-
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a susţinut astăzi 28 decembrie, o conferinţă de presă pentru lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii româ...
-
În aceste zile mass media şi o parte a cercurilor politice sunt excesiv de inflamate şi agitate ca urmare a deciziei unor oficiali occidentali de a mai ţine România pe tuşă, o mână, şi de a nu fi primită în spaţiul Schengen la data stabilită...
-
Mă întorc din nou la locul faptei, adică la măceluitul... porcului. Între timp măruntaiele au fost puse pe foc, iar eu am primit codiţă, ureche şi... şoric, dar pe ascuns le-am dat... mâţelor, fiinţe mult mai prozaice şi mai pământene.
...
-
In fiecare an, sarbatorim nasterea lui Iisus Hristos in data de 25 decembrie. Exista insa nenumarate traditii legate de aceasta sarbatoare despre ale caror origini nu cunoastem foarte multe lucruri si despre care, cu siguranta, ai vrea sa afli mai multe d...
-
Donald J. Trump, NBC Universal şi Paula M. Shugart, Preşedinte al Organizaţiei Miss Universe®, au anunţat că ediţia cu numărul 60 a competiţiei Miss Universe® se va desfăşura în Sao Paulo, Brazilia.
Spectacolul final, în cadrul ...
-
"Mi-am început viaţa/ Exact aşa cum o voi sfârşi: printre cărţi" sună versurile lui Gabriel Stănescu din poemul Curriculum vitae (placheta Păcatele tinereţii, Ed. Muzeul literaturii române, 2005).
...
-
Am participat ca spectator şi în calitate de cititor de poeme la acţiunea orchestrată de către conducerea Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, conducere formată din neobosiţii scriitori Horia Gârbea şi Lucia Verona. Activitatea a avut loc în...
-
Sub acest titlu, a apărut, de curând, la Editura SEMNE din Bucureşti un interesant volum, bilingv, semnat de binecunoscuta interpretă de muzică populară românească Floarea CALOTĂ. Versiunea engleză a lucrării este semnată de Liliana URSU. Cart...
-
Cu un debut editorial, relativ recent, scriitorul Vasile Buruiană din Focşani, se dovedeşte a fi prolific, având 8 titluri de carte, în mai puţin de trei ani, cu o frecvenţă de două, chiar trei volume pe an.
...
-
The runaway success of Stieg Larsson's "Millennium" trilogy suggests that when it comes to contemporary literature in translation, Americans are at least willing to read Scandinavian detective fiction. But for work from other regions, in other genres, win...
-
Aveam o treabă importantă de rezolvat în Bucureşti. De fiecare dată când trebuie să mă duc la Bucureşti simt o mare bucurie. Mă leagă amintiri de capitală, strânse cu grijă în anii studenţiei şi ori de câte ori ajung acolo retrăie...
-
„Mizilul!... Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte...
-
Dacǎ ai avut cumva ghinionul sǎ te-mbolnǎveşti n-ai o problemǎ nici prea simplǎ dar nici prea complicatǎ. Primul lucru pe care trebuie sǎ-l faci e sǎ te uiţi prin buzunare. Dacǎ sunt destul de pline, nu e cazul sǎ intri în panicǎ. Cineva din...
-
...
-
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi inceperi unui nou an, deputatul in parlamentul Romaniei, domnul Mircea Lubanovici a transmis un mesaj de felicitare românilor din colegiul 3 Diaspora....
-
Este nu doar frumoasă, şi foarte talentată ca sportivă, ci şi foarte inteligentă, iar asta o confirmă notele şi cartea de onoare a Universităţii din Michigan. Dacă acum câţiva ani Denise Christine Muresan era elogiată în paginile ziarului n...
-
Crăciunul este marea sărbătoare a creștinătății. Este sărbătoarea Naşterii Domnului, un timp al bucuriei, al păcii şi al liniştii sufleteşti; o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se re...
-
Da, da! Și pruncii îi fac daruri lui Moș Nicolae și Moș Crăciun! "Căci de nu veți fi ca pruncii – a zis Christos Domnul – nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu!"- iar oamenii, peste tot în lume, spun, că bețivii,nebunii și co...
-
Corneliu Leu a lansat, în premieră pe www.corectbooks.com, al treilea volum al seriei "În gura leului", o culegere de publicistică, pamflet politic şi umor. Totodată, fragmente din prima parte a trilogiei sunt disponibile şi în format audio,...
-
Eroii Rock-ului
Câteva zeci de oameni mai participă în marile oraşe la comemorarea eroilor Revoluţiei din 1989. Din ce în ce mai puţini sunt cei ce-şi mai amintesc... Mişcarea rock hard şi heavy metal a avut un rol semnificativ în revoluţie.&...