 Iuga Nicolae, Brad
Ravna si documentarea extrem de serioasa si aplicata a celor mai multi dintre cercetatorii istoriei noastre recente, au adus la lumina fapte si crampeie de viata in buna masura necunoscute opiniei publice. Despre erorile si mai ales despre ororile petrecute in spatiul romanesc in jumatatea a doua a secolului XX, a inceput a se scrie si a se vorbi de putin timp. Data relativ recenta de la care a fost posibila inceperea cercetarilor, [!] Precum si complexitatea fenomenelor, nu au permis alungarea intunericului care acopera ca un giulgiu tutelar fapte si intamplari. Cenusa uitarii si mesajul malefic alcatuit cu care s-a incercat acoperirea unor grozavii au fost dirijate in asa fel incat nocivitatea lor sa se astearna ca o pacla otravitoare peste memoria colectiva si peste constiinta de neam a romanilor.
Din nenumaratele aspecte si fatete ale tragediei petrecute in spatiul locuit de romani, incerc in aceasta spovedanie, facuta in numele celor din neamul meu care ori nu mai sunt ori nu considera a fi facut ceva spectaculos, sa ma refer la ceea ce s-a petrecut in planul al doilea al dramei individuale a fiecaruia dintre cei care la timpul respectiv au imbracat camasa mortii. Ce a insemnat viata pentru familia si pentru intregul univers al unui luptator in perioada cand eram invatati la scoala sa ne demascam [!] Parintii daca asculta la radio posturi straine sau daca dau mancare unor necunoscuti, iata pagina de istorie in care incerc eu sa inserez un episod incredintand neuitarii unul din sutele de cazuri petrecute in acei tristi ani. Denumirea de partizani data de opinia publica acestor oameni cu menire muceniceasca asumata, era descifrata in acceptiunea oficiala ca fiind vorba despre niste anarhisti, niste raufacatori si niste dusmani ai poporului. Interpretarilor date acestui cuvant le scapa esenta ideii de partizan si anume aceea de partizani ai unei anumite filozofii, ai unei conceptii de viata, partizani ai libertatii si demnitatii nationale si individuale, pentru care, iata, erau dispusi sa lupte pana la ultima consecinta.
Eroismul acestor sfinti mireni ai pamantului romanesc, care in majoritatea lor covarsitoare nu au putut dezbraca camasa cernita a mortii, pe care au purtat-o ani la rand, nu a fost, asa cum s-ar crede, izolat si singular.
In jurul lor si mai ales impreuna cu ei s-au aflat in majoritatea cazurilor, familiile, multe din rudele de sange si chiar vecinii, prietenii si in multe cazuri oameni necunoscuti. Aflati in sprijinul direct sau indirect sau numai fiind in cunostinta de existenta unui partizan, toti acesti oameni au avut in comun riscul enorm, de necuprins astazi cu mintea, de a infunda beciurile securitatii si de a nu mai vedea ani in sir soarele, sau poate niciodata. Teama infricosatoare pentru viata lor, dimpreuna cu a celui care a ridicat sabia impotriva nelegiuirii, si in jurul caruia se aflau cu totii, i-a stimulat pe cei cu caracter de otel pentru a rezista cu atat mai mult cu cat pericolul era mai prezent si palpabil. Ceea ce pana la urma a diferentiat familiile unele de altele si a asigurat succesul in cazul unora si esecul in cazul altora.
Unul din neamurile a carui unitate si credinta a izbandit in lupta cu sistemul opresiv, de departe cel mai draconic de dupa Cortina de fier, precum si cu lasitatile, ispitele si slabiciunile specific omenesti, a fost neamul fratilor Gligor Cantemir si Aurel din comuna Halmagel, judetul Arad.
Asa dupa cum se cunoaste de catre toata suflarea din acea parte de plai romanesc si de catre cei apropiati fenomenului, cei doi fii ai preotului Gligor Alexandru din Halmagel au ridicat sabia impotriva comunizarii Romaniei si a scoaterii ei de pe orbita civilizatiei occidentale. Absolventi ai unor prestigioase universitati europene, cei doi frati, cu sacrificiul si lupta lor, desfasurate sub semnul crucii si al credintei stramosesti, au albit ca neaua si sufletele neamului lor in fata Judecatii de Apoi. In acel dramatic concurs de imprejurari, ei au ocazionat neamului lor nedorita posibilitate de a dovedi in fata lui Dumnezeu, si, iata, in fata posteritatii, ca au purtat in minte si in vintre virtutile stramosesti de curaj, darzenie si demnitate si ca idealurile le-au fost mai tari decat teama pentru viata lor, si, daca vitregiile sortii au cerut-o si-au demonstrat cu fapte optiunea.
Simpla insiruire a intamplarilor petrecute si a faptelor de arme ale partizanilor si ale sustinatorilor lor se constituie intr-un document important pentru istorici si o lectura inaltatoare, demna de un adevarat memorial al demnitatii, pentru urmasii acestora si pentru cititorii interesati de istoria inaintasilor lor.
Fara sa isi imagineze nici o singura clipa ca au fost abandonati de lumea democratica occidentala intr-o altfel de Siberie ruseasca, dar la fel de inspaimantatoare, instituita aici, la noi acasa, partizanii, ca si stramosii lor, dacii, s-au retras in munti cu certitudinea ca rezistenta lor va aduce poporului si tarii mantuirea. In asteptarea ajutorului anglo-american cetele de partizani purtau o lupta total inegala cu trupele de securitate, cu un diabolic sistem de represiune in care era prinsa de fapt intreaga tara si abia apoi cu lipsurile, vitregiile naturii si disperarea pentru soarta celor de acasa, a caror viata era uneori la fel de grea.
Muntii Apuseni, ale caror ascunzisuri si intunecimi au gazduit in zbuciumata lor istorie pe Horea si ostasii lui, pe Iancu si ai lui, si-au oferit ospitalitatea si partizanilor anticomunisti in fruntea carora se aflau fratii Gligor. In perioada anilor de grea prigonire, Gligor Aurel, avocat, Doctor in Drept, cu doctorat luat la Bruxelles Magna cum laude, var primar, ca si fratele sau dealtfel, al tatalui semnatarului acestor randuri, era ascuns in sura unui cetatean numit Aurel din Dealul Crisului. Acolo, in ascunzatoare, era intr-o relativa siguranta, datorata pe langa unei severe izolari in munte si faptului ca proprietarul surii era un om cu o moralitate ireprosabila si cu o comportare care excludea orice banuiala. De asemenea, reusita evitarii organelor de represiune s-a datorat si faptului ca varul sau bun, Chis Andor din Halmagel, lua seara tarziu desagii in spinare si pleca, pe carari necunoscute strainilor, cale de o noapte intreaga, pana in Dealul Crisului si acolo cu precautiunile de rigoare, lasa hrana pregatita de sotia sa Chis Floarea pentru varul lor.
Cand necesitatile conspiratiei au cerut-o, Gligor Aurel a efectuat alte sarcini ale luptei lor, iar pentru aceasta avea nevoie de o alta identitate. Acelasi var, Chis Andor, cu care se asemana fizic, i-a pus la dispozitie buletinul sau de identitate, de care fugarul s-a servit timp de 8 ani, fara sa trezeasca nici cea mai mica banuiala. Pentru persoanele care au trait acea etapa este usor de imaginat la ce risc enorm s-a supus aceasta familie si din ce motive merita cu prisosinta sa-si afle numele in aceasta galerie suis generis a eroilor. Apoi este de imaginat ce frustrare ar resimti un eventual supravietuitor dintre urmaritorii sai la aflarea acestor detalii.
Pe aceasta alee imaginara a eroilor acelor timpuri si acelor locuri, trebuie sa-si afle chipul incununat cu laurii reverentei adanci si ai respectului, inca alte cateva nume, pentru inaltimea la care au tinut ridicata stacheta demnitatii, curajul, solidaritatea si constiinta de neam, de a caror prestatie se lega succesul multor actiuni.
Deoarece din motive de pastrarea conspirativitatii si a securitatii personale, o buna parte dintre acestia nu sunt cunoscuti, cateva din troitele pe care merita sa le ridicam, macar in sufletele noastre, acestor constiinte, care ne ridica tuturor media standardului moralitatii, vor trebui sa fie nenominalizate si in locul unui chip si a unui nume sa fie scris cu majuscule UN OM.
Asumandu-ne riscul ca din nestiinta si slaba documentare a semnatarului acestor randuri, o parte a celor care innobileaza cu fapta lor demnitatea romaneasca, sa fie omisi de a fi pomeniti In Memoriam, aducem totusi la cunostinta cititorului numele catorva familii de a caror sprijin au beneficiat fratii partizani Gligor.
Astfel, familiile Iuga Ioan si Marioara si Iuga Petru si Varvara se fac „vinovate” de ascunderea, asigurarea cu alimente si transmiterea informatiilor intre partizani, cu riscurile de rigoare, precum si cu dusul in spinare in toiul noptii a partizanului Gligor Aurel dintr-o ascunzatoare in alta pentru a nu lasa urme detectabile de catre securitate, cu cainii de urmarire. De asemenea „vinovatii” pot fi acuzati si familia Chis Cornel, care era fratele lui Chis Andor, verii celor doi partizani Gligor, si familia Stan Nicolae si Marioara, care este sora cu Floarea, sotia lui Chis Andor, precum si mama acestora Gligor Rozalia, pentru contributia lor la pastrarea acestui mare secret si pentru imprejurarile favorabile pe care le-au creat pentru abaterea atentiei de la casa si locurile unde era ascuns vreun partizan. Sunt indreptatiti sa-si afle numele si chipul daltuite in granitul memoriei unei pagini de istorie si pentru sustinerea morala si solidaritatea manifestata in acei ani, cu cei implicati direct si familia matusii noastre Mihuta Elena nascuta Iuga, din Timisoara, care, in principal, dar nu numai, prin fiica ei Papp Laura si fiul Mihuta Petrica au fost conectati la evenimentele care au avut loc, prin sustinerea logistica [cazare, informarea cu date si stiri despre intentiile organelor, aflate prin avocatul Papp Amos, etc] a celor doi proscrisi ai regimului, prin riscurile la care s-au supus sustinand moral dar si material pe cei doi frati. Utilizand toate relatiile si metodele de inducere in eroare a organelor de ancheta, dar si a celor de paza in timpul proceselor, recursurilor etc, Mihuta Petrica asumandu-si riscuri grozave, a intrat in sala de tribunal in timpul procesului, cu pachete de tigari incercand sa le strecoare varului sau Cantemir Gligor. In urma acelui proces Cantemir Gligor a fost inchis la Aiud timp de 15 ani iar fratele sau a fost gasit mort pe teritoriul comunei natale. Faptele celor care au „pactizat cu dusmanul” dupa expresia oficiala, sunt atat de multe incat a le afla si a le da unei pagini de istorie, este o intreprindere care ne copleseste sub raport emotional dar si depaseste posibilitatile actuale de documentare ale semnatarului.
Din motive de minima modestie amintesc in finalul editiei intai, nerevazuta si neadaugita inca, a prezentei lucrari si numele familiei mele Iuga, compusa din Iuga Alexandru, var primar cu cei doi partizani, Iuga Letitia, sotia, Trif Nicolae, socrul lui Iuga Alexandru, cuscru cu fratii Gligor, din satul Carastau, com. Baia de Cris, care au stat aproape cu fapta, cu sufletul dar si cu frica ingrozitoare, ani in sir, pentru ceea ce se putea intampla daca o nefericita intorsatura a lucrurilor avea loc. Chiar daca toti acestia si inca multi altii au fost soldatii unei batalii dinainte pierdute, faptele lor sunt demne de o odisee antica, iar noi, cei care le descoperim de sub vezuviul uitarii si al unei nepasari induse, nu avem dreptul sa tacem.
|
