Cand incepe un an nou, simtit ca incepe o noua calatorie a destinului! Ne imbracam cu toata speranta, care sa ne tina de cald si sa ne indrume pe drumul cel bun. Si mergem, si mergem, si ne mai dam jos cate o cojoaca, precum Baba Dochia; mai culegem cate un ghiocel la colt de primavara, ne scaldam in soarele auriu al verii, ne potolim setea cu mustul viilor la rod de toamna si ne asezam in fata sobii, sa ne tragem sufletul, indreptand ochii spre fereastra, pentru a vedea primii fulgi ai iernii! Am revenit la locul de unde am plecat? Suntem la sfarsitul calatoriei anului ce a trecut, sau suntem la inceputul unei noi drumetii? Am avut timp sa mirosim cele patru anotimpuri? Sau ne-am pierdut in valtoarea alergaturii de la o poteca, la alta, cautand linia de sosire?
Am trecut peste munti si oceane, am poposit in poienite, band apa rece de izvor, ne-am cufundat talpile picioarelor obosite in nisipul deserturilor timpului si ne-am unduit figurile de Fata Morgana in apa oazelor. Am cules graul din campii si l-am transformat in bucata de paine calda de langa strachina cu lapte proaspat. Ne-am trezit odata cu rasaritul si am continuat sa mergem inainte si dupa apus. Deci unde am ajuns? La sfarsitul anului, sau la inceputul lui? Am facut ocolul pamantului, sau au trecut cele patru anotimpuri peste noi?
Nu-i nici un bai. O luam de la capat si poate vom gasi raspunsul data viitoare.
Madalina Corina Diaconu
|
