 Noua televiziune nationala a debutat cu „Revolutia romana in direct“ si a continuat, euforic si haotic, imbatata de noul atribut al libertatii. Dar Televiziunea Romana Libera si-a revenit si a ramas doar TVR cam in aceeasi perioada cand au inceput sa dispara „bunii romani“ sau „oamenii de bine“ din vocabularul nostru, cand camerele de luat vederi erau atent controlate sa filmeze doar aurolacii (golanii) din Piata Universitatii, iar mitingurile electorale ale lui Iliescu din 1992 sa fie filmate cu cadre stranse, pentru a da senzatia ca multimile sunt mai mari decat in realitate.
Televiziunea Romana a renuntat la sintagma „Liberă“ dupa primele alegeri din 1990, cand a intrat sub control parlamentar, adica sub control politic, indiferent de cine ar fi reprezentat el. Mi-am adus aminte de scurta istorie a TVR dupa difuzarea inregistrarilor cu ministrul Remes si fostul ministru Muresan – care aratau politicienii in lupta pentru ciolan ca sa puna mana pe caltabosi – audierile lui Sassu si explicatiile doamnei Culcer. Ultimele se inscriu intr-o realitate asumata tacit de mult timp: „Televiziunea Romana trebuie sa fie altfel“.
Cam asta a spus si domnul Cristian Tudor Popescu, invitat la Realitatea TV, ca el ar fi difuzat pe site-ul ziarului sau filmuletul, doar ca TVR ar fi trebuit sa procedeze diferit. Poate fiindca e de stat. si asta necesita doua unitati de masura. Asa cum pentru „furtul din avutul obstesc“ (al statului) se facea mai multa puscarie decat pentru cel din „avutul privat“.
Domnul CT Popescu e plin de calitati. O spun sincer. Dar si de vanitati. Ii place sa vorbeasca, sa apese cuvintele, sa le scuipe ca pe sentinte, sa le sublinieze ca un critic literar, sa le interpreteze ca pe niste profetii, sa le diferentieze si explice tuturor. O face cu acelasi aplomb cand vorbeste despre literatura, cand isi pune palaria in cap pentru a prezenta „The Doors“ la Procinema, cand isi pune ordine in amintirile de cand era copil de mingi in Cupa Davis sau cand da sentinte de presa. O singura data conteaza, insa, opinia domniei sale in sens meta-jurnalistic, cand face judecati in ceea ce priveste actul de presa, domnia sa fiind – chiar si atunci cand nu o spune – presedintele Clubului Roman de Presa (private si de stat). si tocmai de aceea domnia sa ar trebui sa le lase, dincolo de actualul caz particular, la modul general angajatilor TVR dreptul de a concura cu colegii lor din presa privata. De a fi mai buni. Sau de a fi manipulati. si chiar de a gresi. Fiindca nu critica la adresa modului in care a prezentat TVR filmuletele in cauza e gresita, ci dubla masura pe care o aplicam aici. Angajatii TVR trebuie sa se supuna acelorasi rigori deontologice ca restul ziaristilor cu care, intr-un fel sau altul, concureaza.
Sintagma „televiziunea publica e platita din banii nostri“ e corecta. si dureroasa. Asta ne face, in actualul context, platitori obligati si constienti ai mediocritatii controlate politic. Nu cred ca exista in Romania actuala o institutie jurnalistica mai corupta. Mai presata din exterior de catre politicieni, din interior de catre sindicate, din breasla de catre mai marii presei asa cum este TVR. Nu cred ca va fi in urmatorii ani o institutie de presa mai afectata decat TVR, careia extinderea reţelelor de televiziune digitala prin satelit ii va diminua dramatic audienta si credibilitatea.
si ii vom vedea atunci pe ziaristii ei plecand de la stat la privat, turnandu-si cenuşa in cap la fel ca in 1990 pentru ce au fost nevoiti sa faca. Cam pe atunci cand s-a castigat dreptul la libertatea opiniei care exista si acum. Totul e sa fie „politically correct“ (PC). Chit ca in cazul de fata, la propriu si la figurat, PC e un „false friend“.
Emanuel Ciocu
|
