Andrei Badin
America
Cultura
Dosar
Economic
Eveniment
Interviu
Mica Publicitate
Opinii
Politic
Prima pagina
Sport

TOP STIRI
Romanii traficanti de droguri arestati de autoritatile australiene
In Memoriam - Monica Lovinescu
Box: Adrian Diaconu, invingator la puncte in fata lui Chris Henry
Paste fericit pentru CFR
Haute-Couture cu Catalin Botezatu la Chicago
Cu prietenie, de la trupa Compact

Editia tiparita

Mai 2008

NEWSLETTER
Aboneaza-te si primeste ultimele stiri pe email.

Email


SPORT - May 14, 2008 0:16:22

Privind inapoi cu mandrie Si manie - retrospectiva anului fotbalistic 2007

Sport. Jan 16, 2008
Privind inapoi cu mandrie Si manie - retrospectiva anului fotbalistic 2007

Marire si decadere

 
I De la Mutu la Gigi Becali

Atacantul Fiorentinei si al Nationalei si finantatorul Stelei definesc cel mai bine plusurile si minusurile absolute ale unui an fotbalistic in care calificarea Romaniei la Euro 2008 poate scuza multe, dar nu poate scuza totul.

 Anul lui Mutu

Tot raul spre bine: scandalul care l-a indepartat de Chelsea l-a maturizat, iar scandalul in care, ulterior, s-a vazut prins la Juventus - echipa careia i s-a retras titlul de campioana si care a fost retrogradata - i-a dat o noua sansa in cariera. Noul Mutu “viola” confirma la Fiorentina calitatile care l-au facut remarcat la Verona, Parma sau Juventus. Dupa plecarea lui Luca Toni, este vedeta unei echipe care aspira, indreptatit, la Cupa UEFA si la un loc in editia viitoare a Champions League. Multi il vad, insa, pe Mutu, dupa Euro 2008, la o formatie de top a continentului. Faptul ca Piturca insusi insista pe aceasta idee e cea mai buna garantie a faptului ca liderul Nationalei se afla in apogeul carierei, lucru certificat si de anchetele jurnalistice si profesionale ale finalului de an in Romania. Cu 6 goluri, Mutu a fost golgheterul “tricolorilor” in campania de calificare pentru turneul final din Austria si Elvetia. Reusitelor din preliminarii li se adauga cele 9 goluri marcate pana acum in campionat pentru Fiorentina.

Mutu nu e singurul “tricolor” caruia ii merge bine. Capitanul Cristi Chivu a trecut peste vara infernala in care a oscilat intre Roma, Real Madrid, Barcelona si Inter si a reusit sa se acomodeze la Milano, acolo unde s-a dovedit a fi mereu in ultimele etape joker-ul din maneca antrenorului Mancini. Calificat la Euro cu Romania, in primavara Champions League cu Inter si lider in Seria A, Chivu e aproape de un nou pas decisiv in viata: casatoria cu Adelina Elisei, prezentatoarea stirilor sportive de la Antena 3. La randul lor, alti componenti de baza ai Nationalei, precum Goian, Lobont sau Dica, au pe numele lor oferte tentante din partea unor echipe din strainatate.

Anul lui PiturcA

Introvertit si antipatic, adesea neinteles, Victor Piturca n-a cunoscut niciodata ca antrenor aerul tare al primei pozitii in topurile de final de an, desi avea la activ titluri si cupe interne, dar si calificari la turnee finale cu reprezentativele Romaniei. Revenirea dupa 8 ani a “tricolorilor” la o mare competitie internationala i-a adus lui Piti binemeritatul trofeu acordat celui mai bun antrenor roman al anului. Principiile riguroase si metodica impecabila au garantat succesul Romaniei intr-o grupa cu un contracandidat de talia Olandei. Mai mult poate decat rezultatele, Piturca a convins la nivelul relatiilor interumane, marele sau minus in anii debutului de cariera. Selectionerul a dovedit ca poate tine in mana un vestiar greu, cu nume ca Lobont, Mutu, Chivu sau Contra, consacrate deopotriva in fotbalul mondial si, intr-o vreme, in escapade extrasportive. In plus, Piti a dovedit ca poate trece peste conflictele de circumstanta cu unii jucatori, aducand in jurul Nationalei nume precum Radoi, Ogararu sau, mai nou, Sergiu Radu.

Desi are in fata o “grupa a mortii”, cu Olanda, Franta si Italia, Victor Piturca are puterea sa vada mai departe viitorul Nationalei, convins fiind ca experienta din Austria si Elvetia poate fi decisiva pentru marele “boom” al generatiei lui Mutu si Chivu la Mondialul din 2010.

Anul CFR-ului

Pe plan intern, vedeta intrecerii a fost CFR 1907 Cluj. Formatia antrenata de Ioan Andone a condus autoritar clasamentul dupa prima jumatate a unui tur de campionat pe care l-a incheiat fara infrangere, lucru reusit dupa Revolutie doar de Dinamo, o singura data. Transferurile superioare adversarilor au facut din CFR o favorita certa la titlu. Oficialii din Gruia pun insa presiune pe Fabbiani, Culio, Nuno Claro, Tony, Semedo sau Trica si bat record dupa record in materie de sume de transfer si salarii in Liga 1. Suedezul Dorsin, jucator de Champions League la Rosenborg, si argentinienii Ruiz si Dubarbier au semnat deja cu CFR, pe lista careia se mai afla portarul canadian Hirschfeld (Rosenborg), dar si Cabrera (Racing Avellaneda) si Datolo (Boca Juniors). Cu 5 puncte avans fata de Rapid si cu un lot evident intarit peste iarna in detrimentul adversarelor directe, Clujul asteapta cu nerabdare primul titlu si viseaza la Champions League, competitie in care isi propune nu doar sa faca uitat esecul european din 2007 in fata cipriotilor de la Anorthosis Famagusta, ci sa depaseasca performantele Stelei in clubul de gala al fotbalului european.

Anul marilor esecuri europene

2007 a insemnat intarirea competitiei interne, prin intrarea viguroasa in jocul pentru podium a CFR-ului, a lui Poli Timisoara si a Unirii Urziceni. Dar a insemnat si cel mai slab dintre ultimii ani in planul reprezentarii Romaniei in Europa la nivel de club. Coeficientii buni obtinuti dupa repetatele prezente ale Stelei in primavara europeana si dupa parcursul bun al acesteia, alaturi de Rapid, in Cupa UEFA, in sezonul 2005-2006, au fost stricati de evolutia penibila din acest sezon a reprezentantelor tarii noastre in cupele europene. Dinamo s-a impiedicat jalnic de o Lazio Roma mai slaba ca oricand - pe terenul careia izbutise oricum un excelent 1-1 in tur -, dupa care a ratat prezenta in grupele Cupei UEFA, pierzand in fata modestei echipe suedeze Elfsborg. Desi s-a calificat in grupele Champions League pentru al doilea an consecutiv, Steaua n-a lasat deloc o impresie placuta in fazele preliminare ale competitiei, acolo unde Zaglebie Lubin si BATE Borisov i-au dat mari emotii. In grupe, in fata unor nume precum Arsenal si FC Sevilla, Steaua nu putea emite pretentii de calificare in fazele superioare ale competitiei, insa faptul ca a acumulat un singur punct in 6 meciuri si ca a fost devansata de Slavia Praga, o debutanta, a lasat un gust amar unor fani oricum suparati pe finantatorul Gigi Becali si pe o parte a jucatorilor.

Daca Steaua si Dinamo au avut ocazia sa dispute mai multe runde de meciuri, echipele romanesti repartizate in Cupa UEFA s-au facut, toate, de rusine, iesind infrante in fata primelor adversare care le-au iesit in cale. CFR-istii clujeni, pregatiti pentru un lung parcurs in Europa, au capotat impotriva lui Anorthosis Famagusta, “performanta“ care a pus mereu in discutie parcursul de exceptie din campionat. Si Otelul, venit dupa o aventura spectaculoasa in Intertoto, a parasit Cupa UEFA in faza preliminara, in detrimentul bulgarilor de la Lokomotiv Sofia. La randu-i, Rapid a ratat grupele Cupei UEFA dupa doua egaluri, 2-2 acasa si 0-0 in deplasare, cu Nurnberg. Macinate de conflictualitatea gratuita din competitia interna si gonflate de grandomania aparitiilor zilnice la TV, echipele romanesti s-au dovedit lipsite de repere si de vigoare in lupta dura din Europa.

Anul lui Gigi Becali

A socat cand, putin inainte de startul sezonului, a agreat despartirea de Cosmin Olaroiu, care a ales o oferta de nerefuzat din Golf, si l-a numit la conducerea tehnica a echipei pe nasul sau, nimeni altul decat Gheorghe Hagi. Ceea ce se prefigura a fi marea sansa pentru revigorarea carierei de antrenor a lui Hagi s-a dovedit a fi un mare bluf. “Regele” nu a facut fata unui lot cu vedete capricioase precum Dica, Petre Marin, Radoi sau Ovidiu Petre. Lucrand cu “marfa clientului” - lotul era in mare conturat inainte de venirea sa precipitata in Ghencea -, Hagi nu si-a facut simtit stilul pe terenul de joc, unde Steaua s-a aflat de multe ori in suferinta. Jocul sovaielnic i-a dat finantatorului Gigi Becali senzatia ca el stie mai bine decat altii sa faca echipa. Intruziunile lui Becali in treburile de antrenor au dus la ruptura dura dintre Gica si Gigi. Interimatul lui Pedrazzini, fostul secund al lui Hagi, s-a dovedit catastrofal, in pofida sfaturilor atotstiutoare ale lui Becali. In pierdere de capital politic dupa despartirea de Hagi, Becali a facut o noua mutare populista prin aducerea lui Marius Lacatus, marea legenda a “ros-albastrilor”. Sentimentul de dezorganizare este, insa, general in Ghencea dupa plecarea cuplului de succes MM Stoica - Cosmin Olaroiu. Amenintarile cu un retur de forta sunt subminate de realitatea unor transferuri dubiose girate de cuplul Adi Ilie - Valeriu Argaseala. Context in care nominalizarea in presa internationala a lui Gigi Becali la titlul de cel mai slab sef de club al anului pare mai mult decat indreptatita.

 

Ce ne aduce 2008?

2008 se prefigureaza a fi anul cel mai greu din istoria Nationalei. Un an in care Romania va juca o “dubla“ cu Franta, la EURO, in grupele competitiei, si apoi in toamna, in preliminariile Mondialului din 2010. Un an in care Romania isi va incerca din nou fortele in compania Olandei, partenera principala a “tricolorilor” in ultima vreme, si un an in care Italia, echipa care ne-a semnat eliminarea de la ultima mare competitie la care am participat, se va afla in fata lui Mutu si Chivu, doua dintre starurile din Seria A.

In Champions League, in premiera, Romania va propune o reprezentanta direct in faza grupelor si una in fazele preliminare. In cazul in care va reusi sa se claseze una din primele doua pozitii, CFR Cluj anunta un buget-record de 100 de milioane de euro pentru sezonul 2008-2009, ceea ce ar insemna, implicit, venirea in Romania a doi-trei jucatori de super-clasa, cotati de 8-10 milioane de euro. Steaua, Dinamo si Rapid nu isi permit nici ele sa rateze sansa unui loc in cea mai importanta competitie intercluburi, numai ca acest lucru s-ar putea dovedi foarte costisitor in conditiile concurentei impuse de bugetele Clujului si Timisoarei.

Ciprian RUS


Articol citit de 240 ori - trimite unui prieten printeaza

PE ACEEASI TEMA
Accidente
Omagiu lui Octavian Paler
Springfield - un oras plin de istorie si traditie
Importul medicamentelor in Romania va fi oprit!
Institutiile publice, obligate sa faca economie
Lazar Comanescu - noul ministru de Externe
Vremea aliantelor in politica romaneasca: PSD+PC si PNL-AP
Primul tur al alegerilor locale va avea loc la 1 iunie
Summitul NATO de la Bucuresti - inceputul extinderii in Balcani
Povestea merge mai departe...
DIN ACEEASI SECTIUNE
Box: Adrian Diaconu, invingator la puncte in fata lui Chris Henry
Paste fericit pentru CFR
Sperante pentru Euro 2008
Campioana Romaniei, decisa la „masa verde”?
Lucian Bute si-a aparat cu succes titlul mondial
Surprize-surprize
Fotbal romanesc la Cleveland Select Soccer Club din Ohio
In asteptarea reluarii campionatului, marile echipe din Liga 1 se lupta pe piata transferurilor
Lidia Simon isi revine la forma din 2001 dupa ce si-a adjudecat maratonul din China
Florina Petcu, castigatoarea locului doi la modialele de kick boxing

COMENTEAZA
Nume

Email

Subiect
Adauga comentariu

COMENTARII

None found.
CAUTA IN ARHIVA


Clujul la el acasa

Clujul la el acasa

Radio 27 online

Radio 27 online

Marian Petruta's Blog

Marian Petruta's Blog

E-Connect

E-Connect

Octavian Curpas

Octavian Curpas

Romanian VIP

Romanian VIP



Google
 
© gandaculdecolorado.com 2007. Toate drepturile rezervate. DESIGNED BY