Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, efectuează în perioada 7-10 noiembrie 2017, o vizită în statele Oregon și Washington, cuprinzând  întâlniri la nivel economic dedicate atragerii de investiţii americane în România, la nivelul administrației locale, a mediului academic și universitar, dar și cu reprezentanți ai comunității româno-americane.

În contextul vizitei, ambasadorul George Cristian Maior a avut o întrevedere cu specialiști în domeniul IT de origine română din cadrul companiei Intel, la unul dintre sediile producătorului american de componente IT din Portland, Oregon. Ambasadorul român a apreciat prezența Intel în România, la Galați și Timișoara, ca fiind importantă din punct de vedere al volumului activității desfășurate, menționând totodată oportunitățile de investiții în domeniul IT care există în țara noastră.

Ambasadorul George Cristian Maior i-a încurajat pe specialiştii români să mențină o strânsă legătură cu țara și să sprijine parteneriatul României cu SUA prin implicarea activă în viața comunităților din care fac parte, putând astfel contribui la îndeplinirea unor obiective comune importante, inclusiv accederea în programul Visa Waiver. Specialiștii IT ai companiei Intel, în calitate de membri ai comunității românești din SUA, au fost asigurați la rândul lor de sprijinul autorităților române pentru rezolvarea problemelor curente cu care se confruntă românii din străinătate.

De asemenea, șeful misiunii diplomatice a României la Washington DC s-a întâlnit cu reprezentanții comunității româno-americane din Portland și împrejurimi și conducerea asociației Romanian – American Society, organizatorul reuniunii.

În cadrul vizitei, ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut o întrevedere cu primarul orașului Portland, Ted Wheeler. Pe parcursul discuției, ambasadorul român a accentuat faptul că în zona metropolitană Portland există o comunitate româno-americană activă, care include mulți specialiști IT, antreprenori și cercetători, arătând  că această comunitate, care menține legături puternice cu România, constituie o bază solidă pentru dezvoltarea de proiecte bilaterale în beneficiul ambelor țări. A încurajat participarea companiilor din zona Portland în proiecte comerciale și de investiții în România, precum și lansarea unor misiuni economice la nivelul statului american. O inițiativă de interes comun o reprezintă demersul de înfrățire a orașelor Portland și Iași, în cadrul programului Sister Cities, acțiunea fiind puternic susținută de comunitatea românească din zona Portland.

La rândul său, primarul Ted Wheeler și-a exprimat aprecierea deosebită pentru contribuția comunității româno-americane la viața economică și socială a regiunii, precum și deschiderea totală către proiecte comune de cooperare.

De asemenea, ambasadorul George Cristian Maior a susținut o prelegere la Portland State University pe tema cooperării strategice între România și SUA pe flancul estic al NATO, reliefând faptul că România poate fi considerată, în mod obiectiv, cel mai solid aliat al SUA din regiune, atât din punct de vedere al excelentei relații bilaterale, cât și în ceea ce privește capabilitățile proprii, stabilitatea politică internă și anvergura economică.

Ambasadorul României a subliniat că, în contextul actualelor provocări de securitate din zona extinsă a Mării Negre, întărirea capacității de apărare și descurajare a Alianței Nord-Atlantice este o necesitate vitală, iar elementul central al acestui efort îl reprezintă intensificarea prezenței americane în regiune. La rândul său, România își asumă în mod concret responsabilitățile unui aliat de încredere, prin dezvoltarea și extinderea propriilor capabilități naționale. În același timp, țara noastră continuă să promoveze, în cadrul UE, consolidarea relației transatlantice și asigurarea deplinei compatibilități cu NATO în domeniul securității și apărării. Ambasadorul român a arătat că, deși un dialog constructiv și pragmatic cu Rusia este în interesul tuturor părților, acest lucru nu poate fi realizat decât în condiții de reală deschidere, egalitate și deplină respectare al normelor și principiilor dreptului internațional.

Vizita ambasadorului român la Portland a inclus participarea, ca invitat de onoare, la reuniunea periodică a Corpului Consular din Oregon. În acest cadru, ambasadorul Maior a purtat discuții cu reprezentanții celor 27 de țări care dețin consulate onorifice sau de carieră în statul Oregon.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Press and Cultural Affairs Office

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here