|
Adina Cicort
Pe la inceputul vietii noastre in Dallas, intr-un weekend prelungit, ne-am luat o mica vacanta pentru a explora imprejurimile. Dupa vreo cinci ore de sofat, am ajuns in statiunea balneo-climaterica Hot-Springs din statul Arkansas, unde ne-am cazat intr-o casa veche: 1890 Williams House. A fost o experienta care mai apoi s-a transformat intr-o adevarata aventura! Casa era impresionanta, americanii au facut un cult din gasirea, achizitionarea si conservarea obiectelor vechi, mai ales a celor de arta sau istorice (as putea spune ca sunt obsedati de acestea pentru ca incearca sa isi construiasca un patrimoniu istoric si cultural pe care de fapt nu prea il au, se simt in inferioritate si chiar sunt, fata de europeni).
Dupa cum spuneam, casa, enorma de altfel, era super aglomerata cu tot felul de obiecte: carti, oglinzi si portrete foarte vechi pe peretii tapisati, argint, bronz, mobila sculptata in lemn, totul recreea cu o infricosatoare minutiozitate si fidelitate atmosfera secolelor trecute, o lume pe care eu o credeam disparuta, dar dupa cum bine se vede, Lumea Noua se lupta din rasputeri sa o pastreze vie!
Cu adevarat impresionant! Poate ar trebui sa precizez si mirosul vechi, combinat cu rasini si gaz metan de la seminee, care ne-a izbit de cum am intrat pe usa, precum si fata crispata si tonul rece al gazdei care parca se forta sa fie amabila. Nu e de mirare, ne-am gandit noi, doar locuieste in acest muzeu monstruos!
In fine, fiind deja intuneric si dupa ce condusesem vreo 5 ore, era cam tarziu sa ne gandim sa cautam camere in alt loc, asa ca am ramas acolo. Urcam in camera - personal, mi s-a parut hidoasa, peretii de un grena inchis, semineul vopsit alb si la ferestre draperii din satin turcoaz cu margini inflorate… In mijloc, un pat enorm, cum numai pe aici se intalneste si pentru care mi-ar fi trebuit poate o scara… in fine, sa privim din prisma aventurii, am zis… dulapurile, noptierele, scaunele - toate vechi. Bineinteles, ca sa fie tot tacamul, erau 5 oglinzi destul de mari in camera, plus 2 la baie, banuiesc ca stiti ce importanta li se atribuie oglinzilor de catre parapsihologi si chiar de catre credintele populare. Oricum, cel mai important este ca de cum am intrat in acea casa, am simtit dintr-o data o mare apasare, o tristete pe care nu mi-o puteam explica si pentru care sincer nu aveam nici un motiv.
In acea seara m-am simtit ciudat de trista si chiar am plans pentru ca simteam ca trebuie sa ma descarc. A doua zi am iesit prin orasel, cu cateva zile de Craciun, fiind sambata, majoritatea bailor erau inchise, lucru la care nu ne-am asteptat. Pana la urma am luat pranzul intr-un restaurant dragut si ne-am mai plimbat prin magazine, in ideea de a cumpara ceva cadouri sau suveniruri. Cand colo, dintre toate, ghiciti pe ce ni se opresc ochii, chiar pe un Dream Catcher, culmea!! Adus chiar de la triburile de indieni din Navaho!! Imaginati-va de cateva luni ne tot uitam dupa un dream catcher, ba chiar am fost intr-un weekend pana in Oklahoma unde ajungand prea tarziu, am gasit magazinele inchise. Ce este un dream catcher: un obiect confectionat din piele, de forma rotunda - interiorul seamana cu o plasa de paianjen - de care se atarna pene de curcan salbatic si par de cal. Menirea sa magica este de a alunga spiritele rele din timpul somnului. Deci, foarte incantati, il cumparam impreuna cu un mare cristal de quart absolut superb. Coincidenta ori necoincidenta, au fost singurele lucruri care chiar ne-au atras privirea din toate acele magazine.
Din a doua seara, atmosfera parca a devenit mai normala si am putut dormi un pic mai bine, sa fie influenta acestor obiecte sau nu, nu stim…
Ziua urmatoare, duminica, am fost la baie cu ape termale, infasurari in prosoape fierbinti si la masaj - a fost bine, dar amandoi am fost de acord ca nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor si nici la valoarea sumei platite. Dupa bai am facut o mica drumetie pana la Mountain Tower, pe munte, de unde am putut avea o panorama la 360 grade cu imprejurimile. Peisaj de toamna tarzie, curcani salbatici si izvoare cu apa fierbinte si aburi iesind din pamant - frumos. Apoi, dupa coborare, ne-am mai plimbat prin statiunea care arata ca un mic ghost town - oras fantoma, cu vitrine in paragina, cladiri vechi si strazi aproape pustii, singurul loc mai insufletit fiind un foarte mic patinoar in aer liber de unde puteai auzi rasete de copii si care iti intarea speranta si bucuria ca totusi locuiesc oameni prin imprejurimi. Ziua s-a incheiat cu o masa intr-un restaurant foarte sic, clasic, Belle Arti, unde chiar am cunoscut un alt roman de al nostru din Brasov. Asa ca sotul meu a aranjat ca el sa pregateasca o masa mai festiva pentru a doua zi si cu ocazia aniversarii zilei mele de nastere. Luni, dupa ce am vizionat toate filmele si emisiunile posibile, am iesit mai pe seara in oras, a fost o cina foarte romantica, masa era decorata foarte frumos, cu petale de trandafir rosu rasfirate pe fata de masa alba, un pianist si lumina lumanarilor…. Marcel, sotul meu, mi-a cantat melodia noastra „You are so beautiful” asa cum imi canta la telefon pe vremea cand imi facea curte, si ce sa spun, m-am simtit a nu stiu cata oara fericita si norocoasa…
Dupa cina, s-a potrivit si o mica petrecere impreuna cu brasoveanul nostru Florin aflat aici la studii cu alti doi colegi de-ai lui un italian si un turc. Si pentru ca era deja prea tarziu si luni pe deasupra, pentru a gasi vreun club, am mers cu tosii la vila unde eram cazati.
Dupa multe povesti din experientele traite, toasturi si amintiri de dorul de tara, mai spre sfarsitul micii noastre adunari: hai sa facem poze! Cand colo, sa vezi si sa nu crezi, in majoritatea fotografiilor apare o ceata neagra! ne-am gandit, ne-am sucit si rasucit si degeaba, nici in ziua de azi nu am gasit vreo explicatie logica sau cauza acestui fenomen. Nu e din cauza aparatului, nu e din cauza luminii, nu e pus degetul din greseala pe obiectiv, pur si simplu nici o ipoteza nu e veridica. Ramane singura varianta viabila si anume ca umbra intunecata e un corp neidentificat sau, ceea ce suntem noi tentati sa numim, o fantoma!
Aceasta intamplare ne-a pus pe ganduri, asa am inceput sa ne explicam ceea ce am simtit amandoi, inca din primele momente petrecute in acea casa, tristetea aceea inexplicabila si fara logica, apasarea, visele si somnul nelinistit, sentimentul ca mai e cineva acolo, peste tot in obiecte, in oglinzi, in pereti, in spatele nostru si ciudatul aer rece pe care il simteam dintr-o data, culmea, chiar si dupa ce incalzisem camera cu ajutorul unui semineu electric si al unei aeroterme. Pe deasupra nu am vazut in vreo incapere nici macar cea mai mica urma de Dumnezeu - nici un crucifix, nici o iconita sau orice altceva care sa aminteasca de o putere divina.
In afara de biblioteca de la etaj si de pianul din holul de jos, lucrul care m-a impresionat si mi-a placut cel mai mult, in acea casa - 1890 Williams House - primul Bed & Breakfast din Arkansas - a fost modul de servire a micului dejun intr-o impresionanta sala de mese, care arata mai degraba ca un vechi muzeu european. Proprietarul - un domn trecut de 60 de ani, cu parul alb si chipul, atitudinea, demnitatea si modestia caracteristica unui intelept profesor-docent universitar. Dansul era cel care servea acest mic dejun - frantuzesc - cu portii foarte mici dar bine calculate, un pic cam bogat in zahar, dar suficient sa-ti dea energia sa urci pe munte dupa aceea. Asa ca in fiecare dimineata am coborat pentru acest mic dejun, nu din cauza mancarii, ci din dragoste de ritual, in acea jumaaate de ora, in fiecare dimineata ma simteam ca acasa, in Europa.
A doua zi, sejurul nostru se incheiase si de abia asteptam sa ajungem acasa pe principiul „nicaieri nu e mai bine decat acasa!” Deznodamant: In ziua urmatoare sosirii acasa, la locuinta noastra primitoare, sotul meu afla de la un coleg de serviciu ca de fapt statiunea Hot Springs si in special strada pe care am locuit, Quapaw Street, sunt faimoase pentru casele bantuite, din care cea mai celebra - acum e acum - chiar 1890 Williams House!! Lucruri care ni s-au confirmat gasind suficiente informatii pe Internet.
Trebuie sa adaug ca am mai avut, am mai citit si am mai auzit tot felul de experiente, intamplari si intalniri cu spirite din cealalta lume dar acum, in cazul nostru, aventura ne-a dat de gandit. Nu pot spune ca am simtit frica ci doar niste fiori in fata necunoscutului, a fost chiar amuzant pe de-o parte. Sa-mi fie iertat daca in verva povestirii am emfazat un pic relatarea mea, totusi am incercat sa fiu cat mai obiectiva. Dupa astfel de intamplari, ramanem cu convingerea ca exista infinit mult mai mult decat ceea ce putem vedea si auzi ca fiinte umane… Ce este dincolo de puterea noastra de perceptie? Greu de stiut cu certitudine…
|
