"Mergi la colindat?”… aceasta era intrebarea principala auzita pe la toate colturile caselor, cu cateva zile inainte de Craciun, sau Anul Nou, in timp ce se inalta un derdelus, sau se punea umarul la rostogolirea bulgarilor de zapada, pentru a face un om si mai mare decat al celor de pe partea cealalta a strazii. Saniile se transformau in banci, ca la sfatul batranilor satului. Trupe de cate trei, patru, ne adunam si puneam tara la cale! Hotarari importante! La cat sa ne intalnim, de la ce casa sa incepem colindatul, pana unde mergem! De cele mai multe ori, ulita mare era piatra de hotar. Pana acolo, sau mai departe? Ce mai conta! Important era sa ne scoatem desagile din cufarul cu jucarii, sa le scuturam bine si sa le pregatim a le umple cu mere, covrigi si nuci! Dimineata de Mos Ajun era ca un preludiu al colindului mare ce urma! Sorcova si buhaiul aveau sa fie punctele culminante ale planurilor marete din vacanta de iarna. Doamne si ce rosii eram in obraji, si ce voiosie in inimile noastre de copii, numai la gandul ca se apropie colindatul! De repetat, nu repeta nimeni. Ce nevoie aveam? Erau versurile colindelor in inimile noastre! Nu ne paraseau tot timpul anului! Stateau acolo cuminti, asteptand cu sufletul la gura venirea sarbatorilor de iarna.
Un nou sfarsit de an. Craciunul a batut la usa si dupa el, cu repeziuciunea gandului, a venit si noaptea de Anul Nou. Ati avut desagile pregatite? Ati luat sorcove? La cine a fost buhaiul? Cine a avut un bici si un clopotel, ca sa fii rasunat plugusorul pana la marginea satului vecin? V-ati invatat copiii cum se colinda? Sau v-ati pierdut in valtoarea cumparaturilor de la “Mall” si a luminitelor colorate din piata mare?
Sa nu lasam ulitele satelor, strazile comunelor, luminile oraselor sa ofteze in lipsa grupurilor de copii galagiosi, care sa alerge de la o casa la alta, cantand din rasputeri si multumind gospodarilor pentru ofrandele primite. Sa nu lasam serile de colind din propria noastra copilarie sa devina povesti inchise intr-un album cu aminitiri. Ce cadou poate fi mai pretios sub pomul de Craciun, daca nu datinile noastre stramosesti, atat de frumoase si pline de intelepciune. Un An Nou cu belsug, buni Romani!
“Oaspeti cu azur in gene
Si zapada pe opinci
Se ivira la ferastra
Cu colinde si tilinci.
[…]
Si cantara, si urara
Si plecara ca un dor,
Stralucea un puf de inger
Risipind pe urma lor […]”
(“Oaspeti cu azur in gene” de Nichifor Crainic)
Madalina Corina Diaconu
|
