 Tudor Petrut
Avem sansa sa corespondam sporadic, dar cu acelasi drag dintotdeauna, cu Paul Ciuci de la COMPACT. Am ramas prieteni de pe vremea cand baietii ne incantau tineretea, si trepidantele vacante de la Costinesti, de la Festivalul Filmului. Muzica lor o ascultam si astazi, cu nostalgie, si cu bucurie pentru verva lor muzicala actuala si succesul lor constant. Cu umoru-i dintotdeuna, Paul s-a destainuit: “Concertul de la Cluj chiar ca a fost ceva fain, intotdeauna mi-a placut sa cant in Casa de Cultura a Studentilor . Stii de ce? Acolo, in 1979, am avut primul nostru concert, intr-o sala arhiplina. Se zvonise ca sunt doi din Campia-Turzii, de la Telegraf si o sa fie ceva misto. Cam asa a fost, si n-o sa uit in veci concertul acela! De cate ori mai trecem pe acolo, mi se umplu plamanii de un, nu stiu cum sa-i zic, aer special care parca ar mirosi a adolescenta mea, a noastra, a bunastare de student - borcanele cu untura pe paine, ca eram golan si-mi vindeam cartela de masa ca sa am bani sa merg la concertele din vremea aceea, sa-l vad pe Sorin Tudoran, si pe Sideral, si pe Clasic XX. Si dupa aia mancam ca un prost paine cu untura, de-mi iesea pe ochi. Dar ce ani frumosi: o pereche de jeansi si tigari, un pic de ness, un Pepsi (ioi ce sarbatoare) si dupa aia cantat pana dimineata la Universitatea Babes-Bolyai, intr-o sala mica de repetitii. Acolo unde Costi Camarasan, intre doua cantece, isi ardea degetele cu cositorul si pistolul de lipit facandu-ne noua statii ca sa sunam ca Boston sau ca altii de peste ocean. Dupa care blatul cu transportul in comun, saritul din autobuz cand venea taxatoarea, statul de sase la strand in timp ce celalalt coleg fura niste porumb fiert cu care patru insi traiam toata ziua. Dupa care urma evident ‘prinderea’ in flagrant, avertismentul unui militian de treaba; ‘ba baieti, lasati prostiile astea cu cantatul si apucati-va de ceva serios, angajati-va undeva, cu ce faceti acum n-ajungeti departe’. Ce fain...
Asta am simtit eu cand am cantat la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj, aceasta institutie care mi-e atat de draga si prin care au trecut atatia artisti din Cluj si dupa aceea de pretutindeni. Nu mai stii ce drag de a te intalni cu prietenii, prima data la Chios unde era cea mai buna si ieftina cafea din Cluj. Unde, ‘intr-un fum de tigara de puteai sa-ti reazemi bicicleta’, vorba prietenului Micky, ne adunam dupa cate un concert cu Rosu si Negru sau Progresiv TM sau Sfinx cu Dan Andrei Aldea, apoi cu Catenele, cu Venus - ce gagici bestiale - apoi cu Semnal M al lui Iuliu Merca. Si dupa aia ce nebunie la Compact al nost, al lui Teo, Costi, Paul si Lelut. Ioi ce vremuri faine! De asta vin si zic, Clujul are pentru noi ceva magic, traiesc intr-un fel aceeasi senzatie pe care o am ori de cate ori trec pe langa Spitalul din Campia-Turzii, locul unde odata de mult maica-mea mi-a aratat o fereastra si mi-a spus: ‘acolo in incaperea aceea de la etajul unu te-am adus pe lume.’ Ciudata senzatie, dar imi aduce in suflet un soi de liniste pe care n-o gasesc la fel in alta parte.”
Parca il si vad pe Paul, mucalit ca de obicei, facandu-mi cu ochiul, sugerand ca urmeaza sa spuna ceva important. Si cu o unda de tristete: ‘A doua zi de dimineata ne-am oprit la micuta piata de flori de langa Casa de Cultura si am cumparat un buchet de flori. Cu buchetul asta in maini am plecat sa-l ‘vizitam’ pe prietenul nostru Teo, care doarme intr-un loc linistit deasupra Clujului, pe dealul care gazduieste cimitirul. Noi patru, Lelut, Coco, Polymoog si cu mine am urcat scarile care duc la locul lui Teo, ca parca la o fire asa de vesela ca a lui, nu merge sa-i spui mormant, noi ii spunem asa, ‘locul lui Teo’. Dupa care am izbucnit in ras. Cine o fi trecut pe acolo o fi crezut ca suntem niste nebuni. Lelut ne-a amintit de Teo asa cum era el, plin de viata, bancuri, misto, prietenie, generozitate, cum ne certam noi toti, ca orbii, fiecare cu soneala lui, cu incapatanarea lui. Dupa care ieseam din cearta asta mai prieteni ca inainte. Polymoog a curatat suporturile de lumanari care erau inghetate, si el cu meticulozitatea lui de aradean neamt le-a facut pe toate luna de curate si le-a aprins pe toate. Am mai ras din nou, am stat acolo de vorba, de ale noastre, si parca era firesc sa incepem cu: ‘mai colegi, dar mai tineti minte cand Teo…’ Dragul de el!”
Cu acelasi gand duios pentru marele pierdut Theo Peter, asteptam alaturi de Paul Ciuci si COMPACT, sa se faca dreptate. In spirit, incununand o viata minunata, Theo inca mai canta in COMPACT, alaturi de baieti, pe scena Casei de Cultura a Studentilor din Cluj.
|
