci pe aceştia-i cunosc mai bine) n-a ajuns oricine. Cu timpul, am constatat că sunt aceiaşi oameni ca şi acasă... animaţi de invidie, de ambiţii şi vanităţi, de egoism şi mândrie prostească. Cei care au fost OAMENI (cu majuscule!) în ţară, sunt şi printre străini la fel, ceilalţi... balast...  nu te ajută niciunul... numai dacă au vreun interes... sau dacă te pot îngenunchia, pentru a părea ei înalţi şi măreţi!

Chiar m-am gândit serios ce s-ar întâmpla dacă eu aş avea nevoie şi aş apela la ajutorul românilor. Nu s-ar opri niciunul din drumul lui; nu şi-ar lua liber de la job ca să mă rezolve pe mine; nu mi-ar oferi din timpul şi cunoştinţele lor ca să mă ajute. Sincer, am început să-i înţeleg pe românii din diaspora care preferă să stea departe de comunitatea românească şi prefera să-şi vadă strict de viaţa lor.

Ca urmare, eu încerc să păstrez distanţa faţă de majoritatea românilor, să nu mai iniţiez contacte noi, iar dintre cele vechi să fiu cât se poate de selectivă, pentru că această „iubire" profundă faţă de conaţionali nu mi-a adus prea multe lucruri bune, ci doar probleme în plus, voluntariat, stres şi bătăi de cap. Desigur că aş dori să îmi fac prieteni de nădejde, dar sinceră să fiu... e foarte greu!

George ROCA: Observ că ţi-e sufletul tare necăjit. Tu care eşti o jurnalistă excelentă... poate ar trebui să fii un pic mai insensibilă la necazuri. Cum e presa românească din America?

Simona BOTEZAN: Vorbind de presă românească de aici, hai să îţi dau un exemplu! A organizat şi Marian Petruţa, preşedintele NARPA (North American Romanian Press Association) un concurs pentru jurnaliştii români din SUA... Probabil că ai auzit despre el. Premiile au fost nişte statuete şi diplome oferite de DRP (Direcţia Românilor de Pretutindeni) - sponsor oficial al festivalului de la Chicago. Am avut aşa... un sentiment de neplăcere când am văzut că juriul va fi format din jurnalişti din România... Până la urmă m-am mai liniştit că n-au fost de la ziarele de scandal, ceea ce m-a determinat să selectez nişte articole pentru concurs. Ulterior am avut a doua surpriză neplăcută - directorii ziarelor româneşti din SUA (care trebuiau să facă nominalizări de articole pentru concurs), s-au propus pe ei înşişi, nu pe colaboratorii lor. Tipic românesc! Mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut să mă propun... eu pe mine. Mi se pare de un prost gust ieşit din comun. Consider că asta spune multe despre calitatea presei româneşti din diaspora... Am rămas cu impresia că şi premiile s-au dat tot aşa - după prietenii, după criteriul cine face un efort şi vine până aici să-şi ridice premiul?

Şi cu colaboratorii din presă este la fel. Unii încearcă să se apropie de anumiţi publisheri ca să fie siguri că vor fi publicaţi şi băgaţi în seamă de fiecare dată când scriu ceva, indiferent de subiect, indiferent dacă se potriveşte sau nu cu politica editorială a publicaţiei respective, ş.a.m.d.

George ROCA: În încheiere să revenim la concursul de eseuri... organizat de PNL la Vaslui. Specific că nu sunt şi nu am fost membru al niciunui partid politic, atât din ţara cât şi din străinătate. Consider totuşi, că acţiunea a fost de bună credinţă! Eseiştii şi-au spus cuvântul! Tinerii, noua generaţie... Copii sinceri! Mi-au plăcut mult! De aceea le-am editat materialele pentru a apărea într-o carte. Lansarea o vom face la Vaslui în luna octombrie a acestui an! Sper să ajung acolo... taman de la Sydney... „pe drumul de costişă ce duce la Vaslui"! O să depun tot efortul... „Promise is promise mate!", după cum zice englezul.

Câştigătoarea concursului a fost o tânără din clasa a zecea, Gina Camelia Roman, de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţa" din Vaslui! „Roman", nume parcă predestinat! Locul întâi din cei 52 de participanţi! Titlul eseului: „România mea – Ţara controverselor". Eseu câştigător al premiului cel mare - o excursie de două săptămâni în Statele Unite ale Americii!

Dar stai aşa, ţine-te bine... abia acum începe dandanaua, adică partea urâtă a poveştii! Pentru a putea ajunge „la voi"  tânăra elevă de 16 avea nevoie de viză de intrare în Statele Unite ale Americii! Aşa că... s-a urcat fata pe tren, împreună cu mămica ei... (alţi bani, altă distracţie şi desigur o grămadă de oboseală, de aşteptat la rând... la porţile „raiului"). Când a ajuns în faţa funcţionarului consular... bingo! Refuz total de viză! Fără explicaţii... O fi prea tânără, sau că... ar putea să rămână!

Măi, bată-ne noroku' (scriu cu cu kapa... de supărare!). Păi Gina Camelia Roman a câştigat un concurs!!! Fapt demonstrabil! Ce o să zică ceilalţi copii-eseişti? Cum o să privească „imaginea României" în impotenţa guvernului de a face ceva pentru a deveni şi noi egali cu alte popoare „alese"!? Ce speranţe de viitor pot avea tinerii români!   Cum se vor simţi când vor vedea că sunt consideraţi „cetăţeni ai lumii... de mâna a doua". Cetăţeni ai Uniunii Europene... în care romanii nu sunt egali cu celelalte popoare!

Pun o întrebare! Oare şi copiii americani păţesc la fel când câştiga un concurs de eseuri unde premiul cel mare este o excursie în România? Ambasada Romană de la tine din Washigton le refuza „micilor elevi americani" viza? Îţi dai seama în ce situaţie sunt organizatorii! Disperaţi! Le afectează imaginea! Au vrut să facă o faptă bună... dar a ieşit prost... Îşi pot pierde credibilitatea! Sau o fi oare vreo lucrătură... a concurenţei politice? Cine ştie? Poţi tu să dezlegi misterul, căci pe mine mă intrigă şi depăşeşte!

Ce-o fi în sufletul acele fetiţe... Pentru ce să mai lupte, pentru ce să mai scrie eseuri câştigătoare...? Poate consideră că locul ei este la gaşca căpşunarilor! Acolo nu are nevoie nici de viză, nici de şcoală şi nici de eseuri... Mâhnit! Asta sunt! Mâhnit tare!

Simona BOTEZAN: De data asta m-ai lăsat fără replică... Recit în gând... un vers de Eminescu: „Ce-ţi doresc eu ţie... dulce Românie...!?". Consider că subiectul pe care l-am disecat este mult mai vast... Vom continua în altă rundă dacă vom avea forţe...

Adaugă comentariu

Nume:
Email:
Comentariu:
  Cod de verificare, litere mari fără spaţii.
Cod de verificate:
  Interviu

Youtube şi Gândacul

Gandacul de Colorado

Gandacul de Colorado

Premiera muzicala in Colorado
Gandacul de Colorado

Ne gasesti si pe:

facebooktwitter

Comentarii site

Toate comentariile

banner_60_160

Arhiva Gândacului

E-Connect Cadouri

econnect

Ce părere aveţi despre noul site Gandacul de Colorado?

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600
  • Banner

Rubrici ziar

Ce rubrici noi aţi dori să conţină ziarul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


  Rezultate

banner_160_600