“Am atata energie si dorinta sa construiesc si sa las ceva in urma”, ne transmite din Macedonia Anca Sigartau
    Recent am ascultat o emisiune de radio deosebita,  care reuseste sa ne produca intotdeauna surprize placute (“Psihologul muzical”, realizata la Radio Romania Actualitati de Andrei Partos). Datorita invitatei (venita in studio la primele ore ale zilei ei de nastere) si datorita, evident, realizatorului, am adormit in noaptea respectiva la ora 4 a.m. Facusem, in urma cu zeci de ani, un interviu cu actrita Anca Sigartau, insa datorita acestei emisiuni am simtit nevoia sa “recidivez”. Si    i-am trimis intrebarile pe e mail (la ora cand le primea se afla deja in turneu in Macedonia). 
    ( “Multumesc pentru urari si pentru gandurile bune…acum sunt in turneu la Festivalul de teatru de la Ohrid, din Macedonia, cu un spectacol al Teatrului National..revenim dupa 15 aug, dar voi trimite raspunsurile la intrebari”, preciza cunoscuta actrita pe e mail.)  

– Anca Sigartau, as incepe prin a va reaminti ca, la inceputul anilor ’90, urma sa fac un interviu la finalul unei premiere de la BULANDRA (pentru emisiunea „Agenda teatrala si cinematografica” de la RTV). Ati fost atunci singura care ati avut curajul sa raspundeti intrebarilor. V-as ruga sa imi spuneti acum, dupa ani, cum de ati fost singura care ati vorbit despre acea premiera?                                                   
A.S. : – Nu m-am raportat niciodata la turma. Am fost si sunt un om nonconformist. Nu cred ca un lucru  girat de majoritate este incarcat automat si cu adevar. Exista o  tendinta in randul actorilor de a se feri de interviuri,    justificandu-se astfel: ” eu am spus tot pe scena, acolo este totul.”. Cand am jucat la Shauspielhaus Koln, inainte de premiera a fost organizata o conferinta de presa. Eram extrem de obosita , astfel incat am declinat invitatia de a participa la intalnirea cu presa. Producatorul spectacolului m-a luat deoparte si cu eleganta   mi-a explicat ca interviurile fac parte din profesia mea. Cred si am crezut intotdeauna in intalnirea cu publicul si pe acesta cale. Este adevarat ca, de-a lungul timpului, am intalnit putini jurnalisti educati, cu o cultura, o preocupare profunda si o aplecare reala asupra fenomenului teatral, dar ma bucura interviurile din zona  spectaculara, fiind o forma de promovare a productilor teatrale . Din pacate, zona facila, de suprafata, de tabloid este cea care este promovata, interesul migrand spre castigul financiar de scurta durata al marilor concerne de presa si nu spre o educatie atat de necesara a publicului.

–  Mi-a placut extraordinar de mult cand ati marturisit ca mama dumneavoastra este moldoveanca si am apreciat faptul ca ati venit la „Psihologul muzical” imbracata 
2
cu catrinta. Din ce zona a Moldovei este? 
A.S. : – Mama s-a nascut in satul Podu Hagiului, comuna Gorban…pe malul Prutului, la aproximativ 10 minute de Albita, granita cu Moldova.
– Ce rol a avut ea in optiunea dumneavoastra pentru a deveni o actrita cunoscuta si indragita (din Romania pana in …Japonia, unde ati afirmat ca spectacolul actorilor romani a fost aplaudat douazeci de minute la final). 
A.S. : – Parintii mei sunt profesori. Profesori cu har. Un talent pedagogic aparte. Au recunoscut un talent artistic in fetita lor si l-au cultivat. Asa cum faci cu o floare. Ai grija sa aiba lumina, o uzi, ii pui ingrasamant, ai grija sa nu o atace daunatorii, smulgi buruienile si foarte important, nu o lasi sa creasca in toate partile, precum o buruiana. Asta au facut clipa de clipa. Am avut o atmosfera echilibrata , lipsita de scandaluri, aceasta a fost „lumina”copilariei mele. Nu a existat zi in care sa nu se asigure ca am mai invatat ceva, ca am mai citit ceva, urmarind in permanenta evolutia copilului lor. Acesta a fost „ingrasamantul” . Programul a fost ordonat, cu preocupari care construiau baza viitorului om mare. Dincolo de preocuparea pentru educatie, exemplul personal a fost esential. Am crescut alaturi de doi oameni integri, pentru care onoarea, mila, dreptatea, omenia, recunostinta sunt  valori indispensabile, fara de care nu te poti numi om. Esential sa poti face diferenta, prin actiunile tale, intre om si dobitoc. Dar, cred ca cel mai important lucru pe care l-au facut a fost sa ma incurajeze in permanenta, chiar daca pentru altii planurile erau nebunesti, mi-au insuflat convingerea ca totul este posibil. Nici un vis nu e prea mic… astfel incat, desi era aproape imposibil pentru un copil ca mine, dintr-o familie atat de modesta, sa intre la teatru, sa ajunga pe scena Teatrului Bulandra, momentele in care am ajuns sa joc in Japonia, la Globe in Tokio, la Piccolo Teatro in Milano, la Dusseldorf, in Columbia, etc. au fost doar trepte ale unei evolutii artistice, si dovada ca Dumnezeu ma iubeste.

– Cum mi-am petrecut copilaria la Slanic Moldova, in judetul Bacau, am fost incantat cand am aflat ca ati preluat conducerea Teatrului din Bacau.
    Ce a insemnat aceasta etapa in evolutia dumneavoastra profesionala?
A.S. : – A fost o perioada de un an in care am dorit sa fac un pas spre o zona noua , aceea a managemantului unei institutii de teatru. La inceputul secolului XX un mare om de teatru spunea ca un actor trebuie sa fie interesat la inceput sa construiasca un rol, apoi la maturitate sa construiasca un spectacol, iar spre final sa gestioneze un teatru. Pentru a raspunde cat mai concret, a reprezentat o etapa.

–  Aveti o voce extraordinara; de fapt, aveti o traire extraordinara si am fost 
3
fascinat sa aud, la ceas de noapte, la „Psihologul muzical”, un cantec celebru, in franceza, in interpretarea dumneavoastra. De cand pasiunea pentru muzica? Sa nu 
imi spuneti ca este doar „o completare” a „paletei de disponibiltati interpretative” a unui actor !
A.S. : – Am studiat pianul de la 6 ani, la clasa profesoarei de pian Gabriela Enasescu, fiind eleva a Liceului de arta ” George Enescu” din Bucuresti. Am invatat ca muzica este un limbaj, este un cod, dincolo de note importante sunt nuantele. Expresia. Energia. Inteligenta. Gandul si traseul…Dumnezeu iti da sunetul…ce faci cu el?

– Ce ne puteti spune despre Anca Sigartau, ceva care sa nu fi spus niciodata presei pana acum?  ( Nu ma refer la zona „tabloidelor” !)
A.S.: – Exista zone care tin de intimitate. Eu sunt un om ca toti ceilalti pe un drum. Drumul mantuirii. Drumul meu are urcusuri si coborasuri. Zone intunecate si zone luminoase. Lucruri de care ma rusinez si lucruri care imi dau speranta. 
     Ce nu am spus? Faptul ca am atata energie si dorinta sa construiesc si sa las ceva in urma, si ca ma incurca teribil prostii si mediocrii.

– Care sunt proiectele pentru toamna aceasta, pentru anul viitor si pentru ceilalti ani ai vietii dumneavoastra artistice?  
A.S.: – Voi avea ca de obicei proiecte noi , spectacole noi, turnee, filme de dublaj la Disney, un proiect important alaturi de Manuela Cara, pe care dorim sa il promovam in Canada, acolo unde este stabilita ea, si pe termen lung imi doresc un teatru si o scoala.

–  Daca ar fi sa adresati un gand celor ce vor citi acest interviu, ce ati dori sa le spuneti / comunicati / urati ? 
A.S. : – Sa nu piarda vremea, sa nu se piarda in lucruri marunte. Sa incerce sa lase ceva in urma, ceva care sa valoreze ceva…si sa fie copii cuminti, sa nu Il supere pe Tatal nostru.
    Cam asta a fost.
    Va multumesc si va doresc numai bine
                                                        Anca Sigartau