 Tudor Petrut
Zilele trecute treceam pe o strada linistita din Beverly Hills, in drum spre o prezentare de film, in fata unei case i-am observat, stand de vorba, pe doi romani, printre putinii care locuiesc si lucreaza in inima metropolei, scenaristul Petru Popescu (foto in dreapta) si regizorul Alex Rotaru. Pentru ca sansele de a intalni, pe strada, doi romani celebri sunt minuscule, a trebuit sa opresc pentru a-i saluta. Amandoi se pregateau pentru vizite de lucru in Romania, ceea ce, trebuie sa recunosc, m-a facut sa-i invidiez un pic.
Pentru noi, putinii romani care graviteaza in jurul cetatii filmului, si mai ales pentru cei din generatia mea, scenaristul si scriitorul Petru Popescu reprezinta, inedit, epicentrul prezentei romanesti in Hollywood. Si romancierul de succes al Romaniei anilor saptezeci, cand a adus, prin romanele sale, un aer benefic de prospetime literara de care ne-am bucurat atunci cu totii, si noi adolescentii, si adultii nostri parinti. Mi-aduc aminte cum matusa mea, Catinca Ralea Petrut, la vremea aceea colaborand si cu editura Cartea Romaneasca, povestea cu efervescenta despre romanele lui Petru, Prins si Dulce ca mierea e glontul patriei. Pentru noi, care am avut acces la ele prin intermediul Catincai pentru ca altfel se vindeau pe sub mana, a fost o placere sa le citim cu sufletul la gura, dar mai ales sa le imprumutam la altii. Romanele lui Petru, la care s-a adaugat si Sfarsitul bahic, erau ale noastre, frumosi nebuni ai marelui oras, si ne regaseam in ele descatusati de normele cenzurii si ale platitudinii propagandistice a vremii. Asa cum scria criticul George Pruteanu: “Petru Popescu e dintre acei prozatori care si-au facut din apartenenta urbana un crez literar. Cum altii satul, Petru Popescu simte orasul ca o matca din care vii, cu “batranii din batrani”, si al careia esti, oriunde te-ai afla. El iubeste, aproape patetic, aproape frenetic, tot ceea ce inseamna decor citadin: labirintele de strazi, cu numele lor mai vechi si mai noi, furnicarul caleidoscopic al centrelor, automobilele cu sugestia lor de bien-être si ritm, de existenta trepidanta si succes, restaurantele si cafenelele, cu conversatiile, miticismul, traditiile lor, caldaramul si zidurile, confortul si freamatul aglomeratiilor, blocurile proaspete, fara trecut, si vilele cu patina si iedera. Bucurestiul e o prezenta continua, presanta, ca un zgomot de fond. Autorul are cultul acestei metropole cu bunele si relele ei si orgoliul de a o cunoaste intim.”
Dupa ce s-a stabilit in Los Angeles, a continuat sa scrie. De la The Last Wave pana la Before and After Edith si In Hot Blood - A Vampire Story, romancierul s-a impus pe scena literara prin prospetime si vitalitate. A urmat aclamata aparitie Amazon Beaming, o cronica a studiilor antropologice a indienilor Mayoruna bazata pe o serie de interviuri cu cercetatorul Loren McIntyre, dublata de o patrunzatoare naratiune a autorului. Succesul absolut a venit odata cu aparitia romanului Almost Adam, in parte speculatie stiintifica, in parte literatura de actiune, care a fost recenzat cu laude pana si de catre American Anthropological Association. Ca orice fire cuprinzatoare, Petru isi gaseste subiectele in puncte nodale ale vietii sau ale istoriei. Astfel a scris The Oasis - A Memoir of Love and Survival in a Concentration Camp, o schimbare de tonalitate fata de alte scrieri, un roman care dezbate sufletul, puterea de supravietuire, sacrificiul din dragoste, si nu in ultimul rand, puterea purificatoare a iubirii adevarate.
Pentru ca locuieste si creeaza in chiar cetatea filmului, Petru Popescu si-a afirmat si dragostea pentru cinema, dupa ce in Romania a semnat scenariul filmului Drum in penumbra al regizorului Lucian Bratu. De altfel, el a fost primul roman care s-a lansat cu succes in noul Hollywood prin scenariul filmului The Last Wave. Filmul i-a adus notorietate regizorului australian Peter Weir, care mai tarziu a devenit unul dintre cei mai importanti si premiati in Hollywood. In 1986, scenaristul a scris si a debutat ca regizor cu Death of an Angel, film care s-a nascut sub auspiciile lui Robert Redford si al sau Sundance Institute. Pelicula este o introspectie mistica si poetica care demontreaza ca Petru stie sa manuiasca camera de filmat cu aceiasi delicatete precum cuvintele, creand o atmosfera densa, dramatica, aproape palpabila.
Pentru noi, ca si pentru cititorii si cinefilii din Romania care il reintalnesc in aceasta primavara, Petru Popescu este o inspiratie. Realizarile sale artistice, lipsite de politizari inutile de creator emigrant, participarea sa activa la manifestarile romanesti din Los Angheles si din alte comunitati din Statele Unite si Canada il recomanda ca un intelectual de valoare incontestabila, printre putinii care ne reprezinta cu tact si decenta in Lumea Noua.
|
