Coruptia este un fenomen inevitabil intr-o societate care trece de la socialismul dictatorial la capitalismul incipient. Averea intregului popor, o prevedere a Constitutiei din 1965, a trecut din mana statului „incompetent sa o gestioneze”, in buzunarele fara fund ale noii clase capitaliste.
Capitalisti aparuti peste noapte, din tara sau de aiurea, mai ales in urma „prabusirii” celor mai valoroase banci sau fonduri speciale si de investitii, au ruinat Economia Nationala, printr-un proces asa-zis „revolutionar” al „falimentului”.
Ce a primit „intregul popor, stapan legitim al avutiei nationale”, din „jaful revolutionar” al perioadei de tranzitie? Pai ce sa primeasca? Niste hartii colorate, numite cupoane, care au fost „devalizate si devalorizate de catre baietii destepti”. Pe lipsa de pregatire economica a populatiei, au realizat unii in cativa ani, averi colosale, averi care i-ar face si pe marii magnati americani sa paleasca de invidie. Romania a devenit un „Eldorado” pentru escroci si un iad pentru oamenii simplii, cei care se confrunta zilnic cu lipsa locurilor de munca ori cu salariile si pensiile mizere, cu lipsa locuintelor sociale pentru tineri, cu scumpirile aberante (in functie de fluctuatia monedei EURO), la energie, servicii, alimente. Dar se mai confrunta si cu sistemul institutionalizat al coruptiei, promovat cu inconstienta de unii politicieni, dar si de justitia tarii.
Se fac si se promoveaza „legi favorizante”, se livreaza contra comision, informatii esentiale despre viitoarele investitii ale banului public, se grupeaza clanuri mafiote in jurul „baietilor destepti”, se trucheaza licitatii si se trag foloase din comisioane secrete. Acestea sunt sume cu multe zerouri, depuse la banci din paradisuri fiscale. Se stie de catre cine si cum, dar nu avem corupti. Lipsa dovezilor palpabile este marele atu al celor vizati care, intr-o colaborare sui-generis cu instantele, spala musamaua.
Statul a luat unele masuri de protectie impotriva coruptiei. Astfel dosarele coruptilor zac „uitate” prin fisetele metalice ale unei Directii Nationale Anticoruptie, un organism creat artificial si total ineficient. Daca rareori se intampla ca acestia sa ajunga in instante, atunci se constata... „vicii de procedura”. Procesele se amana pana la... calendele grecesti, cand fapta este... prescrisa, iar faptuitorul corupt iese curat ca lacrima, spalat la randul lui de o justitie la fel de corupta.
In lupta politica, luarea si darea de mita este preferata politicienilor. O comisie speciala la Palatul Cotroceni, mai propune din cand in cand presedintelui trimiterea in instanta pentru astfel de infractiuni a unor ”rivali”, mai ales cand urmeaza campanii electorale, intr-o mascarada ridicola, in care nu se urmareste de fapt, decat „compromiterea adversarului politic”, pentru ca in final nu va fi demonstrat nimic.
Omul simplu, truditorul este desconsiderat pe fata. De el este nevoie doar sa munceasca mult sau foarte mult, pe bani putini, iar la alegeri sa acorde votul sau acelorasi politicieni imbuibati, care prin promisiuni mincinoase si desarte vor sa mai implanteaze odata un sambure de speranta, in sufletul „amarasteanului roman”.
Ion Alecsoiu
|
