George Filip
Toata lumea stie ca poetul Cezar Ivanescu a parasit nu de mult Iasul, Teiul, Bahluiul si a trecut Stixul in barca lui Caron spre eternitate. Ecoul salvelor de tun s-a ridicat peste cele sapte coline, a trecut Carpatii si Marea mea cea Neagra, a traversat oglinda aparent infinita a oceanului si s-a aninat pe turla bisericii Buna Vestire din Montreal. Aici, scriitorii Asociatiei montrealeze, alaturi de Cenaclul Candela, plus un considerabil fragment de romani ratacitori, au organizat, cam la vreo 40 de zile, obicei pur ortodox, o comemorare a celui care a fost marele meu si nostru poetul Cezar Ivanescu. Si chiar asa, intr-o atmosfera indoliata, intalnirea a fost o buna reusita. Pe masa de sfestanie, printre colive si lumanari, alaturi de restransul nostru trib, poetul din portretul poetului ne privea gata a graire. Preotii au binecuvantat si aghezmuit cu dumnezeire pre raposatul, recitatorii, scriitorii si poetii care au glasuit cu zmerenie versuri de-ale poetului si altele, dedicate celui plecat. S-au proiectat fotografii de pe ultimul itinerar Iasi, Bucuresti, Tirana... Surprinzatoare si total inedita a fost auditia vocii lui Cezar Ivanescu izvorata din versurile poetului, spuse pe melodii originale. Poetul de fapt nu canta. El isi facea de fapt public testamentul ca pe un afront la intrigile si uneltirile asasinilor sai. As putea adauga ca atmosfera comemorarii a fost total captivanta. Personal nu evidentiez pe nimeni. Maestrului nu i-au placut niciodata lingaii si lingatoriile. Chiar la ultima intalnire cu publicul din capitala Tirana, poetul i-a ocarat pe niste studenti care au adus in scena cateva nereusite mascari regizorate.
Dar trebuie sa trag cortina.
Astfel umbra lui Cezar Ivanescu a venit si a trecut printre prietenii de breasla din Montreal, vizita pe care ne-o promisese, dar n-a mai apucat s-o onoreze. Am ciocnit cu el, langa preferatele flori galbene, pahare cu bere neagra, vin rosu...apoi l-am petrecut peste fluviul Saint-Laurent. Dincolo il astepta Caron, vaslasul etern, sa il treaca Stixul spre eternitate si neuitare. Eu nu mi-l revendic total pe poetul Cezar Ivanescu, desi ne-au legat necazurile a peste 50 de ani.
Poetul a fost, este si va fi al nostru, al tuturor. Du-te poete, adio prietene. Semnez marturiile mele cu o lacrima indoliata...
|
