 Ascult destul de frecvent postul public de radio din Chicago. Un fel de Radio Romania Actualitati cu stiri, reportaje de tot felul, documentare si interviuri foarte interesante. Acum cateva zile in timp ce conduceam masina, ascultam o emisiune cu un tip, sculptor de meserie, care inscriptiona pietre funerare, adica asa zisele cruci. Acesta povestea despre tot felul de clienti care vin sa-i ceara sa le pregateasca piatra de la capatai.
Intr-o zi i-a venit un client care i-a comandat sa-i faca o astfel de piatra funerara, pe care sa ii fie pusa poza si numele lui, cat si a celor doi fii, cu datele lor de nastere si anul mortii. Sculptorul cand a auzit si-a exprimat regretul fata de fiii acestuia. Clientul i-a raspuns insa ca acestia inca mai traiesc. Mirat, sculptorul se gandea in mintea lui ca poate individul urma sa isi omoare fiii, din moment ce dorea sa le puna si anul mortii, atata timp cat acestia erau inca in viata.
Omul a clarificat insa situatia, aratandu-i pozele cu cei doi fii si spunandu-i ca cei doi i-au furat banii si ca din momentul acela i-a considerat ca ne mai facand parte din viata lui si chiar i-a considerat “morti” in inima si sufletul sau, atat cat mai traieste, cat si dupa ce va muri. Nu dadea detalii despre modul in care fiii i-au furat banii dar probabil ca modul in care si pentru care au facut-o, lasase un impact major pentru acest tata. Foarte marcat acesta spunea ca el isi dorea sa aibe “ultimul cuvant de spus”, prin postarea numelui lor pe aceasta piatra de mormant, acesta fiind un mesaj pe care il vor vedea abia dupa ce il vor inmormanta si cand nu vor putea sa-i mai dea replica in nici un fel. Era foarte marcat acest tata, spunand ca nici macar in mormant nu va putea uita ce au facut, atragand atentia asupra modului in care banii reusesc sa dezbine atat de dramatic oamenii si chiar membrii unei familii, uneori chiar pentru totdeauna. Pare ciudata povestea aceasta dar mi-am adus aminte de intamplarile similare din Romania cand ani buni la rand dupa revolutie oamenii, unii care erau chiar rude sau frati, au ajuns sa se certe, sa se urasca, sa se lupte prin tribunale si chiar sa se bata si omoare intre ei, pentru o bucata de pamant. Un pamant pe care nu mai reuseau sa-l mai imparta. Oameni care la sfatul unor impaciuitori spuneau: “nu conteaza ca n-am sa castig, nu ma las, pana la capat ma duc si daca ar fi sa pierd totul“.
Marian Petruta
|
