Cum a sărbătorit poporul intrarea în NATO

Cluj: 21 noiembrie 2002 În faţa Casei de Cultură a Studenţilor, circ mare - prefect, subprefect, cetăţeni, alegători, mulţime, ecran mare şi lat pe care nu se vedea nimic că bătea soarele. Aşa că s-a instalat alt ecran, modest, dar tot prost că era fosforescent. Se spărgeau seminţe, se dădea o şeptică, se glumea. Zice alde Robertson că suntem invitaţi la aderare. Nimeni nu se prinde, vreo două dudui aplaudă, să fie. Apar oamenii care s-au uitat la TV în alte părţi şi mărturisesc celor din piaţă că ne-am integrat. Bucurie şi oarecum buimaceală: cum ne-am integrat că io nu am auzit nimic in difuzoare. Deh, transimisiunea în direct a fost de cacao. În sfârşit, apar elevii, aduşi cu clasa „la aderare". Au învăţat lecţia: Nu ne-a obligat nimeni să venim, noi am vrut. Să nu mai fie ca la vizita lui Iliescu când au spus pe şleau că i-a adus de la ore să aplaude. Se strâng elevii. Nu fumează că îs cu profesorii. Se hlizesc la camerele de luat vederi, şi pe ici-colo agită un steag, ba românesc ba american. Apare fanfara. Militară, daca tot am intrat în NATO. Cântă diverse chestii patriotice. Oamenii de rând pleacă, rămân elevii. Apare Dumitru Fărcaş cu taragotul să doineasca a integrare. Pleacă Fărcaş, vin felurite formaţii şi ansambluri de dansuri populare, moderne etc. Într-un moment incert se incinge o horă. Joacă inclusiv oficilităţile, indiferent de culoare politică că e doar PSD-ul şi niscaiva UDMR. Vine ora şase, e discoteca NATO cu intrare gratuită. Sărbătoarea continuă, discontinuu, la fiecare acasă, în faţa Tv-ul, la un pahar de vişinată, afinată sau ce o fi, cu vecinii negri de vizavi, care se bucură şi ei de integrare, ca mai au numai un an şi termină medicina. (B.STANCIU)