Semnul victoriei

În sfirşit, evenimentul mult aşteptat s-a produs: România a primit invitaţia de aderare la NATO - semnul cel mai clar al integrării sale occidentale. Iliescu şi Năstase îşi stăpâneau cu greu emoţia şi e de înţeles: nu te întâlneşti prea des în viaţă cu un asemenea moment istoric. Acum, cei doi li­­deri păreau conştienţi de faptul că nu ajunge să ai o şansă dacă nu ştii ce să faci cu ea. Ideea că de-acum, cu umbrela NATO deasupra noastră, România se va schimba automat sau că liderii României pot face ce vor, pare să fie principala iluzie legată de victoria de la Praga - aşa cum şi în decembrie ‘89 revoluţia părea să promită de toate, tutu­ror. La Praga, Havel, singurul preşedinte din Est care provine din mişcarea anticomunistă a ţinut în acele zile un discurs memorabil, în care a analizat cu luciditate şi sinceritate perspectivele NATO dupa extindere, su­bliniind "natura responsabilităţii americane" în faţa unui "rău extrem de difuz şi periculos" precum terorismul - şi dezavuind eventuala "pică" europeană pe "dominaţia SUA". Havel a arătat că există şi riscul că "sprijinul fratesc" invocat de Rusia când a invadat Praga în ‘68 să nu fi dispărut cu totul: "trebuie să judecăm cu balanţa fină a unui farmacist dacă e într-adevăr vorba de un ajutor împotriva unui regim criminal şi de protejarea umanităţii împotriva pericolelor armelor sau dacă nu este vorba totuşi de o formă a acestui ajutor frăţesc". De altfel, în cinstea NATO, şi Iliescu a decorat în secret foşti lucrători din SIE şi STS cu o vechime suficient de mare ca să fi intrat în "mitologia" serviciilor secrete anti NATO, apoi ante NATO şi respectiv pro NATO. În fine, să ne bucuram de aderare şi să-i mulţumim preşedintelui Bush: graţie lui am intrat în NATO - motiv pentru care, încă de la Otopeni, o lozincă uriaşă l-a asigurat: "mergem cu tine până la capătul lumii". Numai să scăpam de-aici. Străzile din zona vizitei au suportat mai multe operaţii estetice chiar decât Michael Jackson - iar fiscalitatea a păţit la fel: guvernul a anunţat reducerea impozitelor la salariile mici - un pas înainte - dar le-a mărit - doi paşi înapoi - la salariile mari şi la angajatori. Adică a luat de la presupusa clasă de mijloc, silind-o să facă un pas istoric spre clasa săracă - şi aşa supra­aglomerată. Am intrat în NATO ca să dăm cu umbrela în cap ("un sprijin frăţesc"!) celor care creează locuri de muncă?

Tia ŞERBĂNESCU